Dorin Tudoran: „Politicianul trebuie ţinut în lesă“

Dezamăgit de prietenii care l-au turnat la Securitate, scîrbit de politicieni, Dorin Tudoran n-ar face imprudenţa de a se întoarce de tot în ţară. 

Reporter: Sînt politicienii noştri mai corupţi şi mai proşti decît ai altora?

Dorin Tudoran: Există două caracteristici ale politicianismului românesc care îl personalizează pregnant, cînd e vorba de corupţie. Prima este o combinaţie de jeg şi aroganţă. Coruptul american este, de regulă, mult mai low key, mai şters, încearcă să treacă neobservat. Coruptul român, dimpotrivă, ţine să iasă în faţă, ca păduchele, ţine să te scuipe între ochi, să-ţi spună „Mi se rupe!“. A doua este sigu­ranţa extraordinară în care trăieşte coruptul. Nu corupţia este la mîna Justiţiei. Justiţia se află la mîna corupţiei. De aici vine şi „excepţionalismul“ condiţiei politicianului român corupt. Mai proşti nu-mi par politicienii români decît cei americani, dar, în mod sigur, sînt mult mai „şmecheri“. Şi asta îi face, pe mulţi, mai proşti ca noaptea. 

Rep.: Intelectualul trebuie să fie critic sau partizan politic? 

D.T.: Poate să fie ori una, ori alta; şi una, şi cealaltă. Amîndouă ipostazele sînt onorabile. Pericolul partizanatului este acela că duce foarte repede la pierderea busolei şi, oricum, în România, nordul este punctul cardinal cel mai dificil de găsit şi cel mai uşor de pierdut. Nu am nimic împotriva susţinerii unui om politic, dar mă dezgustă sprijinul necondiţionat. Politicianul trebuie ţinut în lesă. Altfel, o ia repede razna.

Rep.: Care dintre preşedinţii României te-a dezamăgit cel mai puţin? Dar cel mai mult?

D.T.: Toţi m-au dezamăgit cel mai mult şi cel mai puţin. Traian Băsescu m-a dezamăgit cel mai mult pentru că mi-a confirmat temerile pe care le-am avut în legătură cu el. Ce nu-i pot ierta în ruptul capului este că a dez­amăgit un ocean de tineri. M-a dezamăgit cel mai puţin fiindcă – deşi à contre-cœur şi din motive de competiţie cu premierul Că­lin Popescu Tăriceanu – a acceptat totuşi să i se bage pe gît „condamnarea comunismului“. De formă ori nu, a înghiţit acel fel de mîncare foarte indigest pentru el. Şi a dovedit că pînă şi un politician marcat de toate tarele meseriei soră cu prostituţia poate să aibă mai mult caracter decît mulţi intelectuali, numai muc şi sfîrc.

Rep.: Cîţi prieteni ţi-au rămas după ce ţi-ai citit dosarul de Securitate? 

D.T.: Cam tot atîţia cîţi aveam şi înainte de cititul dosarului. Cei care mă monitorizau şi turnau, din motive diverse – vocaţie, teamă, slăbiciuni speculate de mecanismul de represiune, unii chiar din­tr-un amuzament cinic etc. –, numai prieteni nu mi-au fost. Numărătoarea nu este definitivă. Am evitat-o din teama de singurătate extremă.