Nimic mai trist în aceste zile decât mecla mirată a lui Cati Andronescu. Cât s-a frecat săraca prin studiourile TV, câte ore bune de somn n-a pierdut pe la Gâdea, pentru ca până la urmă ce? Să fie aruncată în stradă. Mai că n-au scos-o cu bodyguarzii.
Bănicioiu ca Bănicioiu, a venit la plesneală, știa că o va lua în bot, dar Cati a părut sincer rănită, ea se vedea în această relație până la capăt. Limitată, îngrozitor de limitată, cu un simț politic pe care doar Cărtărescu îl mai are în această formă, Abramburica a ieșit cu ochii umezi din politică, patinând pe propriile lacrimi și înțelegând la fel de puțin, spre nimic, ca atunci când a intrat.
E halucinant cum un om ca Androneasca a făcut carieră politică, ba s-a mai bucurat și încă se mai bucură de notorietate și încredere. Încredere că ce? Că data viitoare nu va mai călca în picioare Educația, că data viitoare va spune și altceva decât crase banalități, că data viitoare nu va ațipi la televizor? Ce speranță te-ar putea lega de Cati Andronescu?
Și-acum să titrăm: ”Atomica de la Cati Andronescu!”. Femeia a zis că ea a candidat acum pentru funcția de președinte executiv al PSD ca să dea o speranță tinerilor din România. O speranță că ce? O speranță că și cel mai habarnist dintre habarniști poate, gângurind locuri comune, să ajungă și să stea ani buni la vârful celui mai mare partid?
După ce Nicolae Bănicioiu și Cati Andronescu au părăsit sala, după ce totul s-a încheiat, după ce aceia din noua conducere și-au trimis balele în semn de recunoștință la biroul lui Dragnea, s-a născut noua stabilitate: gata, de-acum congresul s-a încheiat, fără scandaluri, România are nevoie de liniște, de muncă, de proiecte.
Adică ăia futuți în bot nici nu au voie să strige. Hai, văitați-vă în șoaptă, da? Urlați în pungă sau pe câmp, că noi aici, în centru, avem treabă.
Într-adevăr, partidul a ieșit întărit. Chiar țeapăn. Oglinda pusă la nas ar putea să confirme.
2.390 de vizualizări
