Despre Servicii se poate vorbi la infinit. La un moment dat se trimite o cerere la Servicii, să ne comunice dacă Serviciile au oameni acoperiți – e punctul culminant al penibilului.
Între timp, ai voie să te delectezi cu chestii de genul: Ponta spune că știe de un “acoperit” în conducerea PSD și toată presa intră într-un joc stupid al indiciilor. Se aud chicoteli, Ponta mai scapă câte o informație, toată lumea e fericită că “secta Serviciilor” e ceva cu sens.
Aceeași presă întreabă în sondaje, pe site-uri sau la teve: “Credeți că Dragnea ar trebui să-și dea demisia?”, urmând logica întrebărilor de acum ceva vreme cu “Oare și fata i-a provocat pe violatori?”.
Dintr-o astfel de presă vine acest Robert Turcescu, candidatul lui Băsescu.
Puteți să donați și bani pentru campania lui Turcescu.
Cine donează mai mulți bani va lua cina cu Turcescu și cu nevastă-sa. Gătește doamna, sau servește ce i-a mai rămas de la cinele în care adunau împreună bani pentru televiziune.
Ridiculizat, considerat cârpa cu care Băsescu își lustruia statuia la B1, Turcescu a fost un jurnalist de restaurant. Gașca jurnaliștilor de restaurant e mare. Ultimul pe listă să-l trecem pe Rareș Bogdan. Sunt jurnaliștii care se întâlnesc cu politicienii la cafele și șprițuri, după care dau informații “pe surse”, fac aprecieri despre grupuri de influență de prin partide, aruncă pe piață conspirații cu mina relaxată a lui Funar când branșează dacii la istoria omenirii. Se simt importanți că îi bagă în seamă puternicii zilei. Cu timpul, acești jurnaliști se îndrăgostesc de unul sau de altul dintre politicieni. Cum e povestea de dragoste dintre Băsescu și Turcescu.
Acum, Robert Turcescu pledează în fața societății “nebunia temporară”, la fel de credibil ca Băsescu atunci când vorbește despre “secta securității naționale”.
Turcescu nu mai amintește nimic de misticismul ăla cu baloane de muci la nas, când se aruncase plângând la căpătâiul cadavrului jurnalistului neprihănit care fusese cândva.
Iată cum se descrie acum:
“Vreme de 23 de ani am fost prezent în viața publică din România ca jurnalist mai ales. Am fost reporter, redactor-șef, director de ziar și de reviste, realizator radio-TV, producător de emisiuni de televiziune, profesor asociat la multe facultăți de jurnalism, trainer de comunicare. Azi am ales să mă implic și în viața politică pentru că, realmente, CRED cu tărie că generația mea (voi împlini 41 de ani pe 3 mai) e datoare cu mai mult decât un «talk-show național».”
Nimic despre momentul în care a chemat vidanja ca să-și descarce sufletul, nimic despre momentul în care mai avea puțin și ne povestea despre sume sau despre alți impostori din studio – de neprețuit mecla scâlciată a Sorinei Matei. Parcă cineva se încălțase cu fața ei și alergase 15 kilometri la maraton. Scotea un sunet specific: fie îi clănțăneau dinții în gură, fie îi zăngăneau tresele pe umeri, naiba știe.
Genial domnu radu, genial !