Tomescu & Stradivarius au plecat iar prin România. De data aceasta turneul este încîntat de Bach.
Reporter: Singurătatea ta de turneu. Cum o cînți?
Alexandru Tomescu: Da, este o singurătate, însă foarte populată – am concert aproape în fiecare seară. Nu te poți simți singur într-o biserică plină pînă la refuz cu oameni veniți să te asculte. Am la dispoziție cel mai direct limbaj inventat vreodată – muzica. Nu ne mai pierdem în cuvinte și ne înțelegem instantaneu.
Rep.: Voluptatea lui Bach, un plicticos.
A.T.: Cu un sejur petrecut la închisoare (după o ceartă cu un nobil), după zece copii dăruiți de două neveste, dintre care una cu vreo 16 ani mai tînără, nu cred că Bach era un tip chiar atît de plicticos! Pasiunea și intensitatea cu care a trăit se regăsesc în muzica lui, mereu. E adevărat, Bach e teribil de plicticos dacă e cîntat prost. Dar cînd treci de învelișul tehnic al pieselor și te trezești brusc față în față cu Bach, cu toate toanele și nebuniile lui, îți dai seama că era un tip extrem de cool. Îi plăcea să improvizeze la orgă ore în șir, singur în biserică (cred și eu, dacă-l așteptau zece copii acasă). Sînt momente în concerte cînd simt această libertate ascunsă în muzică, ca și cînd aș improviza singur. Sînt clipe în care mă simt Bach.
Rep.: Tehnic, cum faci, ce note, ce strune, cum încînți cu Bach?
A.T.: E un tur de forță, un fel de maraton. Am făcut socoteala că în cele 12 concerte, fiecare a cîte două ore, voi cînta în total 24 de ore de muzică Bach. E cumva ca la cursa de anduranță de la Le Mans – merge mașina pînă crapă. În primele două concerte n-am rupt nici un fir de păr de la arcuș, am făcut doar cîte o pauză – pit stop – ca să mai dau cu sacîz pe păr. Cred că nici Bach nu se gîndise că într-o bună zi toate sonatele și partitele lui vor fi cîntate toate una după alta, în aceeași seară. Dar este un parcurs necesar, dacă vrei să ajungi la acea stare de iluminare pe care o poți simți numai la sfîrșit, numai după ce ai ascultat și sonata 1, și partita I, și așa mai departe, pînă la ultima. Sîntem obișnuiți să trăim totul pe FFW în ziua de astăzi. Cu acest concert eu propun exact opusul acestei idei – readuc vioara la o sonoritate dispărută azi, cînt o muzică ce se degustă pe îndelete, putînd să te ducă în lumi în care nici cu teleportare nu ajungi. Secrete tehnice: am coborît acordajul viorii, a fost un proces laborios ce a durat cîteva săptămîni. În mod normal, astăzi se cîntă la 442-443 Hz. Am ales să cobor pînă la 439 Hz pentru a reda viorii acea libertate de a vibra și acel sunet mai dulce și mai bogat în armonice pe care ți-l oferă un astfel de acordaj. Notele – sînt foarte multe! Prima dată cînd m-am apucat de studiat pentru integrala Bach m-a cam speriat numărul paginilor – 63! Și totul este memorat dincolo de note, dincolo de arcuș, de digitații, de nuanțe – acolo unde începe muzica, de fapt. Mai mult, în turneul de anul acesta mi-am propus să văd cam cît de buni pot deveni oamenii dacă ascultă muzică. Multă muzică. Așa se face că am asociat turneul cu o campanie socială, pentru HHC – un ONG care și-a propus să închidă toate orfelinatele din România și să readucă copiii abandonați în sînul unor familii care să le ofere lucrul cel mai important, cu adevărat neprețuit – afecțiune și iubire. La primul concert de la Brașov s-au strîns peste 4.500 de lei, ieri la Tg. Mureș a fost cineva care a donat 200 de lei – lucrurile se întîmplă sub ochii noștri! Și turneul abia a început.
Rep.: Un nesimțit, Stradivarius-ul. Cum știe că-l cîntă tot Tomescu anul acesta?
A.T.: “Crocodilul” a început să mă cunoască de stăpîn, să știi! Nu mai face fițe ca în anii trecuți, nu mai vrea la reglaje de mare finețe – cam de anul trecut a capitulat și a zis că va suna bine. Să nu-l deochi !!
Rep.: Xdrestvifgh? De ce? Explică pe larg.
A.T. :Nu pot să răspund decît cu: ggagfefgdefefgfe – tema fugii din sonata a III-a spusă pe litere. La fel cum Bach se poate transforma într-o semnătură sonoră pe care el a ascuns-o în multe dintre piesele sale.
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
