O, anticomuniști de operetă,
m-ați îmbrîncit din manual pe șest,
voi care-ați șușotit prin toaletă
cînd eu mă prăbușeam pe Everest,
nu vă condamn că ați tăcut din gură,
nici că vă îmbătarăți cu sifon
cînd rezistența voastră prin cultură
avea efectul unui besafon,
ci v-aș ruga să vă mai ungeți clanța,
că scîrțîie al dracu de nasol
acum, c-ați divorțat de toleranța
pe care ați mutat-o la subsol.
Capara rîioasă a lui Marx, în noapte,
ați altoit-o c-un salcîm spre zori,
dar nici salcîmul vostru nu dă lapte,
nici capra voastră nu produce flori.
1.384 de vizualizări
S-a vazut incepand cu ’90 cand, contrar asteptarilor, din mult clamata „literatura de sertar” nu a aparut nimic.
Au folosit-o s-aprinda cu ea pe 21 Dec. focu’ la baricada. Ca doar toti anticomunistii erau acolo…
Cîntec sumbru
Lumina de la răsărit mi s-a promis,
lumină-ntunecată, un căluș în gură,
și-un viitor de aur (astăzi s-a prescris):
o altă lovitură după lovitură.
Alergător de cursă lungă singuratic
mă aflu astăzi pustiit, ratat.
Pe malul gîndului pierdut, eratic,
sînt pedepsit, dar n-am fost condamnat.
Lumea mi-a devenit o închisoare
în care gardienii, meșteri la Tik-Tok
cernitu-mi-au fereastra către soare,
și nu mi-au mai lăsat în viață loc.
Astfel mă duc tăcut spre nu știu cine,
și mă îndrept către un nu știu ce.
Căci variante mi-au rămas puține:
din ce a fost nimic azi nu mai e.
Cu toată stima, A. Mătiță