Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Arta de a-și îmbolnăvi pacienții ca să aibă motiv să-i vindece

Zoom Arta de a-și îmbolnăvi pacienții ca să aibă motiv să-i vindece

Iar a ieșit la iveală un mister Hyde în medicina autohtonă. De data asta un cardiolog-șef la Spitalul „Sfîntul Spiridon“ din Iași. Împricinatul Dan Tesloianu are și discipoli locali, dar și oldași prin țară, arendași ai inimii pe la alte spitale de stat. Așadar grup infracțional organizat, cum zic procurorii, nu simplă inițiativă personală de a lua de la morți pentru a da celor vii. Tipii ăștia cu care făcea afaceri dr. Tesloianu și care, cu el cu tot, par ieșiți din paginile povestirii lui R.L. Stevenson, nu sînt însă doctori onorabili ziua, ca dr. Jeckill, și scelerați noaptea, ca mr. Hyde. Sînt scelerați ziua, la vedere, cînd își fac meseria pișîndu-se sîrguincios pe Jurămîntul lui Hippocrate. Mai exact, pe propoziția care spune să nu-i faci rău bolnavului. Or, descreierații ăștia erau în stare să prescrie medicamente care provoacă fibrilații unor oameni sănătoși, ca să și-i facă clienți în sala de operație și să se asigure de recunoștința lor eternă că i-au vindecat de un beteșug pe care nu-l au.

Totuși, dacă îi iei la cernut pe de-alde Tesloianu și asociații, descoperi că ceea ce fac ei acum ilegal și indignabil era cît se poate de legal și de lăudat la știri pînă acum cîțiva anișori. Fiindcă pe vremea cînd la noi nu se găseau defribilatoare la purtător pentru bolnavii de inimă, atunci cînd murea fericitul cardiac posesor al unui asemenea defribilator, i se se scotea obiectul din piept și cu el era fericit alt bolnav. În locul emoționantului transplant de organe, la fel de emoționantul transplant de electronice, care are și avantajul că decedatul se poate prezenta cu toate măruntaiele asupra sa la Judecata de Apoi.

Pînă aici să zicem că Tesloianu & Comp s-au făcut că nu știu că la noi nu mai e voie să facă asemenea transplanturi, ceea ce ar fi, să zicem, o ticăloșie de categorie medie. Ticăloșia imensă, că se sparie gîndul de ce putea cloci mintea lor, e că operația asta pentru bolnavi în primejdie de moarte ăștia o făceau și pe oameni sănătoși. Iar avocatul lui Tesloianu ce să zică în apărarea mușteriului? „Dar la cît bine a făcut nu se gîndește nimeni!“

Dacă-i pe așa, un pompier care dă foc la case ca să aibă ce stinge ar trebui să treacă drept un erou de care se leagă procurorii de-ai dracului ce sînt, nu fiindcă el e un scelerat și-un prefăcut care a deprins arta perversă de a trece drept om cumsecade.

2 comentarii

  1. #1

    Care ,,Judecata de Apoi”? Ca la adapostul ateismului astia au devenit din ce in ce mai putin umani. Mai grav e ca specimene dintr-astea sunt sustinute de ceilalti doctori. Ca de ex. popularul influencer dr. Constantinescu care la nivelul de inteligenta pe care-l proclama falloweri-lor se face ca nu pricepe cum sta treaba in bransa in care activeaza si o rostogoleste pe aia cu doctorul care salveaza mii de vieti si in loc de recunostinta (vesnica pomenire) primeste catuse. Da ai 96 de asa-zisi ,,doctori” care s-au solidarizat cu spagara Dumitrovici care cica ,,care-i problema” c-a luat bani de la 62 bolnavi (nu de raceala ci cancere in diferite stadii). Le-am triplat salariile si nu se mai satura …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • „Dumnezeu și-a întors fața înspre români!“ (citat din clasici)

    10 decembrie 2024

    Ai vrea să mă visezi întins pe-o targă la spitalul nouă, c-o sîrmă-n rît, deplin convins că n-o să mă mai fac că plouă. Cu voi la troacă să consimt, […]

  • Lungul drum al beznei către noapte

    9 decembrie 2024

    Rămas fără lumină, fără gaze și fără Internet, profetul magnetic din Izvorani simte pe pielea lui năpraznica ripostă a statului român (dacă nu cumva doamna Cristela a uitat să plătească […]

  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

Iubitori de arta