În ultimele două-trei guverne PSD, scufundate în bezna nepriceperii, Tudorel Toader a strălucit ca un licurici. Stăpîn pe fondul și pe forma dreptului, cu o cunoaștere profundă a efectelor pe care discursul său adormitor le are asupra asistenței, ministrul Justiției a reușit să facă acei pași nesperați în lege și în instituții, așteptați nu numai de grupul arestabililor, ci și de societate, ba chiar de istorie. Acum, însă, fiindcă politica e o amantă cu mai mulți solicitanți, Tudorel Toader s-ar putea să fie confruntat cu eliminarea din guvern. Remanierea care se prefigurează în cîteva săptămîni are printre motivele declarate și nemulțumirea față de reacția Comisiei de la Veneția. Tudorel Toader a mai călcat pe bec, zice-se, atunci cînd a tot amînat să-și pună semnătura pe OUG care privește insolvența, precum și în multe alte situații cînd a tărăgănat ieșirea unor ordonanțe și hotărîri de guvern. În realitate, se zice că nu lentoarea iscăliturii ar fi motivul pentru care Tudorel e pe făraș, ci refuzul de a iniția ordonanța de amnistie și grațiere. Noul guvern ar avea, spun surse din PSD, între obiectivele majore, emiterea acelei ordonanțe, pentru „a elibera clasa politică de presiunea judiciară pe care statul paralel o exercită ilegal asupra ei”.
Numai că Tudorel Toader nu e ușor de înlăturat, fiindcă a știut să-și creeze un sistem defensiv automat, legat prin fire invizibile de demiterea și numirile procurorilor-șefi la DNA și Parchetul General. El și-a prelungit cu bună știință termenul de analiză a candidaturilor, al propunerii unui candidat, precum și al cererii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr. După succesul cu revocarea Laurei Codruța Kövesi, fiecare pas al lui Tudorel Toader pare încărcat de o mitologie a științei de a face, pe care mulți se tem s-o tulbure. Toată clasa politică, în afara cîtorva ofițeri acoperiți, dorește schimbarea șefilor DNA și PG cu unii mai rezonabili, iar pe această dorință și-a întemeiat Tudorel nemurirea. Numai că în pachetul de vrăji pe care Tudorel Toader l-a promis coaliției de guvernare a fost și ordonanța pentru amnistie și grațiere. Sau, cel puțin, așa se poate presupune. Iar acum, odată cu trecerea timpului, dorința ministrului de a elibera demonii iertării e tot mai neclară.
Coaliția îl poate schimba cu un ministru mai hotărît, însă Tudorel Toader poate răspunde, la rîndul lui, cu distrugerea procesului de numire/revocare a procurorilor-șefi. El poate face, de exemplu, o propunere catastrofală la DNA (o apropiată a școlii de gîndire Kövesi-SRI), pe care Iohannis ar accepta-o imediat. După cum poate anunța că, în urma evaluării lui Lazăr, a luat decizia să nu-i ceară revocarea. Acestor bombe potențiale le-a prelungit valabilitatea pe termen nedefinit, el ținîndu-le la îndemînă și putînd apela la explozia lor oricînd. Așa că, din acest unghi, următorul guvern va fi cu Tudorel sau nu va fi deloc. Există, însă, și unghiul negocierii rentabile, care ar face din Tudorel Toader un om politic de viitor și din PSD un partid eliberat de spaime.
