Caută, în Justiție, adevărul a ceea ce se vede cu ochiul liber: Ponta a plagiat. Așa este corect. Dosarul se află la Înalta Curte. Ponta, un copil, tremură. Să recunoști că ai făcut copy/pasteîn fața mulțimii care dă copy/paste.
Rep.: Ponta a furat. De ce nu-și recunoaște vina?
Augustin Ofițeru:Ba cum să nu? A recunoscut, în felul lui distorsionat, cu excepția modului firesc. Și-a șters doctoratul din CV, a declarat că această istorie i-a lăsat cicatrici pe obrazul politic (gros), a desființat vreo două organisme abilitate să constate plagiatul, și-a pus om la ORDA să producă jenanta “expertiză”…Recunoașterea explicită costă însă mai mult. Ponta este cadru universitar și nu poți fi conferențiar fără doctorat. Pentru aceasta a primit bani de la statul român. Recunoașterea ar însemna retragerea titlului și un imens scandal în jurul sumelor însușite fraudulos, pe baza unui doctorat invalid, dacă nu ar însemna și un nou proces penal. În privința cărții plagiate, recunoașterea l-ar costa poate o condamnare și deci șefia Guvernului.Apoi, ce-l poate determina pe un hoț să-și recunoască vina în cele din urmă, dacă nu propria conștiință? Iar aceasta, în cazul domnului Ponta, este mai spongioasă decît planul de guvernare. Spongioasă, elastică și plină de umori! Dacă nu și-a dat demisia după incidentul aviatic din Apuseni, unde au murit oameni din cauza declarației iresponsabile de la televizor, „i-au găsit pe toți”, care a întors salvatorii locali din drum, la ce fel de onoare să ne mai așteptăm?
Rep.: Ponta a furat. Gura lui mare cum funcționează ca model în România?
A.O.: Ponta este chintesența politicianului de Dîmbovița. Este bășcălios, lăudăros, găunos. Dar mai are o „calitate” pe care predecesorii și mentorii săi, domnii Iliescu și onor-Jilava Năstase, nu au manifestat-o atît de vizibil. Are un tupeu ieșit din comun. Poate minți cu zîmbetul pe buze în situațiile în care unui om normal i-ar crăpa obrazul de rușine. Minte de îngheață apele, pe oricine, oricînd, în orice circumstanță, afișînd o siguranță de sine bazată pe falsa impresie a intangibilității, alimentată de gașca de interese din spatele său. Dacă tot a venit vorba de ceata de hoți, incidentul din Parlament, cînd i-am spus, împreună cu Mihail Neamțu, de la obraz la obraz, „trădătorule”, ar fi trebuit să-i spună ceva despre cât de solidă este o astfel de structură. Acolo nu am mai văzut pe fața premierului decît o imensă derută, semn că știe că, în situații de criză, tovarășii de potlogării de obicei te lasă baltă cît ai clipi. Așa e în lumea hoților, deh!Efectul pervers al limbuției sterile a premierului este acela că induce în mintea alegătorului mai boulean impresia că minciuna, hoția și tupeul sînt modele de succes în România. Uite, bre, ăsta a ajuns “mare”, e tare, frate! Să nu uităm că în momentele morții Aurei și a lui Adrian, Ponta se fălea la un șpriț despre cum ne-a “făcut” el, iar la TV și cum a dres busuiocul mediatic. Tare!
Rep.: Acum, că le am explicat proștilor și hoților cum funcționează România, va fi vreunul să se retragă din business-ul doctoratelor, studiilor făcute pe bani? De ce?
A.O.: Dacă ICCJ va retrimite dosarul la Parchet pe 4 martie și se va începe urmărirea penală, cred că va exista un val de panică în rîndul celor care știu că și-au copiat doctoratele. Vor fi oameni care vor renunța la doctorate, dacă devine o politică serioasă protejarea proprietății intelectuale și a onestitatății academice. Mai ales că precedentul este creat prin condamnarea lui George Stanca. Pentru a evolua avem nevoie ca de aer de performanță universitară, nu de spoieli, nu de reproduceri, nu de concursuri de copy/paste. Recomand oricărui student să intre pe bibliotecile de cursuri online de la marile universități din Vest și să audieze acolo cu simț critic cursuri pe materiile studiate în România. Va fi evident despre ce vorbesc! Procesul acesta nu este politic, așa cum a încercat USL să arate. S-a întîmplat ca cei trei semnatari ai plîngerii să fie și politicieni, doar pentru că cineva trebuia să facă, în definitiv, ceva. Demersul nostru este o încercare de reformare profundă a felului în care sînt văzute proprietatea intelectuală și furtul în România. Relativismul în astfel de subiecte este catastrofal pentru viitorul nostru. Cît timp în România vom mai auzi înfiorătoarele “a furat și el pentru copii, nu a omorît pe nimeni”, reproduse chiar de încrucișătoare de presă, ori “toți fac la fel, că trăim în România”, sîntem damnați să rămînem așa cum ne văd cei de afară. Și nu-i acuz, doar trăim într-o țară cu prim-ministru plagiator!
6 vizualizări
