Avem Țoiu, n-avem țoaie

E greu de zis cine sabotează mai mult politica externă a României: președintele sau ministrul de Externe. Nicușor, măcar, nu prea se duce acolo unde-l cheamă evenimentele și-l trimite Constituția. El chiulește de la summit-uri, forumuri și conferințe internaționale. Asta arată, la urma urmei, că președintele chiar știe să facă servicii țării. Dacă s-ar duce, ar fi mai rău. România ar rămîne în memoria liderilor lumii cu imaginea unui copil îmbătrînit care rîde și dă din umeri într-o engleză stîngace, străduindu-se să nu se împiedice de covoare. Așa că, de bine de rău, Nicușor stă mai mult pe acasă, dînd României șansa de a comite mai puține gafe de reprezentare.

Nu la fel procedează Oana Țoiu. Ea merge peste tot. Ea și părul ei despletit în stilul filmelor indiene din anii ’70, cînd coafezele își luau meseria de la cinematograf și eliberau femeia comunistă de povara pieptănatului. Ea și engleza ei de ONG, care face praf eleganța diplomației. Ea și gafele ei răsunătoare, care fac înconjurul presei internaționale. Oana pare că e coechipieră cu Nicușor într-o partidă de ridicol internațional, unde, din fericire, Nicușor e din cînd în cînd rezervă.

La Chatham House, o instituție clădită pe reputația internațională a politicii externe britanice, Oana Țoiu a luat cuvîntul și a zis „E o onoare să mă aflu aici, deși nu am nimic nou de zis!” Sinceră, ca un curriculum vitae din care și-a scos stagiile umflate, Oana a pus diagnosticul politicii externe românești cu o concizie pe care ar fi invidiat-o și spartanii.

Apoi, ca să nu creadă lumea că a fost o întîmplare, a adăugat: „Știu că sună ca un început dezastruos de conversație, dar e adevărat”. Ministrul nostru de Externe a stabilit, astfel, adevărul, și anume că România trimite în străinătate oameni capabili s-o reprezinte dezastruos. 

Iar seria dezastrelor a continuat, cîteva minute mai tîrziu, cînd Oana a trecut la următoarea enormitate: „Indiferent de mărimea economiei tale, dacă analizezi decizia de a adera la Uniunea Europeană sau de a rămâne în Uniunea Europeană… nu asta voiam să sugerez, mi-am dat seama la jumătatea frazei…”

Hai, cu Nicușor mai treacă-meargă. A fost votat. Chiar dacă lumea a fost păcălită, chiar dacă partenerii externi au fost mințiți de CCR, SRI , CSAȚ, Guvern și Președinție, chiar dacă acum mulți își smulg părul din cap că s-au lăsat luați de val, Nicușor are legitimitatea lui numerică. Dar de ce ne chinuim cu Oana? De ce insistăm cu fata asta, foarte potrivită pentru secretariatul parcului auto sau pentru biroul de colectare a petițiilor USR? Mai ales că în politica externă a României e nevoie, mai mult ca oricînd, de vigoare și erecție diplomatică. Și de o pereche de țoaie.