Cîte amenințări trebuie să mai primească România ca să fie numit, în sfîrșit, un șef la SRI?

În iulie 2023, la cîteva săptămîni după ce contraofensiva ucraineană dădea greș, Klaus Iohannis îl dădea afară de la SRI pe Eduard Hellvig, lăsînd serviciul fără conducere civilă, deci fără viziune integrată politic. A fost o operațiune sub acoperirea demisiei. În acel moment, războiul care punea în pericol siguranța națională a României – războiul din Ucraina – avea, deja, un an și patru luni de existență, fără ca președintele, adică șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării, să arate că-i pasă. Capacitatea națională de apărare era în avarie. Armata descoperea, cu ajutorul presei, că rugina de pe puștile Kalașnikov și lipsa bocancilor nu pot proteja România mai mult de cîteva minute. SRI devenea, prin forța și urgența împrejurărilor, prin misiunea sa de a furniza informații, de a anticipa și de a preveni, cea mai importantă și necesară instituție din sistemul siguranței naționale. Așa că Iohannis i-a avariat funcționarea, privînd-o de comanda civilă.

Războiul din Ucraina și-a urmat cursul încă optsprezece luni, fără ca Iohannis să numească un șef la SRI. În noiembrie 2024 a apărut o nouă amenințare la adresa siguranței naționale – dacă putem numi astfel anularea alegerilor prezidențiale. SRI n-a fost capabil să anticipeze și să prevină atacul hibrid al Rusiei asupra electoratului român și în favoarea candidatului Georgescu, profetul din Izvorani. Era destul de clar că Serviciul nu funcționează cum trebuie. Dar nici atunci Iohannis n-a catadicsit să-i întregească activitatea numindu-i un șef.

A venit Nicușor și lucrurile au rămas la fel. SRI n-a reușit să furnizeze dovezi clare și credibile că Rusia a intervenit decisiv și ilegal. Asta a pus România într-o situație dificilă în relația cu UE și cu SUA. Dar noul președinte, Nicușor, n-a găsit că e necesar ca SRI să primească un șef. Aniversăm curînd un an de cînd Nicușor trage de timp și lasă SRI pe mîna unui grup de generali care privesc chiorîș civilii și nu au voie, prin lege, să facă politică.
Chiar dacă intensitatea amenințărilor cu drone a crescut la granița de est, Nicușor a lăsat SRI fără director, fără să clipească, umplîndu-și timpul cu activități stranii și irelevante.
Și a venit, iată, al doilea război, cel din Iran. Securitatea națională a României e iar amenințată, de astă dată de la sud. La fel, securitatea ei energetică, economică, financiară. România poate fi ținta unor rachete, a unor atacuri teroriste, a unor atacuri cibernetice. E nevoie de informații, de analize, de capacitate de a anticipa ce urmează, ce amenințări concrete pîndesc România. Deci de un SRI complet echipat. Dar nimeni nu știe cînd SRI va primi un șef, poate cu excepția nepăsătorului Nicușor.

Sigur că e o luptă politică pentru numirea șefului SRI, toată lumea vede și știe asta. Nicușor vrea omul lui, PSD, PNL și USR, partidele de care depinde votul în Parlament, vor fiecare omul lor. Ce nu vede, însă, nimeni – și, în special, Nicușor – e soarta României. Interesul național, cum ar spune marele general Gabi Oprea.

Așa că speranța de a vedea un șef la SRI – și un serviciu complet funcțional, condus de un civil – trebuie legată de un nou pericol. Poate că un al treilea război – China atacînd Taiwanul – ar putea grăbi numirea. Dacă România va intra în criză de TikTok și de Temu, adică dacă asupra ei va pluti o amenințare cu adevărat serioasă la adresa siguranței naționale, poate că Nicușor se va milostivi și va face, în sfîrșit, o propunere.