Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Balada listei nesătule

Zoom Balada listei nesătule

În toiul bătăliei pentru ICR, printre mormanele de cadavre şi printre norii de fum ai sinecurilor, uitarăm scopul luptei. Chit că-i vorba de poneiul cu zvastică ori de caloriferul ardelenesc, cineva tot trebuie să se înfăţişeze publicului de peste mări şi ţări. Lipsesc banii, logistica, iar noii angajaţi, după cum aţi aflat, nu ştiu şi nici nu vor să ştie ce au făcut odioşii înaintaşi. Nu e ciudat că se fac în grabă filiale pentru oamenii care nu pot trăi, Doamne fereşte, fără coledzi.

Ciudat e că ne vom face de rîs cu zîmbetul (franţuzesc) pe buze. Cam aşa stau lucrurile cu Tîrgul de Carte de la Paris, unde, altă ciudăţenie, ar trebui să plece de trei ori mai mulţi autori români decît cere piaţa. Pînă la ora actuală, nimeni nu ştie dacă s-au tradus, în caz că s-au tradus, cărţile potrivite. Asta pentru că există trei liste concurente, rupte din­tr-un gard – şi flacăra lor geme. Prima a Centrului Naţional al Cărţii din Franţa (CNL). În ea coabitează, liniştiţi, 27 de scriitori, de la Radu Aldulescu la Varujan Vosganian.

Numai că Andrei Marga are, şi el, o listă: „La această oră e limpede că vor participa cel puţin 60 de autori români de prim plan. Editurile au şi ele reprezentarea lor“. Printre ei: Constantin Abăluţă, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Al. Călinescu, Paul Cernat, Neagu Djuvara, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, D.R. Popescu, Stelian Tănase. Iar Ministerul Culturii ştie şi el una (şi bună): Horia Bădescu, Gabriel Chifu, Riri Manor, Mircea Martin, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuţ Ungureanu. Parisule, între noi doi, acum!

Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint