Românul trebuie să ia aminte. Franța, Europa, Româniaeste cartea care-i arată unde greșește la fiecare alegere a sa. Alege politicieni ce nu-și doresc decît să fie în fruntea statului, în fruntea birocrației pe care s-o manipuleze în folosul lor.
Reporter: De ce, în 2014, statul nu sîntem noi, contribuabilii?
Bogdan Călinescu: Un genial economist (și om politic) francez, care a trăit la începutul secolului XIX, Frédéric Bastiat, considera statul drept o ficțiune în care o parte din populație trăiește pe spinarea celeilalte părți. Atunci cînd oamenii își dau seama de acest lucru, nu mai cred în acest stat. Mai ales dacă reprezentanții statului abuzează de această situație și își umflă buzunarele. Mai mult, dacă statul eșuează și nu reușește să îmbunătățească viața oamenilor, aceștia au tot dreptul să-i ceară socoteală. De aceea e mai bine să ai cît mai puțin stat. Astăzi, majoritatea țărilor bogate se debarasează de administrația statului și au din ce în ce mai multă încredere în sistemul privat. Se pune chiar întrebarea care sînt, de fapt, “misiunile regale” ce trebuie să rămînă la stat…
Rep.: Statul înseamnă corupție. Franța, România?
B.C. : Nu peste tot statul înseamnă corupție. Acolo unde statul e omniprezent – și, adesea, impotent – e și corupție. În Franța, statul confiscă 57% din PIB, adică din bogățiile produse de francezi, pe care politicienii afirmă că le redistribuie. E adevărat că o parte sînt redistribuite în economie, însă se pierde mult și “pe drum”: în administrații, la funcționari etc… Din păcate, Franța nu a reglat problema corupției de stat. Doi foști președinți francezi și trei foști prim-miniștri au fost acuzați de corupție și de abuzuri sociale. Recent, ministrul Bugetului a fost prins cu evaziune fiscală, iar un senator cunoscut a fost acuzat de mită electorală. Prea multe asemănări cu România. Dovadă că, în ambele țări, unii politicieni își permit prea multe și profităde banii de la stat.
Rep.: Care este miza crizei politice în arena politică românească?
B.C.: Sînt uimit de circul politic românesc. Cît timp pierdut, cîți bani publici aruncați pe fereastră! Doar pentru satisfacerea unor ambiții electorale. Aceasta și explică de ce aceia care cred în ideile liberale se feresc de politicieni și se bazează pe societatea civilă. Politicienii nu au decît un singur scop în viață: să fie realeși (și, eventual, să se îmbogățească). Sînt uimit și de zecile de ore de talk-show-uri din fiecare seară la televizor, la care oamenii se uită. Ar fi imposibil acest lucru în Franța. Sînt emisiuni de dezbateri, dar nu zilnic și nu la ore de vîrf, rating-ul s-ar prăbuși.
Rep.: E vreo scăpare din această capcană?
B.C.: Singura scăpare poate veni de la societatea civilă. Cît mai puțin stat, oamenii politici sub control și sancționați sever dacă este cazul. În cartea pe care o public în România, analizez modul cum statul francez a distrus, mai ales după 1945, societatea civilă și cum e greu, este de neconceput pentru majoritatea francezilor să se debaraseze de stat. Deși modelul social francez a dat faliment, o parte din populație așteaptă încă să fie ajutată de stat. Am calculat chiar că în jur de 14 milioane de francezi trăiesc, direct sau indirect, din banii publici. E o situatie inadmisibilă ce generează corupție și eșecuri economice.
