Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cărțile

Zoom Cărțile

Gigi Becali își aranjă blănița de miel bicefal în jurul umerilor și zîmbi machidonește din boxa acuzaților. Lîngă el, Cristi Borcea completa cu scris tremurat de analfabet cea mai recentă pensie alimentară, iar Giovanni scuipa plictisit un aprod, făcîndu-și vînt cu un teanc de bani. Era cel de-al șaptelea recurs, al apelului, al recursului, al apelului, al procesului în care Statul Român încerca să dovedească că majoritatea deținuților ieșiți mai devreme scriind cărți, nu au scris acele cărți.

Judecătoarea aruncă dosarul oftînd. Se săturase de tiradele interminabile despre Mihai Viteazu, Sf. Gheorghe și Dan Puric ale lui Gigi Becali, de avansurile libidinoase ale lui Borcea și de flegmele lui Giovanni, care apăreau din senin, ca ploaia de mai.

“Sunteți toți achitați!”

În sală se produse rumoare, Gigi Becali țîșni în picioare cu forța a 100 de mioare strînse de uger în același timp și ridică mîinile spre cer: “Mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase că l-ai ajutat pe Becali să arate că e nevinovat! Becali e acum un om schimbat! Becali n-o să se mai amestece acum cu toți hoții și borfașii și zdrențele”. Apoi, cu o vioiciune neobișnuită pentru un scriitor, se întoarse spre Giovanni: “Diseară la Buggy ca de obicei, da?”, Giovanni răspunse sictirit, scuipîndu-l în ochi pe Borcea care dădea din șolduri ca Shakira.

“Păi, nu? Ori sîntem mafioți, ori nu mai sîntem?”

“Mă-ntrebi?”, dădu Gigi mirat din umeri

“Îți zic…”, șuieră Giovanni.

“Atunci de ce mă mai întrebi?”.

***

Gigi Becali ieși victorios din judecătorie, făcîndu-și loc prin valul de ziariști, absolvente de SNSPA și cameramani, ca un cuirasat într-o mare de căcat.

“Iisus ține cu Becali! Becali e sclavul etern al lui Iisus!”

Auzind de sclavi, Luțu se strecură printre picioarele unui cameraman burtos de la Național TV și se aruncă într-o baltă, exact la timp pentru ca Gigi să poată trece peste spinarea lui fără să-și ude ciucatele de crocodil lățos.

“Ce faci pe jos, zdreanțo? De ce nu ești în picioarele să te bucuri ca restul lumii că Becali e nevinovat, așa cum se știa de la început”.

“Iertare, stăpîne, eram la mașină. Ascultam audiobook-ul lu’ matale “Becali, Mandela și Coposu. Oameni pe care comunistul de Dan Voiculescu i-a băgat la pușcărie pe nedrept”.

“Ehee! Ăsta-i viitoru’ , bă, băiatule! Să spui cărți, nu să scrii cărți! Orice jidan, homosexual, analfabet poate să scrie cărți, da’ ca să spui cărți, îți trebuie așa, un har de la Dumnezeu, o charismă, m-ai înțeles?!”

“Îhî”, încuvință Luțu ridicîndu-se în toate patru picioarele.

“Am uitat să vă zic, v-a căutat de la pîrnaie…”

“A? Ce voiau?”

“Nu știu, da’ cică-i urgent…”

“Vagabonzii dracu’, iese Becali de-acolo și se duce naibii tot, o zi nu se descurcă fără mine. Să mă mai caute”

Luțu dădu’ din umeri și își linse o pată maro de pe deget, nesigur dacă e noroi sau ciocolata. Era noroi.

“Becali e un om schimbat, băi, Luțule! Bagă bine la cap! Mi-am învățat lecția… de-acum înainte, alt om!”. Luțu dădu să meargă spre mașină.

“Da’ mai întîi stai să vorbesc cu niște jurnaliști d-ăștia, că sigur le era dor… Ce faceți, zdrențelor? Am ieșit, curvo penală! Iar ai apărut, pitică oligofrenă ce esti? Da-ți-aș la puncte… puncte… puncte… muie, chelule!”.

***

Gigi Becali se relaxă în spatele limuzinei lui luxoase, din care Luțu reușise să scoată sîrguincios toate urmele de sînge ale ultimei persoane sechestrate. Lăsă volanul din mînă, pentru că ordonase să i se monteze un volan și în spate, ca să conducă hardughia, și printr-un buton pasă toate comenzile la Luțu. Tacticos, luă un bulgăre de brînză din minibar și începu să-l molfăie zgomotos. Deodată un ochi începu să i se zbata bezmetic, chiar mai bezmetic decît de obicei.

“Luțule…”

Luțu coborî geamul fumuriu care separa spațiul analfabeților de spațiul analfabeților cu bani.

“Auzi, tu ești mai satanist așa… ce-nseamnă cînd ți se zbate ochiu’, că-n Biblie nu scrie”

“Înseamnă că bate Steaua, șefu’!”

Becali se porni într-una din tiradele lui obișnuite de rîs care speriau pelicanii pe o rază de 345 de kilometri. Apoi se opri brusc. Mîna dreaptă sărise de la locul obișnuit și începu să se miște bezmetic prin aer. Chiar mai bezmetic decît de obicei.

Luțu se uită în retrovizoare la șeful lui cum desenează prin aer, ca un absolvent de liceu la seral în intersecție.

“Șefu’, ești bine? Ești cam palid”

Becali reuși să-și prindă mîna cu mîna cealaltă și îi răspunse răstit lui Luțu, întrebîndu-se la rîndul lui dacă e bine.

“Sînt, bine, mă, n-ai tu treabă. Becali e ursul! Și ursul e bine mereu!”

“Da’, sînteți fleașcă de transpirație”

“N-ai auzit că sînt ursul! Ursul are blană. Trăiește afară, nu în mașina!” și Becali deschise brusc toate geamurile, lăsînd rece de ianuarie să inunde mașina lui de parvenit feroce.

“Nu uitați să sunați la pușcărie, era urge…”, dar Becali apucase deja să închidă geamul despărțitor.

***

Gigi Becali măsură cu pași mari camera sa luxoasă, căptușită cu mochetă de marmură, fanioane ale Stelei și imagini ale lui Iisus, realizate cu mult bun gust din blănuri de animale. Tremuratul ciudat părea că se oprise, dar cel lăuntric continua. De trei ori pînă acum, Satana încercase să-l ducă în păcat, dar de fiecare dată, mînat de o forță sub-mediocră, reușise să se oprească la timp.

Cu genunchii tremurînd ca tibia lui Ardeleanu în 1999, cînd Lăcătuș i-a făcut dublă fractură de tibie și peroneu, Becali se trînti în fața altarului de marmură și fildeș, improvizat într-un colț al camerei. “Iartă-mă, Doamne, că sînt păcătos! Nu te-am rugat prea multe pînă acum în viața asta… ma rog… foarte prea multe… da’ ajută-mă… spune-mi ce să fac… ce mi se întîmplă… îl am pe Satana în mine? Și nu mă refer aici la Victor Pițurcă… Dă-mi un semn…”

Chiar în acel moment Luțu băgă capul pe ușă. “Șefu’, nu uita să suni la pușcărie… au zis că-i urgent!”.

“Lasă-mă, mă! Tu nu vezi că vorbesc cu Mihai Viteazu acum, zdreanțo!”, și Becali se întoarse spre poza lui Amza Pelea prinsă în altar. “Iartă-l, Doamne… deci unde rămăsesem…”.

***

Afară se făcuse noapte. O noapte neagră ca tricourile lui Juventus Torino, partea neagră. Îmbrăcat cu o cămășuță simplă de noapte și cu o scufie de mătase pe cap, Becali continuă să se uite în gol la peretele din spatele mesei lui de lucru, locul unde se simțea cel mai bine mîncînd brînză cu măsline. Broboanele de sudoare nu încetau să curgă. Tremurul misterios îi cuprinsese acum ambele mîini și devenise din ce în ce mai greu să se abțină. Cu o ultimă sforțare, Gigi reuși totuși să-și ridice un picior pe masă și să-și blocheze mîinile mici și hrăpărețe care nu aveau liniște.

“Nu vă las, nenorocitelor! E greșit! E greșit! Doamne, ajută-mă! Nu sunt homosexual și hahaleră!”

Luțu băgă din nou capul pe ușă, de data aceasta cu o scufie de noapte roș-albastră, cu numărul 10 în frunte.

“Șefu’, au sunat iar de la bulău! E urgent! Trebuie să-i sunați acum!”

Torturat de demoni nevăzuți, cu ochii bulbucați și o figură de om care privise adînc în lenjeria Monicăi Tatoiu, Gigi Becali se întoarse spre Luțu și urlă din tot rărunchii! “Lasă-mă, Satană!”.

Speriat, Luțu trînti ușa în timp ce Becali se întoarse cu privirea spre masa de lucru care-l aștepta caldă și îmbietoare ca un covridog proaspăt scos din cuptor.

Becali închise ochii ca să îndepărteze fantasmele febrile și în cameră începu să răsune hitul celor de la Desireless – Oaiaj, Oaiaj.

Era telefonul mobil. Cu mișcări haotice, chiar mai haotice decît de obicei, Becali deschise ochii și răspunse la telefon.

“Doamne?!…

“Domnu’ Becali, sunt comandatul Petrescu… de la penitenciar…”

“Ce vrei, mă, vagabondule… Iar vrei bani… biserici… locuințe sociale… “

“Nu, domnu’ Becali…

“Atunci ce vrei? Să-l înebunești pe Becali cu telefoane, ieste? Asta vrei? Că Becali e prostul tău! Girafa ta! Hihaho, hahohio!

“Nu…”

“Atunci ce vrei de la mine?!”

“Voiam să vă zic c-am găsit la dumneavoastră în celulă un mucegai…

“Adică Becali e împuțit… asta zici…”

“Nu… e un mucegai cum n-au mai văzut niciodată… se pare că apare doar de la brînză de oaie… avem peste 50 de deținuți care s-au îmbolnavit… l-am trimis la București la laborator și i-a îmbolnăvit și pe ăia de acolo. Avem o epidemie! Trebuie neapărat să mergeți la doctor! Ați fost expus!”

Becali se uită pe furiș spre mîinile lui tremurînde.

“Și cum îți dai seama dacă ești bolnav?”

“E oribil, chiar vreți să vă zic?”

“Zi-mi, hahalero, că Becali e bărbat, nu cîrpă comunistă!”

“Nu poți să te oprești din scris cărți. Scris cărți pe bune…”

Becali scăpă telefonul din mînă și se uită din nou fix la pixul și foile albe întinse în fața lui. Cu mișcări de nebun, dar altfel de nebun decît de obicei, înșfăcă pixul și începu să scrie, începu să scrie cum nu mai scrisese niciodată în viața lui și continuă să scrie toată noaptea și toată ziua, și toată noaptea și toată ziua, pînă cînd milioane și milioane de cuvinte apărură pe foile de cuvinte, și foile se transformară în teancuri, și teancurile se transformară în munți, care se prăbușiră peste Becali, strivindu-l sub tonele de hîrtie și figuri de stil și provocîndu-i multe tăieturi enervante de hîrtie.

***

Thore Hampus ieși din spatele cortinei și păși pe podiumul întunecat ca sprîncenele lui Gabriel Oprea. Își aranjă ceremonios cravata bleumarin, își drese vocea în dreptul microfonului apoi deschise plicul adus de o voleibalistă blondă, pe care care cu 15 minute înainte tocmai o arsese în culise.

“Căștigătorul Premiului Nobel pentru literatură vine anul acesta din România și este autorul unui senzațional roman de 8.754 de pagini…”.

Nările lui Cărtărescu fremătară nervos în sală deranjînd rochia vecinei de scaun.

“Felicitări Ionuț Luțu!”

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Bun.
    Chiar bun.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]