Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Centen-are drapel, să-și cumpere

Zoom Centen-are drapel, să-și cumpere

În această frumoasă zi, oricare ar fi ea, să consemnăm momentul în care mitul disidentului PSD-ist pur și demn de iubire generală se ia și se duce să se arunce-n Bahlui. Mihai Chirica era suflețelul curat al PSD-ului în vremurile în care aproape am și uitat pe cine uram din suflet, dar uite că esența tare iese la iveală indiferent de mărimea sticluței. Adică, la final, așa cum la fotbal joacă două echipe și până la urmă câștigă Germania, în campionatul mondial al administrațiilor publice, când două investiții trebuie făcute, tot timpul se dau bani pentru aia care nu e investiție și care presupune să arunci bani pe geam. Cu un pretext pe măsură.

Nu știu dacă nu cumva sufletul acestui Centenar al Unirii se va ridica prin septembrie și va pleca din țară. Prea ne facem de cap folosindu-l ca pretext. Delirul mistic pricinuit de acest eveniment continuă de data asta la Iași, unde Primăria plătește peste 400.000 de lei pentru a cumpăra un steag tricolor, care să fie arborat în centrul orașului.

Mult mai tare e că inclusiv oamenii din instituție se referă la achiziție și o denumesc investiție. Cumplit trebuie să se simtă acest cuvânt nobil după ce, atâția ani la rând, bugetarii României l-au golit de sens și l-au umplut cu steaguri, cursuri de formare profesională, centre de informare turistică și statui. Eh, acum măcar l-au îmbrăcat într-un tricolor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Scoaterea de sub acuzație a cifrei paișpe

    13 noiembrie 2018

    De ce stă cifra paișpe sub streașina radicalului ca într-o stație de autobuz? În primul rînd ca să nu o ude ploaia și apoi fiindcă îl așteaptă pe Albert Einstein […]

  • UE pentru adulți

    13 noiembrie 2018

    Doi asteroizi lovesc, la interval de o zi, România: rezoluția Parlamentului European și raportul MCV. Sînt desprinși din nebuloasa alegerilor europarlamentare de anul viitor și accelerați de cîmpul electoral al […]

  • Show complet cu motociclist

    13 noiembrie 2018

    Călin Popescu Tăriceanu cere timp pentru a-și construi apărarea în fața acuzațiilor neclare ale DNA. E dreptul lui și nu prea e. De când a reajuns la putere, pe umerii […]

  • Taica Lazăr

    6 noiembrie 2018

    Narcisismul procurorului general al societății civile dădu în clocot și făcu bulbuci săptămîna trecută, cînd taica Lazăr, plin de candoare și răsfăț, ne-a demonstrat că n-a făcut-o pe mortul în […]

  • Adevărul pe vremea valizei

    6 noiembrie 2018

    Adevărul nu încape tot într-o valiză. Nu se ascunde doar în curțile din Teleorman. Mai poate fi găsit și în Curtea de Apel de la Alba Iulia, și la Înalta […]

romania100