Deranjați-mă cu chestii despre politica românească în momentul în care Gabriel Oprea va dispărea din peisaj.
Omul ăsta plimbă interesul național pe buze la fel cum îi vezi pe grașii ăia libidinoși că îmbăloșează ultimii doi centimetri de trabuc.
Grav, îngâmfat, dându-și continuu ochii peste cap, de-ai zice că vrea să privească undeva spre interiorul craniului, acest bărbat care își vopsește sprâncenele pare că e un personaj care face mișto de un om politic, iar nu omul politic însuși. Un fel de Arșinel de Ilfov care-și cănește părul.
Apropo de căneală, cum naiba să ai încredere într-un bărbat care are părul mai negru decât acum cinci ani, iar sprâncenele îi sunt atât de negre încât în nopțile fără lună se văd ca două fâșii întunecate?
Săptâmâna trecută, UNPR a sărbătorit cinci ani de existență. Pentru asta trebuie să mulțumească epocii în care s-a născut, fiindcă în antichitate, spre exemplu, asemeni oricărui handicapat, UNPR-ul ar fi fost aruncat de pe stânci după câteva zile de la naștere.
Sunt cinci ani de profundă mizerie politică, cinci ani de când Gabriel Oprea și traseiștii săi s-au alăturat PC-ului scremut de domnul profesor Voiculescu și UDMR-ului născut din pofta de lemn și separatism a unor unguri transilvăneni.
Și PNL, și PSD – la fel, înainte, PDL – au și au avut cu toții doar cuvinte neutre despre acest hârdău plin de rahat. Căci UNPR este într-adevăr în slujba interesului național. Cel puțin a interesului național al partidelor politice. Ai nevoie de majoritate? Atunci îi iei pe băieții mânjiți de căcat: UNPR, UDMR și, după caz, PC. Amintiți-vă ce îi promitea Oprea lui Băsescu și cum îl scălda în flegme pe finul Ponta prin 2011! Și mai amintiți-vă că atât UNPR, cât și PC sunt două partide care nu s-au prezentat niciodată singure la vot, ci întotdeauna luate în parpalac de PSD.
Altfel, domnul Oprea este un pensionar al armatei, cu o pensie de 2.600 de lei pe lună. Pe lângă această pensie, la bătrânețe, Oprea se mai sprijină pe o casă de 818 mp în Voluntari, una de 828 mp în București, un apartament tot în București, o casă de vacanță în Mangalia, un spațiu comercial în București, două terenuri prin Voluntari, conturi, bijuterii, tablouri, nu-i așa, ca oricare. Pentru o asemenea avere, Gabi s-a sprijinit pe salariul său de la stat, dar și pe soție care, fiind casnică, probabil că nu a cheltuit foarte mult pe rochii.
De imunitatea de care par să se bucure aceşti autointitulaţi „depozitari ai interesului naţional”, ce părere aveţi? Nu cumva sunt ţinuţi în adormire pentru ca la momentul oportun, când va fi ăla, să-şi exercite din nou funcţia de balama?