De fiecare dată când se mai zvonea sau chiar afirma prin piața media că Dichisitul ar mai lipăi din borcănelul cu smântână neimpozabilă, ieșea el însuși, chiar Rareș Bogdan, fluturând din batistuță și dându-și papillon-ul peste cap: „Cine mă știe știe că eu n-am nevoie de bani!“. În fix același moment, din zeci sau chiar sute de piepturi, pe care Dicky le-a întâlnit de-a lungul vieții, încă de pe când învăța meserie de la Sorin Roșca Stănescu, se ridicau oftaturi obidite: „Păi, dacă n-ai nevoie, mie de ce mi-ai cerut?“. Dar poate că omul avea mereu dreptate și făcea ce făcea nu de nevoie, ci din plăcere. Asta, oricum, e o poveste atât de lungă, încât multe mii de nopți procurorii adormi-vor înaintea Șeherazadei.
Zilele astea, Rareș a pus, din nou, placa din ce în ce mai zgâriată cu mega-hit-ul „Am bani, sunt cinstit!“. Doar că acum nu o mai interpretează prin studiouri de televiziune sau în scurte interviuri. Azi, deja, trebuie să urle în fața DNA-ului, pentru a-i răspunde altui descreierat. Căci, dacă în Știrbei Vodă nu va avea acces la intrarea artiștilor, Dicky va trebui să acopere decibelii lui Marian „Ceaușescu“, cel care i-l va flutura pe Bot prin fața ochilor, răcnind: „De ce ai furat, ticălosule?“.
Rareș Bogdan apare pe lista persoanelor pe care procurorii vor să le audieze în cel mai proaspăt dosar de corupție, cel al magazinelor de la Otopeni. Mai apare, de asemeni, în stenogramele din ce în ce mai numeroase ale aceluiași dosar. Iar asta se întâmplă nu pentru că Dichisitul ar avea nevoie de bani, ci pentru că ar fi aproape imposibil să deschizi în următoarea perioadă un dosar de corupție în care este vorba despre mulți bani și să nu dai de numele prim-vicepreședintelui PNL.
E și multă răutate la mijloc, sunt și foarte mulți oameni invidioși pe succesul politic al marelui închipuit, dar sunt și foarte mulți oameni pe care procentul cerut de către europarlamentar i-a revoltat de-a dreptul. Dacă n-ar fi trebuit, de obicei, să predea înapoi cât mai repede tehnica de înregistrare înfășurată pe organism, s-ar fi repezit direct în stradă ca să-și urle nemulțumirile.
Printre batistuțele simandicoase ale Bucureștiului se vorbește amuzat despre momentul în care Dichisitul s-a prins că atacurile-i furibunde la adresa lui Aurescu nu aveau, de fapt, aprobarea Cotroceniului. Cică îi venise în vizită un vechi prieten, tot un fașionist, unul care împărtășea cu Rareș Bogdan nu doar gustul pentru costume scumpe, ci și niscaiva glumițe subțiri despre haine. Numai că, de data asta, când Rareș a întrebat „Ce ai pe tine, Boss?“, ca de obicei, amicul n-a mai răspuns cu propoziția obișnuită. N-a mai răspuns deloc, încercând să facă niște semne cât mai elocvente din sprîncene. „Ce-ai pe tine, Boss?“, a insistat Bogdan. „Sennheiser am!“, a răbufnit săgeata procurorilor, care, spre deosebire de mulți alții, n-a putut să-și trădeze prietenul…
1 comentariu