Atlasul electoral al României: 1990-2009– de ce alegem cum alegem și ne doare capul după aceea. Acum într-o analiză științifică.
Reporter: Care-s tendințele hărții electorale postdecembriste?
Corneliu Iațu: Să vorbești de niște tendințe ale hărții electorale pentru o perioadă atît de mare este foarte greu, dar putem observa totuși: un PSD (sub diferitele sale nume începînd cu 1990) destul de stabil și indiscutabil primul partid ca opțiune de vot a cetățenilor României; prezența unui clivaj urban-rural, tineri/bătrîni, vest/est și sud, instruiți/neinstruiți, informați/neinformați, clivaj care nu mai funcționează ca altădată însă; un absenteism din ce în ce mai manifest – dacă ar fi să identificăm cauzele lui, este clar că încrederea în clasa politică a suferit o mutație teribilă, de la cotele ridicate și inconștiente din 1990 la cotele ridicole de la ultimele scrutinuri; o anumită ambiguitate ideologică în rîndul partidelor politice, cu pendulări între dreapta și stînga, în funcție de anumite interese; dispariția extremei drepte la nivelul reprezentării parlamentare din ultimii ani, poate și un semn al maturizării electoratului; apariția unor alianțe nefirești (așa cum a fost și USL), determinate de dorința de a cîștiga alegerile, trecînd peste obstacole ideologice; rolul de arbitru pe care îl joacă unele partide sau formațiuni politice; durata de viață relativ scurtă a unor alianțe sau coaliții electorale; o dreaptă politică fluctuantă, disparată, greu de reunit și cu interese divergente; apariția partidelor de tip televizor (PP-DD), care au scăzut enorm calitatea clasei politice.
Rep.: Ce tip de politician se alege de fiecare dată?
C.I.: Se alege un tip de politician care exprimă aspirațiile alegătorului. Cultura noastră de a da bir mai multe secole către Imperiul Otoman ne marchează astăzi. Prezența unor sacoșe, mai goale sau mai puțin goale, a unor găleți sau a altor mijloace de stimulare este la urma urmei o expresie a birului de altădată, dar și a lipsei de cultură politică. Cu alte cuvinte, noi, electorii, așteptăm să fim mințiți frumos și cine ne minte cel mai frumos primește voturile.
Rep.: De ce sistemul politic românesc nu confirmă în plan practic?
C.I.: Nu confirmă din cauza calității clasei politice. Așteptările populației sînt foarte mari, iar prestația clasei politice este uneori jalnică. Să fim bine înțeleși, așa rea cum este ea, clasa politică e un rău necesar. Ca să confirme în plan practic, ar trebui ca această clasă politică să nu mai fie influențată economic de tot felul de interese partinice sau strict private. Pe de altă parte, nu putem disocia mersul economiei de evoluția clasei politice. Economia are suișuri și coborîșuri. Cam așa este și clasa politică.
