În aceste zile frumoase de primăvară, Justiția își face iar de cap cu infractorii acoperiți și se tăvălește cu ofițerii. Un proces de corupție în aparență banal are, de fapt, toate simptomele unui aranjament în folosul făptuitorilor din umbră. Inculpatul Duță merge în ritm accelerat în direcția condamnării fără să ia după el complici grei care rămîn în umbră, neatinși de dreapta judecată.
Cu un picior în pușcărie și cu unul în paradisul fiscal, Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, se plînge de persecuția sistemului judiciar românesc și se compară cu Dreyfus, ofițerul francez condamnat degeaba în 1894, pentru o falsă trădare. După prima sentință de șase ani cu executare, încasată la Tribunalul București, Duță se teme de Insula Diavolului, fiindcă, zice el, la Curtea de Apel i s-ar pregăti o executare și mai lungă.
Lucian Duță a fost condamnat în primă instanță pentru o mită de peste șase milioane de euro, încasată, potrivit procurorilor, în companii off-shore și, parțial, la sacoșă. Scopul banilor ar fi fost acordarea cu adresă a contractului pentru baza de date a CNAS. Radu Enache, de la Hewlett Packard, și Irina Socol, de la Siveco, șefii celor două companii care au beneficiat de contract, sînt atît mituitorii, cît și denunțătorii lui Duță. Numai că ei au jucat în dosar și joacă în continuare doar rolul martorilor, nu și pe cel de inculpați.
Ce lasă Duță să se înțeleagă din mica sa epopee? Păi, cică urmează să fie executat fiindcă trebuie acoperite urmele lăsate de serviciile secrete în afacerea CNAS. Contractul dat către Hewlett Packard și Siveco era supervizat de SRI, STS și ofițeri de informații de la Ministerul de Interne, în principal pentru controlul datelor populației și acces la marele proiect de supraveghere generală a poporului, proiect care bîntuie de veacuri vechea și noua Securitate. Mai mult, Radu Enache și Irina Socol sînt oameni cu legături vechi și cunoscute la nivelul conducerilor SRI, așa că însuși contractul ar fi fost făcut în beneficiul material al unor generali.
De altfel, judecînd după costume și mașini, Lucian Duță nu pare inocent la capitolul șpagă. Niște bani au ajuns, fără discuție, și la el. Dar grosul a mers, aproape sigur, în alte buzunare. În acele buzunare confecționate din stofă bleumarin, care se potrivesc de minune cu vipușca roșie și eghileții aurii.
Duță ar fi, așadar, executat pe persoană fizică, aruncat în temniță ca să se poată închide o afacere care duce nu numai la corupția materială a unor generali, ci și la o teribilă dezvăluire ce leagă Serviciile de datele personale ale populației.
Amprenta specială a acestui caz o dau, însă, martorii denunțători, nemuritorii Enache și Socol, oamenii Serviciilor, care sînt spălați de acuzații grave și lăsați cu banii. Ei sînt, astfel, utilizați de procurori într-un mecanism care se repetă și care are ca scop punerea sub acuzare a țapilor ispășitori. Enache și Socol sînt denunțători și în alte dosare, în care procurorii au trimis în judecată țapi ispășitori ca să poată fi acoperiți adevărații profitori. Statul de drept face iarăși pași mari în direcția regresului, fără de care, se vede treaba, nu poate supraviețui.
… În acele buzunare confecționate din stofă bleumarin, care se potrivesc de minune cu vipușca roșie și eghileții aurii.” Dar, mai ales, cu tinichelele atarnate de ” diversi licurici, mai mari sau mai mici”