Marcel Ciolacu a fost la Bruxelles, unde a bătut cu pumnul în masă: „Doamnă Ursula, jur pe ce-am mai scump, lăsați-ne și pe noi anul ăsta cu deficit de măcar 5. 5-ul de trecere, că așa mă rugam și-n școală“. După care s-a întors la București și a zis: „Îmi asum. Vom vedea ce, dar să știți că-mi asum“.
Un șofer băut și drogat a ucis o femeie, a rănit o alta și a lovit cinci mașini în Popești-Leordeni. Nici o dramă, deja s-a început o anchetă, va fi bine.
Camelia Roiu, medicul care a dezvăluit infecțiile din spitale după Colectiv: „E o minune că nu avem zilnic câte o tragedie! Nimic nu funcționează normal“. E foarte urât să vorbești așa despre România, mai ales când România nu ți-a zis nimic.
Iohannis, aflat într-o risipă de cuvinte: „Sintagma cu statul eșuat o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale, dar nu trebuie să ne facem ca și cum în România nimic nu ar funcționa“. Omul ăsta chiar nu înțelege că sintagma a fost folosită tocmai pentru că el a catalogat astfel propriul stat. Ca să nu mai zic că se îmbracă în alb și arată ca o miresică bolnavă mintal.
Alimentele și medicamentele nu se vor scumpi, dă asigurări Ciolacu. De parcă nu trăim în țara în care companiile de asigurări dau faliment una după alta.
11 vizualizări






