Grațierea lui Becali a fost un nou prilej pentru politicieni să se comporte ca niște proști.
Băsescu a vorbit în tradiționalele cuvîntări de la Cotroceni despre toate, încheind cu Meteo, Horoscop, curs valutar și previziuni pentru a doua zi, dar, săptămîni în șir, nu a spus nimic despre grațierea lui Becali, lăsînd subiectul să se coacă, ba chiar să fermenteze degajînd un îmbietor damf de alcool.
În acest timp, consumînd de pe fundul damigenelor din recolta de justiție a anului trecut, Băsescu i-a aruncat cu puțină boască în cap Monicăi Macovei, pe ideea că el a fost artizanul acestei realizări imense pentru România post-decembristă: numirea lui Morar la DNA. O luptă la care a participat împreună cu băloșii de serviciu din PMP mai nou. După ce a sfidat orice normă a numirilor procurorilor DNA, cu aerul salvatorului anonim, s-a îndreptat puțin și spre tagma avocaților, unde a ținut probabil cel mai bun stand-up de vagi cunoștințe de drept. Cînd îl auzi pe președintele statului vorbind despre dorința unora de a fi scoși Albă ca Zăpada de către avocați te încearcă o duioșie cum numai în fața neajutoraților te mai cuprinde.
A mai vorbit despre relația dintre lege, avocat și inculpat, care i s-a părut foarte interesantă – îi curgeau sudorile pe frunte în încercarea de a pătrunde acest mister, această curiozitate născută în mii de ani de practică a dreptului. Dacă îl știți pe Ion Cristoiu cînd spune "foarte interesant" despre toate banalitățile, înțelegeți ce vreau să zic. După toată această introducere, să-i spunem afectivă, a lovit decisiv: "Încă ne lipsește o cultură a Justiției!". Nu, n-a fost fugărit de avocați după afirmația asta, nu, nu i s-au spart în chelie cartoane de ouă și nu i s-au stropșit pe mufă kile de roșii. Giovanni Becali învățîndu-i pe colegii de celulă sonetele lui Shakespeare în engleză tot nu m-ar mira atît de mult ca Băsescu pronunțînd cuvintele "cultură a Justiției". De pe aceste culmi ale înțelepciunii juridice și după ce-și ridicase singur la fileu subiectul, spunînd că îi va fi foarte greu să ia o decizie, iată-l pe Băsescu, cu inima frîntă și creierii varză, înclinînd de partea Justiției: nu-l grațiază. Îi e prieten Gigi, dar mai prietenă îi e sentința judecătorească.
De partea cealaltă, Victor Ponta, așa, cu aerul celui care stă tolănit în fotoliu și își spune că parcă ar merge la un film în mall, zice: "Eu l-aș grația pe Gică Popescu!". E ca și cum ai zice de unul care e în libertate: "Eu l-aș băga pe ăsta la pușcărie!". Nu are în față o motivare a condamnării, nu are doctorat în drept, aa, mă rog, are, dar totuși… Ca deputat, ca prieten al coruptului Adiță sau ca ce l-ai grația pe Gică Popescu? Aa, sau doar așa, că se vorbește toată ziua la televizor și simți că ești mai fraier dacă nu-ți dai și tu cu părerea, dacă nu ești cu poporul? Dacă sînt doi oameni undeva, apare și Ponta care își dă cu părerea, încercînd să se facă plăcut de amîndoi.
