Cred că toată lumea a observat că, de îndată ce un fenomen istoric, astronomic sau natural (că e viol, că e incendiu, că e pandemie) sau unul economic se prăvale pe teritoriul nostru milenar, ca un făcut, răsar din pămînt, din iarbă verde, specialiștii mioritici. Că răsar, nu-i bai. Pămîntul e rodnic, bălegarul, din belșug, creșterea, garantată.
Dar se întîmplă un fenomen românesc ciudat, care transportă îngrășămînt cu basculanta la rădăcina păreriliștilor. Oameni cu diplome, state de serviciu, expertiză, experiență – deci tocmai ăia care ar trebui să stăpînească fiecare cui al coșciugului senxzațional proaspăt aruncat în stradă, se aruncă în luptă. Dar nu de dragul adevărului – ce-o mai fi și aia! –, ci ca să servească cu arme și argumente irefutabile o ideologie, un partid, un interes.
La fel stau lucrurile și cu criza energetică. De la „ne fură austriecii Dunărea”, la „stingem toate aparatele, sprijinim guvernul, aceeași comedie. Dar, dacă la furtul apei, izvorît din interesul imperial (că Georgescu a și văzut fluturînd lozinca și a apucat-o cu toată dantura lui sănătoasă, de securist cinstit și patriot) putem rîde, atunci cînd dăm de statistici, centimetri, consum previzionat, megawați disponibili și virtuali, brusc, oamenii care nu au habar de e=mc2 se rușinează brusc. Iar criza energetică e cel mai bun prilej să se reverse metri cubi, amperi, centimetri, raporturi (case de raport) energetice. Aici, delirul e total.
Am ascultat pledoaria Oanei Otilia Nuțu. Rezolvarea este, spune domnia sa, baterii și taxarea suplimentară, pe timpul serii și al nopții. M-am crucit. Energia românească e cea mai scumpă din Europa. Iar consumul casnic arată cam așa: 11,8 TWh, adică 23,4% din consumul final național de electricitate (50,5 TWh). Restul de circa 76,6% a revenit clienților noncasnici –industrie, servicii, comerț, instituții, transport etc. Deci, pe scurt, dacă consumul casnic ar scădea cu un procent, industriei nu i-ar ajunge nici pe-o măsea. Dar mărim prețul – veți spune – și pulimea va fi nevoită să închidă un bec. Da, însă creșterea prețului în industrie – că, ai dracu’, funcționează și ziua, și noaptea – va duce automat la scumpirea produsului final și la un eșec grandios pe piețe. Și așa Europa e cocoșată pe piața concurențială, produce scump, în comparație cu țările pe care le doare-n cur de ecologie și calcule sofisticate. Doamna Nuțu dă exemplul strălucit al Bulgariei, care ne întrece. Însă, dacă nu ești specialist și iei toate informațiile la refec, descoperi că a doua sursă de energie din țara vecină și prietenă e cărbunele. Ăla care a fugit de rușine, din România, și i-a închis ușa-n nas energiei pe gaz. Care centrale pe gaz au fost frumos trase din condei de toți Pristandăii politici. Ele produc (sau ar trebui să producă) 3000 de MW. Ce să vezi, abia acum și-au adus aminte de Mintia. Cu o putere instalată de 1700 MW. Păi, să nu le tragi un șut între picioare, unde-i greu voinicului?
Dar ar mai fi o rezolvare (la fel de fantezistă). Acumulatorii sau bateriile. Unde întorci capul, vezi toți specialiștii înălțînd spre ceruri potirul sfîntului Graal. Asat e rezolvarea: ce producem ieftin ziua să înmagazinăm și să pompăm noaptea. Gata! S-a rezolvat.
Așa să fie? Curios nevoie mare, m-am pus pe cercetat. Și ce am descoperit nu sună deloc bine. Da, există posibilitatea să stochezi energie. Și s-o întorci în rețea. Dar… Dar nimeni dintre apostolii energiei verzi nu scoate o vorbuliță despre costuri și urmări. O baterie de acest tip se degradează în maximum 12 ani, trebuie înlocuită și e profund și durabil dăunătoare mediului. Așadar, o dată la 12 ani, totul trebuie scos din pămînt, aruncat la gropile de gunoi ale lumii a treia și mai luat de la capăt. Dacă și asta e o soluție…
Ca să nu mai vorbesc de apostolii mediului, care s-au încoțopenit asupra hidrocentralelor. Mari, mici, timide și robace, capabile să lumineze cîteva sate sau mai multe orașe, ele trebuie șterse de pe fața pămîntului. 200 MW aruncați pe apa sîmbetei, doar ca natura să se strice de rîs, privindu-ne, ecologizînd la opaiț.
Ceea ce spun aici e bine cunoscut în mediile academice și inginerești. Totuși, ideologia, constat, e mai tare decît știința. Cu ea o să ne pansamăm zilele.
2.560 de vizualizări









e=mc2 , formula morfolita intre masele cariate de catre toti analfabetii.
Formula se invata pe de rost an anii de liceu, la facultate aveam un curs de fizica in care se aduceau ode scremute aceleiasi formule.
Au trecut anii, de curiozitate am inceput sa pun formulele cap la cap, deci nu exista dovada ca formula e=mc2 ar avea verificare in lumea reala. Nici bomba atomica n-a fost facuta dupa e=mc2 , nici Einstein nu avea habar despre bomba decat din zvonuri.
Cu toate astea, orice destept este gata sa-ti explice ce e cu e=mc2 , si aici recunosc ca sunt un prost si intotdeauna mi-a placut sa cunosc oameni inteligenti, plini toba de e=mc2 .
Bine zis MAXIMUM 12 ani durata de viata a bateriilor. Ca de fapt sigur sunt mai putini. De exemplu, doar ca sa ne facem o idee, la masinile electrice garantia pe baterie este de doar 8 ani pentru o capacitate ramasa de circa 70% Asa ca situatia e si mai nasoala decat se spune. De ce oare ne cramponam de ideea de stocare cu baterii? Pai fiindca ne cramponam de producerea, unui prea mare procent din total, de energie electrica din cea solara, care saraca, e numai ziua. Si nu in toate zilele la fel si nu in toate anotimpurile la fel. De ce facem asta? Din motive pur ideologice. Care ideologie VERDE calca pe cap bunul simt ingineresc. Si macar de ar face-o din motive corecte. Dar in timp ce Europa se cramponeaza ideologic de Green Deal taindu-si craca economica de sub picioare, lumea larga produce si polueaza masiv, fara greturi. Iar poluarea unora afecteaza pe toata lumea, evident. Asa ca restrictiile europene sunt deja absolut ridicole in acest context. E ca si cand ar sta mai multi oameni in aceeasi casa si doar unul din tot grupul se straduieste sa nu faca mizerie si fumaraie, in timp ce toti ceilalti gatesc, fac gratare, fumeaza etc etc absolut nestingheriti. Iar la sfarsit cel care nu a gatit nici n-are ce manca….
Bravo, demonsttrație impecabilă! Ia vezi, poate faci ceva şi cu E=mc2…
Bateriile astea de stocare nu prea exista. Este un mijloc prin care tot felul de SRL-uri de partid si de stat sunt finantate prin UE si buget, pe baza unui proiect, dosar care nu are nimic in comun cu ingineria energetica si nici cu contabilitatea.
Nu stie nimeni cat costa bateriile, care este rata de amortizare, cine le produce, daca functioneaza undeva prin tara sau aiurea, care este eficienta. La TV mai nou se arata un clip publicitar cu un ursulet albastru care se plimba printe niste containere, totul generat cu AI, se stie, asa cum se face.
O baterie auto medie face undeva la 3000euro. Eu cand ma uit la tv la un parc cu baterii imi imaginez numai sute de baterii de tesla puse una peste alta, pana ce alcatuiesc un container. Apoi vine ursuletul albastru si aprinde beculetul.
Na! ca mi s-a pua pata pe baterii de stocare. Deci iau un container auto obisnuit, am lucrat in domeniu, deci are 12×2.5×2.5m, o baterie tesla are 0.23mc ochiometric, si costa 3500eur.
Fac toate calculele in excel, pentru a umple volumul containerului cu baterii, trebuie 330 de Tesle.
Deci ar fi undeva la 1100000eur pe container. Adica un milion si o suta de mii. De euro, pe un singur container. Apoi vine ursuletul albastru si aprinde veioza.
Criza energetica e rezultatul politicii romanesti unde toți farfurizii,Dandanache si pristtandeii( p.n.l.,u.s.r.,si u.d.m.r.) fac politica de rad si curcile de noi!Suntem tara unde o.n.g.-urile fac legea iar noi suferim ca prostii!Sa speram ca va veni ziua când vom face curat si vom stârpi buruienile!
M-ați amețit domnule Iaru.
Scrieti despre consumul de energie și folosiți corect unitatea de măsură TWh si când vine vorba de productia de.energie la centrale pe gaz și hidrocentrale pierdurăti timpul și trecurați pe unitatea de putere și-i tot dați cu MegaWații.
Mulți văd, puțini cunosc și vă cam descalificati să-i luați la puricat pe cei cu opinii mai mult sau mai puțin aiurea despre energia electrică.
Hai să zic – e o scăpare. Sau o tendință sa scrii asa tra la la la. Să vezi, s-o prinde cineva?
Florin, suflet de poet
Am văzut că ești bine documentat, am iradiat de bucurie.
Totuși, nu trebuie citate habarniste gen Nuțu.
Hai să – i zicem Nuți…
Mai lipsește d-na Gusilova, asta nu e habarnista, e mult mai periculoasă…
S-a saturat si dunarea de romania. Si-a luat apele si a plecat la cules sparanghel…