Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dame un grrr, păpușa Labubu, Beach Please și lecții de viață

Zoom Dame un grrr, păpușa Labubu, Beach Please și lecții de viață

În aceste vremuri de restriște, fix Beach Please ne mai lipsea. Festivalul tinerilor organizat de Selly a blocat drumul dintre Constanța și Mangalia. Un adolescent a sărit de pe scenă la îndemnul unui „artist“ și a ajuns la spital, cică. Asta e ca vechea vorbă românească cu aruncatul în fântână. Nu avea fântână, dar nici instinct de conservare. Cică atât de tare au înjurat ăia pe acolo prin cântece încât La Familia au fost chiar finuți.

Au fost și câteva faze la „Back to the beginning“. Colegii din Black Sabbath ai lui Ozzy au coborât imediat de pe scenă, la sfârșit, lăsându-l pe bunicul metalului singur pe scaunul ăla. El i-a tot chemat. Dar nu i-a lăsat Sharon să urce. O altă filmare îl arată pe basistul Geezer Butler fugind de pe scenă cu o pizza. Ori avea un delivery de făcut, ori îi era foame. La concertul Pantera, toți se uitau la Jason Momoa cum face pogo. Puse în balanță cele două festivaluri, cântarea lui Ozzy a fost o lecție emoționantă de viață. Beach Please ne-a pus pe gânduri despre viitorul tinerilor din România.

Oana Sârbu a imitat-o perfect pe Marina Voica la podcast-ul lui Brenciu. Apropo de Brenciu: l-am ascultat la un live pe Magic FM și n-am auzit în viața mea un concert mai prost. Parcă se adunaseră niște diletanți la băutură și, dacă tot erau acolo, hai să facă și o cântare. Are Horia un talent, se numește agitație. Hai că s-a cântat Bingo.

Ștefan Bănică s-a pozat între niște flori, a pus vreo trei poze și a întrebat: Care din ele? Și-a și făcut freza de zici că l-a lins vaca. Nu cred că era un mesaj către Oana Sârbu. Mai degrabă un semn de pitziponceală. Mâine-poimâine își face și OnlyFans. Categoria fetish, flori în bancă.

Au făcut ăștia un remix după un filmuleț cu Bianca Drăgușanu. „Uitați cum arată Bianca Drăgușanu după procedură. Păpușă Barbie“. Apoi apare o fetiță care zice: „Păpușă Labubu. Care procedură? De împăiere?“. Adevărat. Mai ales că știm cum arată păpușa Labubu. Ceva sinistru, dar parcă mai frumoasă decât Bianca. Care dacă se mai operează mult va ajunge să aibă buzele deasupra nasului. Cacofonia a fost intenționată.

La nu știu ce festival, Erika Isac a dat din… obrajii posteriori. Și a cântat: bam bidi bam bidi bam bam… Sper că am reținut toate bidi-urile și toate bam-urile. Nu de alta, dar să înțelegem exact mesajul artistei.

Doamna Lori, să-i dea Dumnezeu sănătate, i-a sărit în brațe lui Ynysebi. Cuprinzându-l cu picioarele. El era înalt, ea mai puțin. Dar el a fost pentru câteva momente fericit.

Hai că nu mai copiem noi străinii. Au ajuns să ne copieze ei pe noi. Madonna chiar. A făcut videoclip de trend cu gagică-su. Și au făcut dame un grrr. Dacă nu știați, trend-ul ăsta l-a făcut o româncă. Și cică nu ajung valorile în afară. Eu zic s-o băgăm în Academia Română. Înainte de Cărtărescu.

Jador a avut o cântare la Paris. Acolo, a chemat pe cineva din public să cânte. Dar agentul de pază i-a zis că a încălcat regula de securitate. Jador a replicat: „Mă opresc din cântat, boss! Nimeni nu face legea, eu fac legile aici! Cântă tu atunci! Dacă tu respecți lumea în felul ăsta…“, și a plecat. Eram curios cum cânta bodiguardul ăla, totuși. Poate băga niște Walk de la Pantera.

15.817 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Concluzia articolului?! Cand esti prost viata e grea 😂 😉
    Care se simte „ofensat” sa ma scuze de sinceritate. cum era aia cu fudulul?! 😂

  2. #2

    Ascult destul de des live-ul menționat. Cum zicea agentul K, ”simt că nu întelegi conceptul de plăcintă”. Brambureala lui Brenciu, care e hiperactiv și are și un ego pe măsură, e practic farmecul emisiunii. Uneori ai impresia că atât el, cât și invitații sunt chercheliți, că acustica oricum e aproape la fel de slabă ca în ”Lumini și umbre” (recordul absolut în materie pe vremea lui Ceașcă).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Carne de pui La Provincia