Nu l-am văzut niciodată enervîndu-se, deși ar fi avut motive berechet. Era de mulți ani redactor-șef adjunct la România literară. Ion Horea albise de timpuriu. Era poet. Pe atunci avea vreo cincizeci de ani. Om tăcut. Cum el se ocupa de pagina de poezie a revistei, l-am întrebat odată dacă nu cumva poeții care-i aduceau versuri îi scoseseră peri albi. Nu mi-a zis nici da, nici nu. A început să rîdă, ceea ce nu i se prea întîmpla. Era politicos și discret. O știam din liceu pe soția lui, doamna Horea. Preda fizica. Nu i-am fost elev, dar atunci cînd se vota în Consiliul profesoral eliminarea mea pentru cîte trei zile, fiindcă fumam și făceam bancuri pe care unii dintre profesorii mei nu le gustau deloc, a fost totdeauna împotrivă. Deși nu părea, doamna Horea avea umor.
Cînd ne-am cunoscut ceva mai bine, Ion Horea îmi mai povestea una-alta. Poeții pe care nu-i publica îl forfecau pe la spate. Îi ziceau stalinistul. Dar dacă le apăreau poeziile în revistă, întorceau foaia: mare om, mare poet! Cum România literară nu apărea decît de cincizeci și două de ori pe an, Ion Horea mai publica din creațiile confraților săi și în alte pagini ale revistei. Unii erau mulțumiți, alții însă îi scoteau ochii de la distanță, plîngîndu-se că nu-i prețuia la justa lor valoare.
În primăvara lui1990, cînd a fost zurbaua de la Tîrgu Mureș între români și unguri, de pe urma căreia a fost înființat SRI-ul, Ion Horea s-a dus acolo, să-i împace sau măcar să-i potolească. Avea prieteni în amîndouă taberele și, spre deosebire de mulți români ardeleni care se bășicaseră din cauza acelui conflict interetnic, Horea era convins că dracul nu era atît de negru pe cît părea. Suferea că prietenul său, poetul Sütö András, își pierduse atunci un ochi, încît voia să-l consoleze și prin viu grai.
Pacificatorul s-a întors de la Tîrgu Mureș și mai tăcut ca de obicei. Nu făcuse mare lucru. După bătăile cumplite din oraș, ambele tabere își lingeau rănile și nu le trecea prin cap să se împace. Doar să li se dea dreptate pentru ceea ce făcuseră și pățiseră în timpul zurbalei. Ion Horea era convins că Securitatea și foștii membri cu funcții și cu pretenții ai PCR, români și unguri, puseseră la cale toată povestea. Acuzatul de stalinism n-a vrut să tragă vreun ce profit de moment din întîmplările de la Tîrgu Mureș, ca să reintre patriotic în politică, așa cum au făcut alții. La cîteva luni după aceea, Ion Horea a demisionat de la România literară. Nu i-a cerut nimeni demisia, dar poetul simțea că nu mai era dorit în redacție, de aceiași colegi care îi admiraseră tactul politic viva voce pînă nu demult.
1.151 de vizualizări
