Când cineva își cere un drept, e un „context“ care nu permite.
„Contextul“, ca să ne înțelegem, e ceva ce face rău omului. „Context“ e, spre exemplu, pandemia, „context“ e un război ori o criză de orice fel.
Ce nu ți se spune este că de când e lumea și cât va fi lumea o să existe un „context“. Niciodată o țară – mai ales una cum e România – nu va ajunge atât de „decontextualizată“ și plină de bani încât, într-o bună dimineață, să vină premierul și să zică:
–Dragă populime, dat fiind că totul e bine și frumos, de mâine dublăm salariile.
Nu, așa ceva nu se întâmplă. Nu există nici indivizi afectați care să poată să susțină una ca asta.
Noi, ca oameni, credem în „context“. Credem că e război și credem, mai mult sau mai puțin, că e nevoie de arme, să ne apărăm. Așa că atunci când auzim de 2,5% la Apărare, dăm aprobator din cap, semi-lehamite.
Ce nu putem înțelege însă, atunci când vine „contextul“ și nu ai bani pentru profesori, sunt pensionarii de 50 de ani. Cum se face că ditamai generalul cu patru stele, Ciucă Nicolae, în ditamai contextul geo-fucking-politic și militar, la vârsta de 52 de ani se pensionează. Are experiență, statul a cheltuit cu el, apoi „La revedere, mă duc la pensie!“.
Care mai e contextul?
Cum să mai înțeleagă cetățenii teoria asta a „contextului“?
