Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moartă!

Abia ce-i izgoni pe bătrîni de sub umbra pomilor plantaţi în tinereţe, că vizionarul nostru preşedinte nu-i uită nici pe şoimii patriei, zburătăciţi prin frunziş, pregătindu-le un desert ideologic servit pe burta goală, ca să nu le mai chiorăie maţele în timpul orei de istorie.

Închipuiţi-vă două milioane de copii somnoroşi cîntînd în poziţie de drepţi la ora opt dimineaţa, în uriaşa cazarmă a lui Traian Băsescu, versurile senine şi suave ale imnului naţional, împănate cu duşmani cruzi şi tirani barbari, cu inşi nimiciţi de-a pizmei răutate, cu văduve ce blestemă cu lacrimi în ochi pe orişicare în astfel de pericul s-ar face vînzători, cu iataganul barbarei semilune a cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim, cu despotismul al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm, cu Dunărea furată prin intrigă şi silă, cu oameni cruzi ce-n­cearcă în oarba lor trufie să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm. Imn de ţară europeană, ce mai încolo şi-ncoace!

Născută cu opinteli de moaşă comunală în timpul zaverei de la 1848, poezia lui Andrei Mureşanu conţine toate locurile comune ale militantismului revendicativ şi contondent al acelor vremi, cînd somnul raţiunii năştea monştri în acelaşi aşternut unde deşteptarea naţiunilor făta avortoni lirici, căci dacă Dumnezeu vorbea pe ungureşte, nici Maica Domnului nu se sfia să poarte iie românească.

Nu-i bai că un paşoptist de-al nostru luat de val îl îmbrăca pe ciobănescul mioritic în blană de pitbull ca să sară la gîţii duşmanilor. Îi bai că ăi mai mari duşmani din imnul românilor se dovedesc a fi versurile şchioape şi rimele trase de păr, căci dacă doreşti să-ţi croieşti cu tot dinadinsul o altă soartă, normal ar fi să te trezeşti din somnul cel de moartă, iar după versul „de fulgere să piară, de trăsnet, de pucioasă“ obligatoriu ar fi fost să urmeze villonescul „crîşmarii care toarnă apă-n vin“.

Un grămătic al SRI-ului de la curtea lui moş Teacă, ce pare să fi absolvit şcoala de popi, bate cîmpii voiniceşte pe saitul Cotrocenilor afirmînd că: „Mesajul imnului «Deşteaptă-te, române!» este în acelaşi timp social şi naţional. Social deoarece impune o permanentă «stare de vigilenţă» pentru a asigura tranziţia către o lume nouă şi naţional deoarece alătură această aşteptare tradiţiei istorice. Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate“.

Care va să zică, după ce România a plutit în zbor spre comunismul lui nea Nicu, acu’, cînd o cîrmirăm spre capitalism, ni se dă de înţeles că însuşi Dumnezeu le face cu ochiul românilor.

Numai că ochiul e cam albăs­trui şi cam pieziş şi seamănă al dracu’ de tare cu al lui Traian Băsescu.