Știrea sună cam așa: un bărbat de 61 de ani a violat două femei, fiind arestat de Poliție.
Dar e mult, mult mai mult de-atât, și nu ne referim aici la detalii șocante, mărturii cutremurătoare sau altceva. Ci la faptul că acest nene de 61 de ani era eliberat condiționat după ce mai fusese condamnat de două ori pentru viol și după ce mai avusese alte condamnări pentru furturi și tâlhării.
Discuțiile de-acum câteva luni despre valul de infracționalitate provocat de recursul compensatoriu au fost din start viciate de un lucru esențial: cei eliberați, da, profitau de recursul compensatoriu, dar erau eliberați CONDIȚIONAT.
Adică recursul compensatoriu îi ajuta să ajungă în fața unei comisii de eliberare condiționată, însă doar atât.
Bineînțeles, adevărata problemă este sistemul de pedeapsă, penitența în forma în care arată azi și care nu are nimic de-a face cu reeducarea și cu reinserția socială.
Ar trebui să fie limpede pentru oricine că adevărata problemă a eliberării condiționate este chiar eliberarea condiționată. E halucinant că astfel de recidiviști ajung să ”convingă” pentru a patra, pentru a cincea oară o comisie de eliberare că s-au cumințit, că sunt alți oameni, că vor s-o apuce în viață pe alte căi.
În 2016, statisticile privind recidiva în cazul eliberărilor condiționate erau de-a dreptul horror: peste 70% din cei eliberați se întorceau în pușcărie. Câți or mai fi azi, naiba știe, că avem alte probleme, altfel de dosare, anchetăm cu totul alte lucruri. Tudorel Toader a vărsat niște cifre dintr-o pungă, însă nici până acum nu s-a ajuns la o idee cât de cât clară a viitorului sistemului penitenciar. Mai dăm zile libere sau mai dăm bani, poate mai construim pușcării, dar nu acum, că nu sunt bani, însă până atunci mizele Justiției sunt în altă parte.
1.451 de vizualizări
Au fost și cazuri în care, prin compensare, s-a ajuns direct la termen, nu doar la liberare condiționată.