Nu există probe că în micime, pe când flutura șiraguri cu covrigei întinși pe sârmă către șoferii ce tranzitau Buzăul, Marcelică visa să ajungă persoană importantă în statul român. Înzestrat cu o imaginație medie, cel mai probabil că nu-și putea închipui decât că o să ajungă gestionar al unui chioșc unde, pe lângă covrigi, să mai vândă și sirop cu sifon, ca să poată strânge mai repede banii pentru o Dacie nou-nouță.
Dar revoluția i-a spulberat visele, i-a dat certificat de luptător cu rol determinant și l-a aruncat în vâltoarea vieții. Într-o epocă tulbure, în care tarabe cu covrigei aveau doar absolvenții de facultate rămași șomeri, pentru că socoteau mai repede decât concurența, Marcel Ciolacu n-a avut încotro și s-a aruncat cu capul înainte în politică.
Nu i-a fost ușor, dar nici chiar foarte greu. Până la urmă, în vidul de putere și în teama generalizată, Marcel a ajuns, din aproape anonim, președintele celui mai mare partid din România. Iar asta s-a întâmplat doar pentru că avea fața aia de rozătoare inofensivă, ușor de ghidonat de către arendașii tradiționali ai partidului. Pozele de la începutul președinției ciolaciene ne arată un președinte de partid timorat, zâmbind slugarnic din costumul de țară, înconjurat de către greii cu decizia: Oprișan, Arsene, Buzatu, Stănescu, siguri pe ei ca la o prezentare a pet-ului favorit.
Încet-încet, Marcel a crescut în doar patru ani cu viteza cu care s-au prăbușit Dragnea, Dăncilă, Ponta sau Geoană în doar câteva luni. Oprișan, Arsene sau Buzatu i-au rămas mici destul de repede și a reușit să se descotorosească de ei cu mâna procurorilor. Non-combatul lui Oprișan tot de acolo s-a tras, cel mai bogat fiu al Vrâncioaiei a mimat înfrângerea democratică la vot pentru a scăpa de probleme. El, măcar, a înțeles.
Cei care n-au înțeles, nici măcar aluziile cu azilele groazei sau pe cele cu stuful din Deltă, sunt nea Paul și doamna Gabi. Care s-au încăpățânat să meargă până la capăt. Iar capătul, până acum, a fost exact cel dorit de Ciolacu. Gabriela Firea a pierdut glorios Primăria Capitalei, pierzând și orice șansă de a mai ridica pretenții la masa succesorală în cazul în care lui Ciolacu nu-i ies restul de manevre. Poate a înțeles, poate n-a înțeles, dar, oricum, nu mai are ce face.
De câteva zile, de când procurorii EPPO au descins la fermele de porci ale nepoților, a început să înțeleagă și Stănescu. Poate să se zbată, poate să se mai tăvălească pe jos prin partid, dar îi va fi greu să-și mai găsească aliați. Doamna Gabi pleacă la Bruxelles, resemnată cu câteva sute de mii de euro pe an, iar ceilalți posibili aliați nu prea vor mai avea chef să se lipească de o captură care are în el mai multe cârlige de-ale procurorilor decât sturionii braconați la Giurgeni.
Băiatul care flutura covrigi spre polonezi acum 35 de ani s-a făcut mare și a învățat de la înaintași. Doar că, grăbit, a fugit de la finalul lecției. Dacă stătea, ar fi aflat că, odată ce ai început să te joci cu procurorii, e greu să te oprești. Iar când te-ai oprit, pasul spre a deveni tu însuți jucărie e extrem de mic.
maestre ( recunoc condeiul ! ) , prin ianuarie daca nu ma insel , ii dadeai Stanescului 3-4 luni ! ai fler , profetia s-a implinit ! felicitari !