Să ne imaginăm, fie și pentru o clipă, ce ar fi fost dacă, în locul atacului hibrid, România s-ar fi confruntat cu o agresiune militară fulger. Armata, care nu are nici pe departe finanțarea proporțională a celorlalte structuri de securitate, ar fi fost luată ca din oală, mai ales că serviciul ei secret s-a remarcat în ultimii ani doar prin fapte de răsunet, cum ar fi achiziția celebrului costum de schi pentru Iohannis și cumpărarea unei vile pentru adjunctul DGIA, ambele din fonduri operative.
Se pune, deci, problema: ar fi putut fi prevenită armata? Ar fi reușit Serviciile să reziste tentației de a nu dezvălui nimic, așa cum au procedat la alegerile recente? Și apoi, dacă ar fi fost prevenită, ar fi dorit armata să lupte? Căci motive pentru a înfrunta inamicul ar fi avut: pentru Iohannis, pentru Ciolacu, pentru clasa politică îmbogățită din sărăcirea populației, pentru tunurile din energie, pentru excursiile în Zanzibar cu jet-ul de lux. În fine, pentru nevoi și pentru neam, cum zice nemuritorul poet.
Și mergem mai departe: dacă ar fi vrut, cu toate astea, să lupte, ar fi avut cu ce? Ar fi avut trupe antrenate și destule, armament și muniție adecvate?
Răspunsul e mai bine să nu-l știți, fiindcă în cazul ăla CCR nu mai putea face nimic. Nu putea anula invazia, nu putea hotărî repetarea ei dacă nu ieșea bine.
La capătul celor aproape trei ani de la izbucnirea războiului și la zece ani de la iminența lui, capacitatea de apărare a armatei României, condusă de zece ani de cel mai slab comandant suprem, e o necunoscută. Dacă îi asculți pe politicienii noștri, apărarea României e treaba alianței nord-atlantice. Dacă te iei după situația resursei umane, aflată într-o neîntreruptă scădere, și după politica de înzestrare, redusă la achiziții scumpe, bizare și inutile, ajungi la aceeași concluzie: de apărare ar trebui să se ocupe alții, că noi nu sîntem în stare.
Ultimele zece guverne s-au opus cu turbare repornirii industriei naționale de apărare. Cu Iohannis în frunte, PNL și PSD au construit o tradiție a achizițiilor exorbitante, din care au înlăturat offset-ul, în ideea că vor primi dividende cu dedicație sub forma sprijinului politic. Anumite achiziții, cum ar fi aeronavele și rachetele americane, au o justificare strategică. Dar restul uneltelor, adică tancurile, obuzierele, blindatele, armamentul de infanterie și toate tipurile de muniție pot fi fabricate în țară, în cooperare cu marii producători internaționali, la costuri de cinci ori mai mici, cu avantaje tactice și economice copleșitoare.
Nu s-a întîmplat asta fiindcă guvernele și Iohannis, miniștrii Apărării și generalii care conduc armata fac politica Rusiei. Din pură prostie sau cu premeditare – nu există un procent clar aici –, acești oameni s-au pus de-a curmezișul modernizării armatei, uneori dînd impresia că și-ar fi apărat această poziție cu arma în mînă.
De aia poate e cazul să fie luați la întrebări și oamenii lui Putin din cadrul armatei, să li se facă niște percheziții pe TikTok și pe jurămîntul de credință, ca să nu acuzăm iar CCR că n-a făcut nimic în cazul unui atac rusesc.
Haide, nu fiti asa de chitrosi. La Cugir s-au produs 11 PM-uri NATO in doar 10 ani. Ca maine , facem drone stealth antitanc cu AI.