2 Fast & Furious

Klaus Werner Iohannis a coborît duminică în stradă cu volubilitatea robotului 3CPO din prima serie Star Wars. A descoperit acolo o nouă formă de plictiseală și a plecat. A fost, probabil, ultima dată cînd o mulțime s-a putut apropia de el.

Strada a rămas cu vorbele în aer, petrecînd cu ochii năluca protejată de SPP, redevenită, la adăpostul distanței, președintele țării.

Încet-încet, tinerii care au reușit să doboare Guvernul Ponta, să demită un cocalar cu patru stele și să grăbească, prin presiunea pusă pe anchetă, arestarea primarului Piedone înțeleg că puterile emoției s-au risipit. Înțeleg că între strigăt și realitate se cască o prăpastie care, pe timp de pace, poate fi umplută doar cu răbdare.

Nimic nu se poate face fără politicieni. Hoți, proști, răi sau lacomi, ei sînt materia democrației, puntea care leagă propunerea de dezamăgire. Partidele poartă corupția în burtă ca niște mame centuriste, dar fără ele nu există nici libertate, nici legi. Mecanismul democratic atinge, mai ales în țările sălbăticite de comunism, niveluri de ticăloșie nemaivăzute, dar acest mecanism e și un sistem imunitar. Cererea legitimă a străzii trebuie să lucreze cu sistemul politic așa cum lucrează dresorii de cobre: folosind cînd un băț, cînd un fluier.

Strada a pus presiune, schimbările imediate s-au făcut. Partidele trebuie să preia impulsul și, sub spectrul terorii, să împingă cu un milimetru lucrurile. A forța înseamnă a pierde. A grăbi înseamnă a rata.

Strada a cerut anticipate, fiindcă era furioasă. Iohannis a cerut și el anticipate, din oportunism. Liberalii au cerut și ei anticipate, din servilism. Cu puțină gîndire, se vede imediat că anticipatele nu numai că presupun rămînerea guvernului PSD pînă în aprilie, dar îi aduc în Parlament pe aceiași clienți.

Clasa politică se schimbă dacă societatea o presează nu doar cu furie, ci și cu inteligență. Dacă societatea știe ce să-i ceară și cum să-și organizeze cererea. O manifestație cu calendar zilnic, de pildă, riscă să-și piardă repede suflul și ideile. Una cu programul construit pe momente simbolice și critice ale vieții publice, cu o respirație săptămînală, de exemplu, poate injecta energie uriașă la fiecare ieșire și poate înfricoșa cu adevărat.

Piața cere un guvern de tehnocrați. Nu există așa ceva. Nici puriștii societății civile nu pot imagina așa ceva. Există doar guverne susținute politic, ai căror miniștri mimează mai mult sau mai puțin. Păi, dacă nu există, de ce să ceri? Doar ca să fii la fel de prost ca Alina Gorghiu?

În fine, sînt cereri legitime, dar blocate de Constituție sau de hotărîri ale CCR. Protestatarii nu știu asta, dar sînt în piață ONG-uri suprafinanțate care ar trebui să-și justifice bugetele măcar printr-o redactare corectă și în acord cu legislația a listelor de revendicări.

Dacă societatea civilă nu arată interes, poate trebuie capturat un om politic, domesticit și luat la întrebări. S-ar putea să se dovedească un animal inteligent și să vină cu soluții din lumea reală.