Adio, arme, drum bun, generali!

Sînt destule locuri în România de unde se poate auzi războiul din Ucraina. Alarmele aeriene din Ismail, bombardamentele din Odessa și din Insula Șerpilor se aud bine la Chilia Veche, la Sulina și la Periprava. Numai la Cotroceni și la Statul Major al Apărării nu se aude nimic. Ca întotdeauna, cei responsabili cu apărarea țării, cu înzestrarea armatei și cu pregătirea unui război modern au dopuri în urechi. Și cu vederea au probleme, fiindcă în afară de propria suficiență și de obositoarea poezie a articolului 5 din tratatul NATO nu văd mare lucru. Plutesc în vraja statului degeaba și își savurează importanța. Confundă liniștea dinaintea furtunii cu liniștea.

Nu cred că mai așteaptă cineva ceva de la comandantul suprem al forțelor armate, Klaus Iohannis. Poate să izbucnească și al patrulea război mondial, el din programul de prompter lunar nu iese. Week-end-urile la Sibiu, tenisul, bucătăria moleculară și comportamentul de satrap – nul politic, dar avid de control – îl absorb cu totul.

Ce te faci însă cînd și capii armatei par contaminați de periculoasa boală a suficienței? Cînd generalii se fac că nu văd precaritatea militară a României, lîncezeala înzestrării și lipsa politicilor de resursă umană, cînd acești generali închid ochii la scăderea efectivelor și inexistența unei strategii de apărare națională pînă la sosirea ajutorului NATO, cînd acești generali ignoră prăbușirea moralului și a spiritului de corp, și raportează că totul e în ordine, ca pe vremea lui Ceaușescu, e clar că acești generali au devenit o problemă.

Între 18 și 20 mai, la Romaero, a avut loc Black Sea Defence & Aerospace 2022, o expoziție de armament și echipamente militare, organizată din doi în doi ani. Au expus armatele unor state NATO, firme de stat și private din peste 30 de țări, între care SUA, Israel, Germania, Franța, Italia, Canada, Polonia, Turcia. Au fost avioane, elicoptere, rachete, radare, blindate, sisteme de comunicare, armament de infanterie și de artilerie. Au fost armele-vedetă din războiul ucrainean, adică rachete antitanc, drone și sisteme de comunicație. Între cei peste 380 de expozanți au fost și companii românești. Unele de stat, abia respirînd, slăbite și suferind de boala abandonului, altele private, mai vioaie, mai ingenioase, mai dornice să apuce un contract.

Delegațiile oficiale s-au perindat pe la standuri, dînd la iveală arme la fel de periculoase: politicienii români. Iar din suite au făcut parte și generalii avansați la excepțional și plantați politic în fruntea armatei. Generalii au dat din coadă pe lîngă miniștri și prim-miniștri și s-au arătat interesați de companiile străine. În schimb, pe lîngă tarabele românești au trecut ca rapidul prin halta Ciulnița, fără să uite să-și monteze pe obraz un dispreț superior. Sînt mărturiile unor producători români de echipamente militare, care cercetează, dezvoltă și produc la prețuri mici, dar care sînt ocoliți de responsabilii de la înzestrarea armatei cu o grijă maniacală.

De optsprezece ani, de cînd România a intrat în NATO, șefii de Stat Major și șefii cu înzestrarea armatei au evitat producătorii români de armament și echipamente militare. Cu puține excepții, generalii nu s-au obosit să comande arme, aparate și sisteme necesare, ieftine, ingenioase și fiabile unor constructori români, fie ei privați sau de stat. Acesta e motivul pentru care peste 30 de companii de stat producătoare de armament sînt azi dispărute, în insolvență sau în faliment, cu hale în ruină, cu un paznic beat la poartă și o haită de cîini întinși la umbra fostului panou de onoare. Companiile românești private sînt sărite la rîndul lor de la orice licitație organizată de MApN.

Firește că România nu poate construi nici avioane F16, nici scuturi antirachetă, dar poate fabrica foarte bine armament modern de infanterie și artilerie, blindate ușoare accesorizate cu tehnologii la zi. Poate construi, mai ales, cele mai eficiente arme ale zilei, care și-au arătat eficiența extraordinară împotriva tancurilor rusești: dronele. Sînt companii românești, dotate cu ingineri tineri și sclipitori, care au nu numai capacitatea de a construi drone militare ieftine, dar au și o experiență pe care SUA și Polonia, de pildă, o apreciază. Sînt companii românești private care se luptă de 15 ani pentru un amărît de contract de cercetare și dezvoltare cu MApN, care investesc în programe, în oameni și în tehnologie, dar care sînt duse cu vorba de generali și sînt astfel obligate să fabrice trotinete electrice ca să supraviețuiască. Dacă o zecime din banii pe care armata îi dă pe dronele din SUA sau Israel ar fi alocați producătorilor români, în cîțiva ani granițele României ar fi păzite din aer mai bine ca rezerva de aur a Americii de la Fort Knox.

Toți șefii de Stat Major și toți șefii Direcției Înzestrare care au ignorat componenta națională a echipării armatei se fac vinovați de sabotarea securității și economiei naționale. E drept, guvernele României au deturnat în mod repetat, prin politici tîmpe, banii de înzestrare a armatei, investindu-i în servicii secrete și pomeni electorale. Au anulat pur și simplu componenta de offset, adică întoarcerea în economie a unor părți din sumele alocate comenzilor externe. Dar generalii n-au zis nici pîs. Ei au ales să culeagă avansări, sinecuri, decorații și pensii speciale. Au ales să se gudure în fața nulităților de la Cotroceni și să le facă pe plac, fără nici o obiecție, în toate achizițiile politice de armament. Au ales să fure bani de la Direcția de Informații a Armatei ca să-i cumpere președintelui Iohannis un exorbitant costum de schi.

E destul de clar că societatea românească nu știe unde se duc cei 2% din PIB (iar de anul viitor chiar 2,5%), smulși de la gura săracilor și destinați Apărării. De aceea, trebuie să scape nu doar de civilii care o fură și o mint, ci și de generalii care îi amenință viitorul.