America murarului cenușiu

Președintele Iohannis nu s-a mulțumit să numească în SUA un ambasador greșit. L-a numit și pe al doilea. Așadar, după George Maior, a apărut la Washington Andrei Muraru.

Muraru s-a înfipt imediat în bugetul ministerului și și-a închiriat o reședință cu 46 de camere, între care 8 dormitoare și 8 băi, cu piscină și sală de dans, amplasate toate pe un teren de 2.000 de metri pătrați. Chiria lunară: 21.000 de dolari. Ai putea spune că această cheltuială e un fel de omagiu adus de slugă stăpînului de la Cotroceni, care e aplecat spre lux, risipă și inutilitate, spre aeronave opulente care duc nicăieri și nu aduc nimic în țară, spre sporturi și protocoale scumpe care țin România în loc. Dar nu e așa. Căci Muraru nu s-a oprit la imobiliare.

După cum arată profit.ro, ambasada României la Washington a contractat firma de avocatură Arnold & Porter pentru „sprijin în implementarea agendei misiunii diplomatice românești la Washington“.

Întîi, cuvîntul „sprijin“ arată că ambasada și ambasadorul nu sînt în stare să implementeze singuri agenda diplomatică, adică nu-și pot îndeplini funcția pentru care primesc bani de la stat. Avem aici o declarație de incapacitate. Muraru se autodenunță în scris și ar trebui rechemat în țară pentru incompetență. De ce altceva ar fi trimis la post un ambasador dacă nu ca să „implementeza agenda misiunii diplomatice românești“ fără sprijin? Cu sprijin, adică plătind pe alții să facă treaba, poate oricine, nu-i nevoie să fie selectat cel mai cheltuitor dintre lingușitorii lui Iohannis.

Apoi, aflăm că ambasada îi plătește pe alde Arnold & Porter cu 50.000 de dolari pe lună numai ca să existe. Pentru munca de consultanță propriu-zisă, avocații sînt plătiți în plus, cu ora. Dacă folosesc hîrtie, electricitate, corespondență, dacă fac călătorii, dorm la hotel sau procesează date, ambasada plătește toate aceste activități separat, la tarife pe care deocamdată le ține la secret, dar care pot multiplica rapid suma de bază.

E un caz tipic de lobby, activitate care în România se cheamă trafic de influență și asmute asupra făptașilor forțele statului de drept. În America, însă, lobby-ul e o activitate cît se poate de legală și de profitabilă, care adună bani de la guvernele incapabile să-și pledeze singure cauza.

Ambasadorul Muraru n-are, așadar, competența necesară „implementării agendei diplomatice“, recunoaște asta într-un document cu antet și face un contract costisitor cu o firmă care să-i facă treaba. Treaba ar fi ridicarea vizelor pentru români, un obiectiv electoral al PNL, onorabil în sine, dar tăvălit de mult prin indiferența politicii externe românești conduse de Iohannis.

Numai că Muraru cheltuiește banii aiurea. Contractul cu Arnold & Porter e semnat de unul din co-chairman-ii firmei, Thomas Shannon, fost subsecretar de stat la Departamentul de Stat în administrația Trump. Deci de un republican. Or, azi, la Departamentul de Stat sînt democrații. E clar că intervențiile unui adversar politic vin ca nuca în perete. Arnold & Porter îi va prezenta multă vreme facturi lui Muraru, așteptînd de la Departamentul de Stat un răspuns care se va lungi ca un fir de  mozzarella atunci cînd muști dintr-o pizza fierbinte. Și, ca dovadă că alegerea unei firme de lobby republicane în plin regim democrat nu vine niciodată singură, republicanii fac eforturi disperate să-și slăbească șansele la alegeri și să-i mai ofere lui Biden povara unui mandat.

Asta se întîmplă atunci cînd politica externă a României e dusă prin creaturi incompetente, de la vîrful statului și pînă la minister, la ambasade și consulate. Aceste nulități se întrepătrund cu vechea țesătură de securiști a ministerului și sugrumă orice joc internațional semnificativ. Tot ceea ce înseamnă diplomație românească – fie ea politică, economică sau culturală – e înfăptuit în cel mai bun caz prin loaze, slugi și clienți.

Sînt o mie de inși mai buni ca Muraru, poate zece mii mai competenți ca Iohannis, douăzeci de mii mai deștepți decît Cezar Preda de la ICR Paris. Peste tot pe unde România ar putea să strălucească prin reprezentanții ei externi – sau măcar să înainteze un pic – dai peste niște inși fabricați din impostură. Lista e atît de lungă și atît de înfricoșătoare, încît ar trebui secretizată ca să nu dea nimeni în dambla citind-o.