Nu trebuie să fim uniți de 1 Decembrie, de Centenar, ar fi atât de stupid să ne mândrim că faptul că suntem uniți când știm că nu e așa.
Până una-alta, tragem de țara asta ca de un mariaj nefericit. Chestia asta cu unitatea e ca atunci când bogații spun că banii nu contează.
Ziua Națională, Centenarul, o mare sărbătoare, da, este despre unitate. Și despre unitate. Numai că la noi este despre unitate în sensul în care am vrea s-o avem, dar nu e.
Dacă nu avem așa ceva, dacă țara nu conține așa ceva, dacă am hrănit o societate divizată, sărăcită, dacă umilim de-atâta timp categorii sociale, dacă suflăm în fundul discursului urii toată ziua, de ce să vorbim despre unitate? De ce nu am folosit anul centenar ca să ne clarificăm unii cu alții, să alegem din haznaua publică discursuri relevante? De ce au pedalat cu toții pe aceleași discursuri ipocrit-mincinoase cu anticorupția, cu UE și anti-UE, cu „mândru că sunt anticorupt” și „mândru că sunt român”, cu stat de drept și stat paralel?
Iar la final vii și spui: și peste toată această ciorbă împuțită care fierbe în oala numită România punem capacul unității. Mare atenție, s-ar putea să vă explodeze în față. Și, după cum știți, spitalele tocmai au fost luate în stăpânire de stafilococii aurii.
Ce se ascunde, de fapt, în spatele ”unității”?
De cele mai multe ori liniștea pe care o vor cei care sunt la putere, liniștea și siguranța de care au nevoie cei care sunt la butoane. Nu o să vedeți vreodată că ies să urle-n piața publică pensionarii cu pensii de o mie de lei: „Nu mai putem, vrem unitate!”.
Nu veți auzi că plâng după unitate cei care muncesc pe salariul minim și se împrumută la final de lună ca să-și plătească utilitățile. Și tot așa. Vor unitate tot băieții care vin de la unitate.
Nu o să vedem că nu mai pot după unitate cei care de sărbători se împrumută și văd la televizor prin ce stațiuni de pe-afară își fac concediile ”aleșii”, aleșii ”aleșilor” și prietenii lor.
Trupele de urlători după unitate sunt rugate să se întoarcă în unitate.
