Bolovannis

„Vinovat este Putin.“ Așa sună ultima inepție a lui Iohannis. Așa arată concluzia ultimilor șapte ani de stagnare și inutilitate, de impostură intelectuală și nonsens politic. Așa arată viitorii trei ani, goi de perspectivă și speranță. Un enunț stupid și absurd rezumă un deceniu irosit, un pariu nefericit cu mitul neamțului harnic, cîștigat de Servicii.

Iohannis trăiește într-o lume a lui, mulțumit de curgerea timpului și izolat de țara pe care a fost votat s-o conducă. Acum, mai mult ca niciodată, el se dezvăluie ca suma nulă a prostiei populare și sforilor ofițerești. Scos din căciulă de Servicii și plantat la Cotroceni pe valuri de ură și manipulare, Iohannis e o frînă politică chiar mai mare decît Băsescu. Ca și Băsescu, ale cărui instrumente le-a moștenit, Iohannis face parte din capcana fatală în care au căzut un popor, un stat și o națiune într-un moment în care lucrurile chiar se puteau mișca. O ocazie de eliberare va veni tîrziu, fiindcă îndelungata existență a lui Iohannis la Cotroceni a consacrat structuri și obiceiuri pietrificate, inerții greu de modificat pe termen scurt, clanuri de putere contraselective, culturi sociale resemnate și moartea clinică a meritocrației.

Cît de nesimțit să fii ca să spui oamenilor că războiul din Ucraina a crescut prețurile la energie? Populația României duce în spinare întreaga mizerie a guvernării impuse de Iohannis în trei rînduri: cu Orban, cu Cîțu și cu Ciucă. Duce în spinare bugetul, inflația, scumpirea carburanților, șomajul, lefurile unui aparat de stat corupt, opulent, nepotizat și inutil. Cară în cîrcă lăcomia celor două partide unite prin solidaritatea pe care și-o arată impostorii. Poartă în spate fastul gol și aroganța unei nulități politice care arde gazul de pomană la Cotroceni.

Scumpirea energiei s-a produs cu mult înainte ca Putin să atace Ucraina și cu mult înainte ca Putin să se pregătească să atace Ucraina. Scumpirea s-a produs odată cu liberalizarea neforțată a prețurilor la energie, demarată din senin, fără să fie explicată, fără să fie pregătită și fără să fie nevoie de ea. A fost înfăptuită de ministrul Virgil Popescu și aprobată tacit de PSD, care a jelit apoi la căpătîiul săracilor. De pe urma acestei scumpiri au profitat cu nesimțire guvernele Cîțu și Ciucă, care au încasat gras la buget, mai întîi prin companiile producătoare de stat, apoi prin accize și prin TVA. Guvernul și-a jefuit cetățenii, a muls companiile private, a lovit în boii care trag și a venit apoi cu o minciună demnă de propaganda rusă. Mai rămînea să ne acuze de nazism.

Iar pentru toate astea, vinovat este Putin, după cum vinovat a fost Pe-Se-De, partenerul de azi al lui Iohannis în „cel mai performant guvern“. Pentru Iohannis, ideea e fixă, doar vinovatul se schimbă. A fost Ponta, a fost Dragnea, a fost Pe-Se-De, acum e Putin. Cîtă vreme există un vinovat, dezastrul, stagnarea, crizele și sărăcia își pot face liniștite de cap. Momîia asta, care n-a scos pe gură un singur lucru de bun-simț, care nu s-a gîndit o singură secundă la România ca la o țară, ci a luat-o mereu ca pe o ocazie de mînca și călători pe gratis, ne împroașcă iar cu neantul ei. Iar slugile lui politice de la PNL și PSD îl aprobă într-un dans sincron de împerechere.

Ca orice criză economică și geopolitică, războiul din Ucraina aduce riscuri, dar și oportunități. Statele Europei se adaptează, își pun guvernele la lucru, își mobilizează popoarele, au inițiative diplomatice, pornesc industrii, inventează rute de comerț, își deschid perspective. România condusă de Iohannis și de oamenii puși de Iohannis doarme. Iar cînd mai clipește, între două căscaturi, se împrumută la dobînzi uriașe doar ca să-și finanțeze somnul.

Așa va fi pînă în iarna lui 2024. Sărăcia va trebui să aștepte după graficul de odihnă al regimului Iohannis. Prețurile, inflația, șomajul și stagnarea generală vor sta încă o sută treizeci de week-end-uri după doamna Carmen. Modernizarea armatei, reforma Serviciilor, investițiile, infrastructura rutieră și medicală, educația, agricultura, Justiția, dezvoltarea, progresul, saltul de civilizație pe care îl așteaptă lumea sînt obligate să-și continue pauza pînă cînd termină Iohannis mandatul.

Și, fiindcă o veste proastă nu vine niciodată singură, e în pregătire o lume post-Iohannis, care o moștenește pe cea de azi cu toate năravurile ei: cu Ciucă președinte, cu PSD la guvern și cu letargica alianță a partidelor vechi plutind peste țară ca duhul flotei ruse peste ape.

Poate că Iohannis nu e un ticălos, poate e doar un om cumsecade rupt de realitate, care nu înțelege că ceea ce crede el că e președinția e, de fapt, o ținere pe loc a unei națiuni. În cazul ăsta, ar trebui să i se încheie mandatul cu frumosul. Ce rost mai are să se irosească, în cel mai previzibil mod, trei ani în care altul ar putea mișca ceva? Să i se lase lui Iohannis vilele și protocolul, singurele lucruri pentru care a arătat afecțiune, și să abdice, așa cum a făcut Cuza, în interesul poporului român.

E o glumă, desigur, mare cît o lovitură de stat, dar poate omul dă dovadă de înțelegere. Dacă partidele, Academia Română și societatea civilă i-o spun într-un fel avantajos – cine știe? În fond, vacanțele în Tenerife, călătoriile la Sibiu, partidele de golf și escapadele la schi i se pot asigura în continuare, fără să mai fie obligat de Constituție să le întrerupă pentru a mai semna acte.

Sînt oameni care uneori pot bloca istoria. Iar Iohannis e acel bolovan pe care Serviciile l-au pus în prag ca să țină ușa deschisă hoților, mediocrilor și securiștilor care buzunăresc România și o țin pe loc.