Sorin Grindeanu are, ca orice lider slab, o camarilă. Nu o echipă, ci o mică adunare de supraviețuitori care îl ține în vitrina PSD ca să nu se stingă lumina peste magazin. În cazul de față, magazinul se numește partid, iar pensia lunară vine sub forma subvenției de la stat. Bani publici, viață de partid, funcții, promisiuni, ministere arătate pe sub masă și instituții puse la bătaie ca premiu de consolare.
Astăzi vorbim despre apropiații de la vârful partidului, nu despre cei care apar prin dosare cu balastiere și case, zboruri cu avioane private sau cutii de pantofi pline cu euro.
Grindeanu dream team
Primul pe listă este Marian Neacșu, omul care a trecut prin PSD ca printr-un manual de supraviețuire politică. A fost baron de Ialomița pe timpul lui Dragnea, apoi exilat la ProRomânia și condamnat penal pentru abuz în serviciu. Revine în PSD la șefia organizației Sector 3, pe care o pierde rapid. Acum este omul PSD bun la toate, este trimis să negocieze cu SOS, cu POT și cu AUR și să-l plimbe de mână pe Veștea prin Parlament. A fost ales nu neapărat pentru calitățile de negociator (am văzut cum a mers cu guvernul Veștea), cât pentru că el nu mai are ce imagine să-și compromită. Pentru serviciile sale i se promit, pe rând, ba Ministerul de Interne, ba Curtea de Conturi.
În ordinea de precădere urmează Claudiu Manda, un personaj care a făcut din discreția politică o formă de carieră. Soțul soției sale, cum se spune în PSD cu o sinceritate involuntară, Manda nu are forță electorală reală, nu produce curente, nu schimbă direcții. Dar s-a căsătorit bine. Ca secretar general al PSD, Manda ține legătura cu teritoriul atunci când Sorin Grindeanu e prea obosit să mai răspundă primarilor la telefon. Într-un partid ca PSD, asta contează enorm. Teritoriul nu trăiește din ideologie. Trăiește din telefoane, promisiuni, bani, funcții și sentimentul că cineva de la centru încă îi bagă în seamă.
Marcel Ciolacu este însă altceva. El nu este doar un om al lui Grindeanu. Este fantoma elegant îmbrăcată a epocii care l-a produs pe Grindeanu. Premierul care a dus economia în gard și țara în criză se întoarce acum în partid ca un fost împărat ajuns administrator de bloc. Partea îmbrăcată în Loro Piana din cuplul Nicu și Marcel, omul care a trecut de la șefia partidului la statutul de baron local cu nostalgii naționale.
Ciolacu nu mai domină PSD, dar încă îl infectează cu reflexele sale. Compromisul fără limită, combinația fără rușine, mersul pe burtă, zâmbetul larg și factura ascunsă. În jurul lui Grindeanu, Ciolacu funcționează ca un memento: așa arată viitorul unui lider care confundă puterea cu accesul la resurse.
Silvia Mihalcea intră în distribuție cu un rol mai discret, dar nu mai puțin important. Este, după cum spun mulți prin PSD, o persoană iubită. Iubită de Marian Neacșu și iubită cândva de alte centre de putere din partid. Astăzi îl ajută pe Grindeanu în Parlament să transforme majoritatea în hazard și procedura parlamentară în ruletă rusească. Mihalcea este exact genul de personaj care nu apare la televizor, dar apare exact acolo unde se blochează sau se deblochează lucrurile.
Daniel Băluță vine cu aura primarului care a descoperit că Bucureștiul e mai complicat decât Sectorul 4. A ocupat un meritat loc trei în competiția pentru Capitală, performanță care, în orice partid normal, ar fi generat o perioadă de reflecție. În PSD, însă, locul trei poate fi reinterpretat ca dovadă de potențial.
Băluță rămâne un primar cu aparat, cu resurse și cu ambiții, dar 2028 nu se vede deloc ca o plimbare prin parcul proaspăt reabilitat. Mai degrabă ca o licitație grea, cu rezultat incert.
Rareș Hopincă este, poate, cea mai expresivă piesă din această galerie. Primarul Sectorului 2, apropiat inițial de Marcel Ciolacu, a fost transferat în echipa lui Grindeanu liber de contract, ca un fotbalist de pluton adus să umple banca de rezerve. Hopincă aduce aminte inevitabil de titlul romanului lui Robert Musil, Omul fără însușiri. Nu pentru că ar fi o construcție intelectuală complicată, ci pentru că pare mereu gata să vorbească despre orice fără să lase impresia că stăpânește ceva anume.
Este în echipa de comunicatori a partidului și poate explica, cu aceeași siguranță plată, războiul din Iran, criza economică, administrația locală, bugetul public sau sensul vieții pe Calea Moșilor. Talentul cu care comunică marile teme ale lumii seamănă izbitor cu talentul cu care conduce Sectorul 2.
PSD a ajuns adăpost, nu partid
Aceasta este, în fond, echipa de susținere a lui Sorin Grindeanu. O plasă de siguranță făcută din funcții, dependențe, telefoane, promisiuni și frică. Fiecare îl ține pe Grindeanu cât poate, nu pentru că ar crede în el, ci pentru că se vede în căderea lui.
Grindeanu nu conduce o armată. Conduce un adăpost. În jurul lui nu sunt generali, ci beneficiari. Nu sunt strategi, ci paznici de depozit. Nu sunt lideri care vor să câștige România, ci oameni care vor să nu piardă cheia de la magazia partidului.
Tragedia PSD este că acest grup nu pare să apere un proiect politic. Apără o pensie. Pensia partidului. Subvenția, funcțiile, contractele, accesul, influența, mica eternitate de aparat. De aceea Grindeanu încă rezistă.
423 de vizualizări
