Ce căuta neamțul în Tanzania?

Vechea vorbă a turnătorului Petrov că politicienii români nu lasă nici o dîră în istorie e acum contrazisă. Un alt președinte – să-i spunem președintele călător – lasă dîre cu nemiluita. Doar că le lasă pe cer. Avioanele care-l transportă, închiriate de la compania preferată a lui Abramovici, au umplut cerul Europei, Asiei, Americii de Nord și Americii de Sud cu vaporii albi, ieșiți din reactoare și rămași la vedere.

La bordul aeronavei de lux Gulfstream 550, Iohannis caută acum prietenia continentului negru, despre a cărui existență pare să fi aflat de la National Geographic. Fiindcă ce alt motiv ar avea să viziteze Kenya și Tanzania dacă nu pentru a vedea cu ochii lui migrația antilopelor Gnu, a zebrelor și a gazelelor Thompson, urmărite de grupurile flămînde de lei? Sau de ce ar merge în Senegal dacă nu pentru a admira zebrele, girafele și rinocerii din parcul național Niokolo Koba, ultimul sanctuar al speciilor căutate de braconieri? Ce ar avea de făcut în Insulele Capului Verde altceva decît să mănînce un macrou regal fript în frunze de cocotier, prins cu mijloace arhaice, așa cum vezi pe Travel Channel? Noi comerț cu țările astea avem cît au între ele județele Vaslui și Neamț, aproape cît costul zborului cu avion privat al președintelui Iohannis. Importăm curmale, cafea și pește congelat, și exportăm frigidere. Din Capul Verde, pe 2023, am importat marfă de sub 100 de euro, probabil o curea de ceas din piele de șopîrlă.

Dacă voia să ridice nivelul schimburilor comerciale cu Africa, Iohannis își instruia ambasadorii să nu mai tragă maimuța de coadă și să faciliteze contracte. Dacă voia să dezvolte relații strategice alegea țări bogate în minereuri, nu în hipopotami. Iar dacă UE ar fi dorit să trimită un negociator pentru interesele blocului comunitar, Iohannis ar fi fost ultima alegere. Așa că vizita în statele-safari e o toană pur turistică, o nouă fiță cu escală la Sibiu, ca întreaga lui ședere la Cotroceni.

Turneul african nu e doar o inutilă și opulentă pierdere de timp, ci și o fugă din miezul evenimentelor românești. Națiunea se scufundă în sărăcie și derută sub apăsarea unei guvernări slabe, fabricată la Cotroceni. Sfîșiată de panica taxelor mărite, momită cu noi minciuni despre pensii clasice și speciale, îngrozită de amînarea patologică a tuturor speranțelor, România stă inertă și privește tîmp transformarea lumii într-un teatru de război global, în timp ce comandantul ei suprem zboară spre paradisul zebrei și al bivolului african. Ucraina se împotmolește în contraofensiva care ne-ar putea face vecini cu rușii, Austria se pregătește să ne plesnească iar cu Spațiul Schengen peste bot, în Moldova oamenii lui Putin îi trag preșul Maiei Sandu. Iohannis are urgențe în politica externă, are urgențe în politica de securitate națională. Dar lasă totul baltă și se duce la Dar es Salaam. Nu că ar fi făcut ceva dacă ar fi rămas. Dar stînd la Cotroceni și lumea nevăzîndu-l dincolo de ziduri și de draperii, n-ar putea să jure că i se rupe. Așa, însă, cînd îl vezi aterizînd în țara păsării flamingo, e clar că ocupațiunea lui mintală, vorba lui Moromete, e la alte prostii.

La ce poate fi? Că la îndatoririle, rolul și misiunea lui constituționale sigur nu e. Mintea lui Iohannis e doar la sine însuși. E o exclusivitate pe care și-o oferă neobosit de cînd l-a făcut SRI președinte. Așa încît nici o neobrăzare nu i se pare prea mult, nici o sfidare nu i se pare exagerată. Totul se întîmplă în baza unui merit personal superior și infinit, a unui drept aproape înnăscut, dacă nu cumva divin, primit de undeva din cerul pe care-l zgîrie neîntrerupt cu avioanele private de lux, lăsîndu-și dîrele de lider.

De multă vreme, poate din vremea lui Aron Tiranul sau Mihnea cel Rău, românii n-au mai dus în spate o asemenea pacoste. Numai că altădată lucrurile astea se rezolvau pe o miriște, cu două cete înarmate, care încheiau pînă la căderea nopții problema succesiunii. În democrație, însă, nulitățile și tiranii expiră doar la termen. Nu îi poți îndepărta decît după o lungă așteptare, cînd pierderea timpului devine irecuperabilă.

Pînă la dispariția fanariotului nostru mai e un an și ceva. Așa că nu scăpăm doar cu girafe și gheparzi. Trebuie să ne așteptăm la pinguini, balene, urși polari și păsări kiwi. Unii spun că Iohannis ar vrea să-l vadă și pe Yeti, dar că, de fapt, ar putea să dea peste Big Fut.