Ciuma ajunge la oameni prin șobolani, exact cum ajunge noul pachet de legi ale securității naționale prin politicieni. Cînd asta chiar se întîmplă, corpul social se degradează, libertățile sîngerează, iar din organele statului de drept începe să curgă un puroi care vestește dictatura.
Toate cele zece proiecte de lege care vor să instaureze în regim de urgență o formă de totalitarism exercitat prin serviciile secrete au fost elaborate printr-o operațiune „interministerială“. Majoritatea propunerilor vin de la Servicii și de la Președinție, iar întreg procesul de asamblare s-a desfășurat „sub umbrela Ministerului Apărării Naționale“. Armata a fost pusă să gireze cu buna ei cotă de popularitate această manevră executată pe furiș, departe de orice implicare pe față a Parlamentului.
Așadar, în aparență, Parlamentul n-a știut nimic. Dar nici nu avea nevoie să știe, căci colonia de șobolani de la Casa Poporului e la datorie. În noiembrie 2021, 288 de deputați din 329 au votat ca SRI să facă acte de urmărire penală, consfințind OUG 6/2016, adică Ordonanța Cioloș-Prună. 87% din deputați pot, așadar, și știu să transmită ciuma. Pe ei se bazează bacteria otrăvitoare a Noii Securități și, desigur, pe colonia similară de la Senat.
Colonia de la Guvern e și ea aptă să transmită boala, căci 73% din membrii cabinetului Ciucă au stagii de securitate în CV. În partide, șobolanii au săpat galerii ramificate, care duc de la Colegiul Național de Apărare la ultimul consilier județean, și de la Academia de Informații la primii zece-douăzeci de șefi din Biroul Politic.
Să nu fi existat toată această șobolănime politică, pachetul de legi ale securității naționale ar rămîne o boală teoretică, o simplă ciumă de laborator. Dar ciuma devine reală tocmai fiindcă politicienii o fac transmisibilă.
Așa cum reiese din proiectele de lege, SRI și SIE își extind teritoriile de vînătoare și afaceri. Ofițerii pot să intercepteze convorbiri și să facă anchete penale pe un domeniu lărgit. Pe lîngă banalul terorism, se vor ocupa și de administrație, sănătate, educație, cultură, IT, economie, energie, știință și cercetare. Practic, vor trebui să-și numească un guvern din umbră ca să poată face față. Dar vor avea la dispoziție ajutorul cetățenesc, căci noile legi obligă persoanele private să colaboreze cu Serviciile. Recrutarea se va face, prin urmare, cu de-a sila, nu contra cost, ca pe vremuri.
Există și prevederi care cresc gradul de cotropire a societății și economiei: Serviciile au dreptul explicit să-și înființeze firme și ONG-uri. Nu că nu le-ar fi avut deja, dar acum le vor și legalizate retroactiv. Prezența monopolistă în zona marilor contracte cu statul face din SRI un agent de distrugere a competiției și competitivității, fiindcă are nu numai firme care participă la licitații, ci și posibilitatea de a decide cine le cîștigă. Mai multe legi anterioare, trecute de șobolani prin Parlament, învestesc SRI cu puterea de a elimina investitori și de a face companii neeligibile. Iar dacă cineva se întreabă de unde oameni pentru noul val de firme secrete, are la dispoziție lista cu ofițerii și generalii trecuți în rezervă în fragedă tinerețe, dotați cu pensii speciale și informații cum nu se poate mai vitale despre competiție, piață și decidenții politici.
Firește că toate aceste manifestări ale ciumei trebuie protejate, așa că noile legi nu permit percheziția sediului SRI fără acordul președintelui țării, nu îngăduie anchetarea unei presupuse infracțiuni comise de un ofițer fără știrea șefului serviciului secret și nu dau voie oricărui procuror să ancheteze o infracțiune comisă de Servicii, ci numai procurorilor agreați de serviciu. În schimbul acestei protecții politice, președintele primește dreptul de a demite, el și numai el, șefii Serviciilor, drept pe care, astfel, Parlamentul îl pierde. Parlamentul e pus, prin urmare, în situația de a vota o lege care-i ia din puteri, dar asta nu ridică probleme de logică și morală pentru șobolani.
Serviciile secrete românești au ajuns într-o fază de dezvoltare epidemică. Prin strădania președintelui-turnător Băsescu, ele au primit libertatea de a-și dezvolta tulpini antidemocratice și forme de represiune contagioase. Au acționat mereu în ilegalitate, profitînd de ignoranța publicului, de lașitatea civică și de infecția securistă injectată în clasa politică. Acum, abuzul și infracțiunea vor avea și protecția legii.
Șobolanii din Guvern, din Parlament și din partide sînt gata să răspîndească ciuma. Statul pe care urmează să-l sluțească acest pachet de legi ale securității naționale e anacronic, militarizat și polițienesc, cu libertăți și drepturi mai puține pentru cetățeni, cu puteri mai mici pentru democrație. Acest stat pune în mîna președinților o cantitate și mai mare de putere, ca și cînd faptele comise în șaptesprezece ani de un turnător bețiv și o nulitate arogantă n-ar fi fost de ajuns.
Cu pachetul de legi ale securității naționale atîrnat de gît, România se va scufunda definitiv într-un destin minor. Nu e destul că ratează în serie oportunități, că și-a făcut rost în ultimii ani de cea mai proastă clasă conducătoare din istorie. Nu e destul că iese din grupul țărilor care se dezvoltă, că e lăsată în urmă și de Bulgaria, că se mulțumește să atîrne de închipuiri, să se hrănească cu împrumuturi și cu propagandă și să-și pună toate speranțele într-o slugărnicie tîmpă cu care partenerii externi n-au nici un plan. Toate astea nu ajung. Țara asta are nevoie, pare-se, de o adevărată epidemie de ciumă, epidemia pierderii libertății, pe care șobolanii din politică sînt gata s-o răspîndească. Țineți-vă bine, că vine!
Puterea lor se bazeaza pe date colectate. Acolo e si punctul slab! Asa ca dati-le voluntar (avertizori de integritate, etc.) date aiurea cat sa nu poata duce iar apoi invocati incalcarea GDPR sub orice motiv.Daca ne aresteaza pe toti trebuie sa ne hraneasca si sa se slugareaca singuri. Daca ne recruteaza pe toti vom avea cu totii imunitate.