Clanul sticlinienilor

Președintele țării pune la cale, împreună cu șefa DNA și prim-adjunctul SRI, condamnarea lui Voiculescu. Șefa DNA îl instruiește pe Ghiță cum să-l însceneze pe Vîntu, căruia îi asculta de mult convorbirile și știa că are probleme cu banii. Șefa DNA îl împinge pe Ghiță să-i ia lui Vântu televiziunea, ca s-o folosească sistemul. Ghiță plătește avionul care-i aduce de la Djakarta la București pe acarul Popa și pe procurorul Iacob. Ghiță plătește banii de șpagă în cazul Realitatea Media și trimite seriile bancnotelor la DNA, pe adresa de mail a Cucuvelei Mov, cea prin care șefa DNA îi explică cum să mimeze starea de înfricoșare, necesară șantajului. Președintele țării știe că statul modernizat de el e un stat mafiot. Știe că șefii SRI și DNA aranjează, cu zile bune înainte de sentințe, sentințele. „Să-l vezi ce spectaculos e Coldea cînd trage concluzii!” zice președintele țării, care, face și el, ca președintele, înregistrări cu „Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan”. „Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet”, mai zice președintele țării, citînd din opera de modernizare a statului. La sediile conspirative ale SRI se încing chefuri DNA – SRI, cu participarea lui Ghiță și ale șefilor centralei CIA. Alte chefuri – sute – sînt semnalate în vie, la Snagov, la Sinaia, acasă la Ghiță. Instituțiile statului beau și pun la cale arestări, șantaje, condamnări.

E doar un colț de perdea ridicat. E doar tusea care prevestește tuberculoza.

Ca niște gîndaci care umblă pe sub butucul prăbușit, oamenii ăștia și-au făcut mendrele la adăpostul sloganului anticorupție. La umbra statului de drept, a parteneriatului strategic cu SUA și a ambasadelor UE ei au săpat galerii prin care s-a scurs veninul sistemului. Azi statul e paralizat de această supradoză. Legile întrețin relații conflictuale cu societatea, democrația e confuză, instituțiile alese se simt pîndite de cele nealese, iar pe deasupra tuturor plutește un aer bolnav de violență instituțională.

Cu mulți ani înainte, pe vremea cînd Băsescu zîmbea din fereastra statului modernizat și își odihnea curul pe buzele presei „de dreapta”, s-au găsit oameni, publicații și grupuri media care au scris despre statul discreționar și mafiot pus la cale de mongol. Cu zece ani în fața de confesiunilor lui Ghiță, anticipînd cu mult autodenunțurile lui Băsescu și descriind la virgulă o realitate care în curînd își va arăta detaliile sinistre, jurnaliștii înjurați ai ultimului deceniu au povestit coșmarul care face rating azi. O parte din publicații au fost suprimate, o parte din canale ținute sub asediu. Oamenii au scăpat cu viață, dar cu numele mînjit de înscenările aparatului opresiv, cel care scăpa printre dinți perspectivalui fascistă asupra presei: „o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale”.

Mitul fals al justițiarului Băsescu s-a clădit prin stenograme, și prin stenograme se pare că va muri. Poveștile au devenit între timp probe, probele au devenit fapte, iar faptele se dovedesc fapte penale.

Aceste fapte au stat închise într-o sticlă. Ca un duh al răului îmbibat cu aburi de alcool, clanul răufăcătorilor a ieșit din sticlă și s-a risipit prin instituții.

O femeie și un bețiv, așa a început totul.

În 2005, statul de drept era deja devorat de tumorile regimului Stănoiu – Năstase, dar pentru metastaze era nevoie de o formă mai agresivă de control.

Monica Macovei, procurorul comunist care anchetase studenții arestați în 13-15 iunie, și-a spălat un pic trecutul pe plaja nudiștilor de la Vama Veche și, în 2005, atrasă de clinchetul paharelor, s-a așezat la masa fostului colaborator al Securității, Traian Băsescu, pe atunci președintele României. Pînă în 2009, cînd avea să fie aleasă europarlamentar pe banii furați de Cocoș, Pinalti, Blaga și ceilalți din buzunarul statului Român (fapt atestat de DNA în dosarul Microsoft), Macovei a schimbat modul în care se numesc procurorii. A aranjat ea să-i numească Băsescu.

Așa au apărut a doua femeie, primul maior, primul procuror bărbat care știa să spele și să calce dosarul Flota, a treia femeie, următorii cinci maiori și așa mai departe. Armata de tineri orci, aduși din neant la București a fost pusă să-i clădească lui Sauron un imperiu negru, ca un amestec regurgitat de vodcă și vin roșu.

Ceea ce trebuie înțeles din toată această revărsare de mărturisiri Ghiță – Băsescu e faptul că adevărul nu poate fi ascuns. Faptele ies la iveală, fiindcă farsa a ajuns la capătul ei. Complicitatea a atins etapa trădării.

E momentul în care se prăbușesc idoli, clipa în care sloganurile își strîng literele de pe jos și se fac nevăzute. Anticorupția în sine rămîne un elan valabil al societății. Anticorupția a și funcționat în zonele unde procurorii și ofițerii n-au respirat aerul otrăvit al comenzii politice. Dar în încăperile statului major, anticorupția și-a făcut de cap cu democrația, cu legea, cu drepturile și cu libertățile cetățeanului așa cum și-au făcut cei șapte voinici din Vaslui cu eleva violată.

Aceasta e fotografia statului de drept: violatorii țin pe genunchi fetița, îi împletesc codițele și-i șoptesc la ureche că e pîndită de pericole. În poză sînt generali, procurori, judecători, inspectori de fisc și președinți. Au fost acolo dintotdeauna în anii anticorupției, dar lumea le-a luat zîmbetul de bun. Și n-aș lăsa la o parte meritele unor idioți din presa „de dreapta” care au pupat în cur sistemul cu zel patologic. Ca orice întreprindere de propagandă, susținerea farsei s-a făcut cu ardoare. Iar în corul susținătorilor, proștii au cîntat mai tare decît acoperiții. Cred că termenul „idiolatru” merită pus în circulație.

Acum faptele ies la suprafață. Abuzul, conspirația, interceptările ilegale, prejudiciul de imagine, represiunea nedreaptă, șantajul, amenințarea, deturnarea de fonduri și de scopuri, finanțările ilegale, restrîngerea drepturilor fundamentale ale persoanei, evaziunea fiscală și spălarea de bani cu șapte zerouri sînt celelalte nume al campaniei anticorupție. Lumea lui Tăpălagă, Marian, Cartianu o ia încet-încet în Bot. Își pierde eroii, refugiați acum printre filele Codului Penal. Eroii au ocazia să stea de vorbă acolo, de la egal la egal, cu”borfașii”. Ce tur de forță!

Nu cred că cineva sănătos la cap îl poate admira pe securistul și turnătorul Voiculescu, cel care a furat, prin Crescent și prin alte șmecherii, o sumă grea din buzunarele poporului român. Dar Voiculescu a fost condamnat în urma unui abuz judiciar. Tot prin abuz și înscenare s-a produs și prima arestare a lui Vîntu, pe care adevăratele sentințe, din dosarele FNI și Petromservice, l-au găsit gata legat.

Iar asta e nu doar grav, ci inacceptabil. Cine nu înțelege e departe de a se fi vindecat.

Producția Ghiță – Băsescu va continua ca o petrecere desfrînată, în care lăutarii mozolesc mireasa. E un film horror și, în același timp, educativ, în care morții și răniții sînt reali. Biletul a fost scump și s-a plătit în rate, zece ani la rînd. Dar – cine știe? – poate păstrăm titlul, caii și figuranții și schimbăm scenariștii.

La urma urmei, „Lupta anticorupție” e o producție necesară, așteptată de toată lumea.