Dimineața, la cafea, președinții din toată lumea își primesc doza. Le-o aduce dealerul de stupefiante al țării, șeful serviciului secret. Președintele desface plicul și, cu vremea, cere mai mult.
Unii șefi de stat fac dependență imediat. Alții, mai educați, rezistă un timp. În fine, puțini – doar cei care înțeleg și diavolul, și amănuntele – , stau departe de notele informative cu caracter personal și preferă să se drogheze cu puterea pură, necombinată cu halucinogene.
Președinții noștri, cu excepția lui Emil Constantinescu, au luat marfa livrată de servicii doar în supradoză. Iliescu a refăcut rețeaua de distribuitori ai Securității și a permis noilor servicii să reocupe societatea, după anul de derută 1990. Băsescu, la rîndul lui, a dus procesul de reinfestare mai departe, instalîndu-și agenții patogeni într-un dispozitiv politic pervers, numit „modernizarea statului”.
Directorii serviciilor secrete și-au luat misiunile în primire cu seriozitatea unor șefi de carteluri sudamericane, care înțeleg să împartă cu statul puterea și beneficiile comerțului lor. Așa că nimic cu adevărat rău nu s-a petrecut în România fără ca decizia sau procesul ei de implementare să nu fi avut legătură cu serviciile.
Dacă legile care ar trebui să apere drepturile și libertățile sînt strîmbe, asta se datorează dorinței serviciilor de a-și proteja modul de operare. Dacă mai toate proprietățile statului s-au mutat în buzunarele unor mafioți și dacă cea mai mare parte a „capitalului românesc” stă ascuns în paradisuri fiscale, e pentru că serviciile au organizat și protejat aceste transporturi. Dacă societatea e plină de ofițeri acoperiți, dacă lipsește infrastructura de transport, dacă Moldova e pierdută și dacă civilii au tot mai puțin acces în Parlament, nu trebuie uitat a cui e contribuția. Dacă procedurile judiciare sînt abuzive, dacă justiția e uneori o loterie și dacă lupta anticorupție a devenit, pe alocuri, un episod de răfuială între grupuri, astea toate au de-a face cu acel cîmp tactic în care s-a afundat o națiune întreagă.
Președintele Iohannis nu pare să fi înțeles ceva din viermuiala asta harnică a structurilor. El s-a mulțumit să primească dimineața, alături de cafeluță, plicul de la băieți. Efectele se văd: beția de sine, iluzia și suficiența, apoi sevrajul.
Felul în care și-a încălcat mandatul constituțional amestecîndu-se în alegeri, felul în care a insistat să distrugă prezentul PNL impunîndu-și oamenii și formula electorală și, mai ales, felul în care a înțeles să facă desemnarea premierului, arată că nu președintele Iohannis e cel chemat de istorie să vindece boala securismului românesc. El e, din păcate, unul din suferinzi.
Am putea să ne legăm speranțele de Parlament, dar sînt prea mulți georgianpopi înăuntru. Poate Guvevernul? Eu zic să nu ne complicăm.
Doar Sebastian Ghiță, fugarul cibernetic al sistemului, mai poate face lumină, cu condiția să fie lumina unei explozii. El poate să arunce în aer depozitul de cocaină al serviciilor. Și după aia, în 20-30 de ani, ne revenim și noi.
La mulți ani!
Cred ca Antonescu ar fi fost cel mai bun dintre presedinti. La cat dormea (pe el) se adunau plicurile teancuri, teancuri….. Si ar fi avut ce sa citeasca la „batranete”!!!!
dureros de adevărat grăiești