N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de amenințare cu pușcăria. Guvernul muncește la greu: dă ordonanțe, postează pe TikTok. Pe partea oficială totul merge uns. Atît că de la bordel lipsesc fetele.
Tot ce știm în acest moment e că Georgescu, nou-născutul din ieslea suveranistă, omul din cauza căruia s-au anulat alegerile, s-ar putea să nu candideze. Nu există semne că parchetele au de gînd să-i facă dosar, așa că blocarea lui, dacă se va face, se va face la CCR, pe modelul Șoșoacă. Însă, pentru ca asta să se întîmple, trebuie ca el să devină candidat, adică să își depună candidatura. Asta îndepărtează foarte mult momentul acțiunii la CCR, căci Georgescu poate să-și depună candidatura foarte tîrziu, în ultima zi legală, cu 50 de zile înainte de alegeri, să zicem pe 15 martie. Există apoi cele 48 de ore în care pot fi depuse contestații la CCR împotriva candidaturii și încă 48 de ore în care CCR decide dacă admite sau respinge candidatura. Georgescu poate fi respins, așadar, pe 19 martie, adică peste două luni. Pînă atunci el va mărșălui pe nemulțumirea și ignoranța maselor, umflîndu-și bazinul electoral pînă la erupție, ca o burtă de voievod îndopat cu fasole.
Va fi rău în ambele cazuri: dacă Georgescu nu va fi eliminat din cursă va intra în turul II, cu șanse mari să ajungă la Cotroceni. Iar dacă va fi eliminat vom avea o revoltă a dacilor liberi, uniți, în sfîrșit, cu legiunile române.
Aceste fapte previzibile se datorează în primul rînd incompetenței politice a coaliției „pro-europene“, și abia apoi desantului rus de pe TikTok, atacului hibrid și celorlalte atacuri nedovedite. Asta fiindcă mintea coaliției e goală de idei și de voință, iar acest gol se vrea umplut, la derută, cu numele candidatului comun. El e acum Crin Antonescu, un Crin Antonescu mai bătrîn cu zece ani, cu fața ceva mai boțită ca în anii de glorie, cu o patină de oboseală și suficiență pe chip, la fel de arogant ca pe vremuri, dar la fel de bun de gură. Crin Antonescu e, fără discuție, mai inteligent, mai educat și mai spontan decît toți candidații pe care i-ar putea stoarce azi cele două partide, PSD și PNL, din efectivele lor. Numai că pare chemat doar ca să fie făcut de rîs. Vechile năravuri în care stau la marinat PSD și PNL l-au transformat pe Antonescu într-un candidat facultativ, un nume scos din pălărie pentru momentul disperat de la sfîrșitul anului, ca să mai taie din impresia făcută de filmul cu proști în care a jucat coaliția „pro-europeană“. Șansele ca el să rămînă candidat sînt mai mici decît cunoștințele de gravitație cuantică ale membrilor PSD și PNL. Cel puțin în acest moment, Crin Antonescu nu e în cărți, fiindcă lucrul de care se tem cel mai mult aceste două partide sînt cărțile.
Pe cont propriu, PNL ar putea vorbi despre candidatura lui Bolojan, fără însă ca Bolojan să-și dorească asta în realitate, și fără ca scorul lui în sondaje să-i dea mai multe șanse ca lui Ciucă.
PSD, la rîndul lui, cochetează pentru a suta oară cu candidatura lui Marcel Ciolacu, dar despre ea vom avea ocazia să știm mai multe abia cînd coboară premierul de pe TikTok. Mai există Victor Ponta, mereu în umbra duplicității, hrănindu-se pe săturate cu disimularea și cu intriga, inteligent, obraznic și alunecos, disponibil cînd pentru pesediști, cînd pentru suveraniști – azi aici, mîine-n Focșani. Ca să intre în horă, însă, Ponta are de renunțat la o carieră de om de afaceri, clădită în trecut cu multe milioane de voturi.
George Simion se scaldă și el în misterul candidaturii, chiar dacă mai sînt doar trei luni pînă la alegeri. Dacă Georgescu e lăsat să intre în cursă, candidatura lui Simion devine inutilă, cu atît mai mult cu cît AUR nu mai are nevoie de tracțiune pentru Parlament. Șoșoacă, la rîndul ei, deși se jură că și-a dedicat voluminoasa făptură afacerilor europene, poate oricînd trage încă un bilet la CCR.
Ca să înțelegi cît de rău stau lucrurile, trebuie doar să observi că toată lumea se ascunde, fuge de declarații, de explicații, de dat cumva socoteală. Toți liderii politici ai statului și ai partidelor sînt în pană de idei, în criză de planuri, în cruntă privațiune mintală. O întreagă clasă politică, o adevărată generație de trîntori a distrus vreme de patru ani economia ca să pregătească alegerile în folosul ei. Iar acum, la capătul acestor traume în lanț, la capătul celor mai sinistre combinații și risipe de bani, rezultatul e o prăbușire economică și o năuceală politică totală. Mai sînt trei luni pînă la alegeri și nu există nici un nume de candidat. Dar stabilimentul își respectă programul, chiar dacă fetele sînt scoase la lucru mai tîrziu.
Pontanacul s-a dus la Washington ca sa capete ausweiss-ul de la noul Fuhrer.Sa vedem.Trebuie malai mult-ca la femei sau ca la pescuit.Daca nu ai rima mare…
Crinisor nu va fi presedinte niciodata pentru ca nu respecta functia de presedinte. Repet ce a zis Base despre el.Sicum Base l-a batut pe Geoana si a patra oara…
Dintre suveranisti va fi lasat unul sa candideze si sa piarda in turul 2.
Deci….Neicusorul si puicusorul Presedinte. Intrebati-l pe Zuckerman de ce .
Domnule Bușcu, textul dv. ridică cel puțin două chestiuni:
1. De cînd pot parchetele să interzică o candidatură? Potrivit legii (daca mai există vreuna în vigoare) asta poate fi făcut de o instanță judecătorească printr-o hotărîre definitivă, ceea ce durează ani.
2.De cînd rolul partidelor de la putere este să ia măsuri împotriva unei candidaturi, în loc să vadă de propriile candidaturi și de treburile țării?
Dacă ați răspunde, așa ca addenda la articol, ați da dovadă de mare amabilitate.
se gasesc usor, e inflatie :)))
Il respinge CCR uite-asa ca e incontestabila, ca sa il umple apoi CEDO de bani. Daca CG ar avea bani, ar trebui sa ii dea in judecata pe membrii curtii pe persoana fizica la un tribunal obscur din occident.
Crin Antonescu, stiti si Dvs. deja, este santajat cu dosarul de informator al Securitatii cu nume de cod Porumbacu