Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Das Auto

Cel mai muncitor și mai prosper trib al Europei a pus iar planeta pe jar. Ca și acum 70 de ani, nemții au folosit tot mașini blindate, dar de data asta le-au blindat cu navigație, Internet și pilot automat, cu ABS, DST și HDC, cu soft-uri și cu tehnologii care promit, pînă la urmă – toate –, că vei avea penisul mai lung.

Artileria a fost și ea implicată, dar sub forma tunurilor comerciale. Cu sprijinul masiv al propagandei și dezinformării – pe care le numim în mod curent marketing –, germanii au vîndut întregii lumi, la prețuri din ce în ce mai mari, o tehnologie invizibilă și nemăsurabilă, ale cărei beneficii țin, în primul rînd, de ego. Pe scurt, lăsînd fierul la o parte, au vîndut aer. Problema e că acest aer nu s-a dovedit așa de curat precum spuneau reclamele și prețul.

Grupul VW, cel mai mare producător auto al lumii, a mințit întreaga lume. Așa cum arată dezvăluirile tot mai ample, milioane de mașini VW au otrăvit atmosfera peste limita admisă, iar pentru asta nemții au pretins și primit sute de miliarde.

Cu alte cuvinte, ca să-și crească alde Piech și Winterkorn profiturile, calota polară se va topi mai repede, urșii albi se vor muta pe continent mai devreme, iar drumarii noștri vor fi nevoiți să facă avere dînd cu sare pe asfaltul din ce în ce mai fierbinte al iernii.

Se discută acum despre impactul asupra atmosferei, despre aspectul etic și chiar financiar al faptelor. VW și-a demis managerul, nu înainte de a-i băga în buzunar 30 de milioane de euro. Au mai plecat directori de producție și vor mai pleca, cu buzunarele pline, oameni care știu să monteze soft-ul toxic și pe alte mărci auto. VW „a recunoscut”, „și-a cerut scuze” – și atît.

Nici vorbă ca statul german să-și trimită mascații și să-i adune pe acești hoți cu gulere de platină, care au comis infracțiunile de fals, uz de fals, escrocherie, înșelăciune, obținere de foloase necuvenite și prostire în masă. Nici vorbă ca procurorii din Bundesrepublik să descindă noaptea în satele din Saxonia, să-i scoată din reședințele lor luxoase pe managerii din Wolfsburg, să le dea în mînă Biblia luterană și să-i pună să jure pe capota mașinilor VW că noxele sînt de zece ori mai mari.

Industria auto reprezintă 20% din exporturile Germaniei și 3% din PIB. VW are o cifră de afaceri de 202 miliarde de euro, adică mai mult cu 50 de miliarde decît România. Un cutremur cît de mic în funcționarea acestei instalații de cash ar afectapol Germania mai mult decît ieșirea Greciei din zona euro și intrarea Africii.

Între noi fie vorba, nimeni nu face mașini ca nemții și nimeni nu e atît de prost încît să rămînă singurul care respectă normele de poluare și consum. Acum sînt descoperiți nemții, dar mîine vor fi descoperiți francezii, italienii, americanii, japonezii și toți ceilalți. Tehnologia e aceeași, globalizarea face imposibilă păstrarea secretelor și a dezavantajelor competitive.

Așa că, după cîteva amenzi, lucrurile vor reveni la normal. Industria poluării cu automobilul mai are nevoie de cîteva decenii de existență, fiindcă rezervele profitabilei industrii petroliere sînt încă mari.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

6 comentarii

  1. #1

    Nu e vorba de ego, Buscu! Pe mine ma doare in cur de calota glaciara (apropo, pana se topeste aia o sa fie mort si copilul copilului copilului lui stra stra stra stra la puterea n nepotului meu). E vorba ca tot statul ma obliga sa platesc mai mult pe o masina noua, care are euro 15, ca sa platesc dupa aia taxe mai mici. Pai cum sa il aresteze statul pe hotu’ cu antipoluarea? Ar fi conflict de interese.

  2. #2

    Foarte bun articolul!

  3. #3

    alo daddy du te frate la pascut ..sper sa nu ai stranepoti ,articolul puncteaza foarte bine felul cum aceste superputeri fac orice numai sa nu respecte regulile facute tot de ei pt fraieri ca noi.

  4. #4

    …epocala afirmatia…iesirea Greciei si intrarea Africii in zona euro!!!!…felicitari my friend!!!!

  5. #5

    Bundesrepublik? Aia a fost…acum e Bundeskalifat!

  6. #6

    Banuiesc ca totusi nu se bateau aporpouri ca alde prietenii lui Udrea au fost bagati in puscarie si-au periclitat exporturile romanesti. Ca aia n-au construit nimic durabil in viata lor, a fost furt si doar furt si n-a fost niciodata nimeni mandru de ei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.