Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Delta Force

A ajuns Iohannis în Deltă. Îmbrăcat în alb, ca un pelican întors din voiaje tropicale, el s-a adresat muritorilor și le-a dăruit propria prezență: „Am decis, împreună cu prima doamnă Carmen, să venim astăzi aici“. Să reținem expresia „prima doamnă Carmen“, care indică tentativa de desprindere de la sol spre înaltul închipuirii de sine.

Cum vede Iohannis Delta? „Noi sîntem de părere că este foarte frumoasă“, zice el ca robot preșcolar, coleg de grupă cu Minitehnicus, în timp ce Delta e teritoriul unor bande mafiote care o mulg din răsputeri: extermină peștele cu plase invizibile și curent, incendiază stuful și, odată cu el, cuiburile a zeci de specii de păsări, seacă bălțile pentru concesiuni agricole false, acordate politic, otrăvesc solul cu îngrășăminte chimice interzise, cresc turme de oi în exces, transformînd uscatul în deșert, răscolesc apele cu șalupe supramotorizate, echipate pentru braconaj, și practică un turism de extincție a faunei. Cu reprezentanții și protectorii acestor mafii, adică cu oamenii de la Mediu, de la Consiliul Județean Tulcea, de la tot felul de instituții de pază și de cercetare, a stat Iohannis la masă și a vorbit despre cum amenință microparticulele de plastic și încălzirea globală biodiversitatea Deltei.

Nu există nici un dubiu că serviciile secrete știu despre jaful și distrugerea din Delta Dunării, cîtă vreme ele au luat parte, prin ofițeri activi sau în rezervă, prin generali și oameni politici, la menținerea dezastrului în marginea de profit. Și chiar dacă noile conduceri SRI au lăsat-o mai moale, aveau destulă informație în presă ca să-l pună pe președinte la curent. Iohannis ar fi trebuit, așadar, să știe că zîmbetele și plecăciunile celor care l-au dat cu catamaranul pe canale fac parte din potemkiniada lotrilor, că a stat de vorbă cu complicii dezastrului și a strîns mîini pătate cu solzii și fulgii unor specii dispărute. În loc de asta, a zis: „Am avut o discuție aplicată, bună cu cei care m-au însoțit“.

Un jurnalist a avut îndrăzneala să-l întrebe cu ce a contribuit el, concret, la găsirea unor soluții, iar Iohannis a lămurit lucrurile: „Contribuția mea constă în faptul că am venit aici“. Cît despre soluții, ele rămîn treaba altora: „O să le prezinte ministerul, județul, Primăria, Administrația Deltei, atunci cînd se pun în practică“. Oaia rămîne, cum ar veni, tot în paza haitei de lupi.

Într-un fel, e de mirare că Iohannis a trecut nepăsător pe lîngă agonia Deltei, fiindcă el însuși e, cumva, o specie pe cale de dispariție. Ar fi trebuit să se recunoască mai bine în drama carasului și a pescărușului Ivan, care sînt aproape de finalul mandatului, gata să fie eliminați din apele tulburi ale României de mafiile care pretind că le ocrotesc.

55 de vizualizări

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

2 comentarii

  1. #1

    Asta-i trantorul desavarsit, iar Universul il iubeste si-i arata asta constant. Fara merite si viziune, il doare la brisca de oricine si orice, isi plimba gloaba de parc-ar fi si aia vreo valoare pe care trebuie sa ne-o infatiseze musai. Viata-i buna pt impostorii de calibru, are grija sistemul.

  2. #2

    „Am decis, împreună cu prima doamnă Carmen…”. Da’ p-alelalte unde le tzine, de nu ni le arata si noua?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.