Delta n-a fost a noastră și nu va fi nici a urmașilor noștri

Se spune că Delta Dunării este cel mai nou pământ al României și suntem obligați să tratăm această afirmație în ambele sale sensuri.

În primul rând, Delta Dunării este un teritoriu în continuă schimbare, care adaugă an de an la suprafața României. Nu putem spune că Delta ne este moștenirea sfântă de la daci, pentru că pe vremea dacilor Delta nu exista. Pe vremea dacilor nu doar nu existau în nici o formă localități precum Sulina sau Sfântu Gheorghe, dar nu exista nici terenul pe care acestea au fost ridicate, mult mai târziu. Acum două mii de ani acolo se afla Marea Neagră, iar până la mal era ceva de înotat sau de vâslit. Așadar, da, din acest punct de vedere, Delta este cel mai nou pământ al României.

În al doilea rând, Delta Dunării nu s-a aflat pe un teritoriu stăpânit de români decât sporadic de-a lungul mileniului al II-lea după Hristos. Până în 1878, când am primit Dobrogea în schimbul Cahulului, Bolgradului și Ismailului, Dobrogea, inclusiv Delta Dunării, au fost prea puțin timp teritorii aflate sub stăpânirea unor domnitori români. Așadar, da, și din acest punct de vedere, Delta Dunării este pământ nou al României.

Nici astăzi nu deținem 100% din teritoriul Deltei Dunării. Cam 80% este la noi, restul în Ucraina.

În 1878, atunci când Dobrogea și Delta Dunării s-au alipit regatului României (țara se numește România din 1866), acest lucru nu s-a întâmplat pentru că românii s-ar fi luptat pentru Dobrogea sau și-ar fi dorit mult acest teritoriu. Nici vorbă. Ion C. Brătianu, premierul României, pleca la Congresul de la Berlin, unde urma să facem schimb de teritorii, decis să nu accepte Dobrogea în schimbul sudului Basarabiei: „Nu vom primi Dobrogea, pentru că e un cuprins paludos; pentru că se află dincolo de hotarele naturale și pentru că am avea să ducem necurmată viață rea cu populațiunile eterogene ce locuiesc acel cuprins“. Ca și în zilele noastre, părerea prim-ministrului României nu a contat, țara căpătând noile teritorii în schimbul celor ceva mai vechi.

Dar de ce am primit noi Dobrogea și nesperatul dar al litoralului Mării Negre?

Pentru că nu eram nici Imperiul Otoman și nici Imperiul Țarist. Eram o țară proaspătă, mică și fără putere. Dacă aveam Dobrogea și, implicit, Delta Dunării pe teritoriul nostru, marile puteri vest-europene nu aveau bătăi de cap la vărsarea Dunării în Marea Neagră.

În 1856, atunci când s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, aceasta avea drept membri trei state fără absolut nici o legătură cu Dunărea sau cu Marea Neagră: Regatul Unit, Al Doilea Imperiu francez și Regatul Sardiniei. De fapt, când a luat ființă Comisia, nici Imperiul Țarist nu mai avea acces la Dunăre, pentru că tocmai pierduse județele care-i ofereau acest acces, în urma războiului Crimeei.

Între 1856 și 1938, cât a existat Comisia Europeană a Dunării, Delta a aparținut României – din 1878 – doar cu numele. Deciziile majore aparțineau Comisiei, care, e drept, a și plătit sume enorme de bani pentru transformarea brațului Sulina în canal navigabil, pentru întreținerea acestuia, pentru dezvoltarea Sulinei și a altor porturi importante de pe cursul inferior al Dunării. În definitiv, de aici veneau grânele. Pe care, spre deosebire de viitorii noștri colaboratori, sovieticii, britanicii și ceilalți le cumpărau, nu le confiscau.

Din 1938 și până în 1990 și din 1990 până în zilele noastre, dar în moduri diferite, Delta a aparținut oricui, chiar și României ca entitate statală, mai puțin locuitorilor săi. Chiar dacă aceștia sunt puțini și nu depășesc în nici un caz 15.000 de suflete, în cele mai optimiste numărători, poate, din când în când, s-ar fi cuvenit să li se ceară și lor părerea. Nu li s-a cerut niciodată și nu li se cere nici acum.

N-or fi oamenii Deltei cei mai grijulii cu mediul, n-or fi cei mai simpatici și cei mai buni vorbitori la TV, dar nu ei sunt cei care contribuie cel mai mult la distrugerea Deltei care li se pune în cârcă. Pentru că ei încă mai trăiesc acolo zi de zi și sunt ultimii care ar avea de câștigat ceva din distrugerea totală a resurselor.

Transformarea brațului Sulina în canal navigabil pentru navele marine, de mare tonaj, între 1862 și 1902 a avut un impact major asupra Deltei Dunării. Îndiguirile din Deltă au avut un impact major asupra Deltei Dunării. Dar toate astea s-au întâmplat în perioade în care ecologia nu exista, iar preocupările pentru ocrotirea naturii erau nule. Astăzi, există nenumărate convenții și organisme internaționale la care și din care suntem parte atât noi, cât și vecinii din Ucraina, convenții și organisme care ne protejează natura chiar în ciuda voinței noastre. Asta, până când intervine o voință superioară chiar și convențiilor și organismelor internaționale. Dacă această voință va impune folosirea canalului Bâstroe nu neapărat pentru comerțul cu cereale, care nu este decât un pretext, ci pentru transportul de materiale de tot felul necesare supraviețuirii și reconstrucției Ucrainei, atunci ne vom întoarce la vremurile Comisiei Europene a Dunării, unde noi vom avea doar rolul de privitori îngăduitori. Să privim cu atenție, așadar, Delta, eventual să-i facem poze și s-o filmăm. Poate nu va seca dacă se mai lucrează la Bâstroe, dar cu siguranță va suferi modificări semnificative care o vor face de nerecunoscut. Să nu ne ambalăm prea tare, însă. Nouă ne vor rămâne mereu tunelurile dacice, pe care, la o adică, le vom putea umple cu apă, ca să ne dăm cu corsarele, în viteză. Dacă învățăm și pelicanii să trăiască sub pământ, Delta chiar nu ne mai trebuie.