Demonstrații din pîrnaie

Pe 31 decembrie, seara, m-am întors la București dintr-un Paris bîntuit de spectrul exploziei, patrulat de trupe speciale și traversat de ambulanțe. Aeroportul Charles de Gaulle avea frisonul atentatelor, puteai ghici măsuri speciale de securitate în privirile fiecărui manipulator de bagaje. Am zburat cu inima strînsă, convins că teroriști negri instalează bombe în coada avionului. Era vorba, de fapt, despre un grup de romi expulzați care fredonau manele, dar asta am aflat-o abia după aterizare. Am ajuns acasă purtînd în suflet un sentiment sumbru. Moarte, teroare, explozii – drama lumii civilizate mi se cuibărise în piept.

Deschid televizorul și – cu puțin înainte de miezul nopții – apare Lavinia Șandru de la Realitatea. Vorbea despre suferință, nefericire, dramă. Despre singurătate, despre nedreptate – pare-mi-se că a zis chiar cuvîntul neființă. Cum eram încărcat de convingeri negre, m-am gîndit că se referă la un copil bolnav. Drama unui micuț amenințat de leucemie, expusă la televizor chiar înainte de miezul nopții, cînd oamenii devin mai generoși de la paharele de final de an – ce creativ! Aventuros, dar nobil, mi-am zis, și am pus mîna pe telefon să dau sms-ul de 2 euro.

Ei bine, n-a fost cazul. Suferindul era Maricel Păcuraru, patronul judecat și condamnat al postului Realitatea. Lavinia Șandru îi aducea un omagiu grețos acestui infractor dovedit, pus la popreală după ani de fofilări. De Anul Nou, la miezul nopții, un canal de televiziune își pupa în cur șeful arestat pentru furt de la stat și cercetat recent, tot pentru furt de la stat, într-un nou dosar DNA cu un prejudiciu estimat de patru milioane de euro.

Acum, nu se poate spune că Lavinia n-ar fi avut calificarea necesară – ca soție a altui infractor prins de organe și întemnițat temporar pentru ascundere de tablouri în coșciuge. Poate că setea ei de dreptate și sensibilitatea pentru pușcăriași s-au hrănit spiritual și material din faptele lui Darius Vâlcov. O dezbatere pe tema asta s-ar putea organiza de revelionul următor.

Episodul de idolatrie jurnalistică nu e însă singular în aria patronatului penal. Antena 3 și-a reanimat și ea arestatul, dar n-a transmis fapta chiar de Anul Nou. Un interviu cu nevasta lui Voiculescu a fost difuzat în preajma nașterii Domnului Iisus, pentru ca parabola răstignirii făptuitorului să nu mai lase dubii. Dan Voiculescu și-a umanizat absența, iar salariații au scuipat pe pieptene și i-au aranjat un videoclip frumos, ca la frizerie. Prestația a săvîrșit-o Adrian Ursu, un realizator mai inteligent ca Lavinia cu un întreg regn animal, dar incapabil să-și țuguie gurița la fel de senzual cum face ea.

Între temniță și odă a fost mereu o legătură. Exilul – așa cum numesc alde Lavinia ridicarea cu mascați – cere artă, rimă, ficțiune, sentiment. Homer a demonstrat legătura, a venit rîndul aezilor cu contract de colaborare. Din captivitatea lor frivolă, hoții vor nemurirea. Vor ca lumea să-și amintească de ei, iar salariații vor ca hoții să-și amintească ziua de salariu. Stăpînii adoră să-și umilească slugile, fiindcă acesta e spectacolul profund al puterii lor.

E rima comică a acestor zile fericite, cînd canalele de știri se pregătesc să întîmpine – cu rigoare și deontologie – noul an electoral.

La mulți ani!