De prin 2005-2006, magistrații au devenit un fel de zmei organizați paramilitar, gata să arunce flăcări pe nări și să pîrjolească în direcția politică indicată. La comandă, în colaborare cu ființele fantastice și neconstituționale din SRI, procurorii și judecătorii nu oboseau să înșface cu ghearele cetățeni cu gradul de infractor acordat doar la televizor. Erau vremuri periculoase, bîntuite de otrava și elixirul statului de drept, cînd campania anticorupție avea aceeași putere ca verișoara ei comunistă, judecarea chiaburilor. Magistrații, mai ales cei de la vîrf, care practicau dreptatea doar sub acoperire, au profitat de groaza răspîndită în rîndul politicienilor și au smuls pentru breaslă sume obscene de la buget. Le-a lipsit doar pistolul. În rest, de la mîinile ridicate ale guvernelor și parlamentelor pînă la predarea înfricoșată a banilor au fost întrunite elementele constitutive ale unui jaf din avutul obștesc.
La adăpostul unui slogan strîmb și al spaimei răspîndite, și-au făcut rost de privilegii sfidătoare și de pensii grotești, care întrec de pînă la patruzeci de ori pensia unui cetățean amărît, cu drepturi egale. Rule of law, baza statelor democratice, libere și drepte, a fost transformată la noi, cu ajutorul procurorilor și judecătorilor, în comerț politic cu teroare și corupție. Și, cînd toată lumea a ajuns să se ferească de această molimă judiciară, prezentă nu numai la Înalta Curte și la curțile de apel, ci și la tribunale și judecătorii, magistrații și-au făcut de cap. Acum sînt fortificați într-o bunăstare de castă de care nimeni nu se poate atinge.
Și cine s-ar putea atinge? Cine ar îndrăzni? Un președinte vulnerabil prin dosarele lui închise politic? Un guvern numit cu bunăvoința SRI, care tremură la amintirea pățaniei lui Dragnea? Un Parlament dominat de dosare aflate în lucru sau în redeschidere, de acoperiți, denunțători și susținători ai modului de operare Kövesi-Macovei? O presă infestată de oameni cu misiune, subvenționată politic și operativ?
Guvernul Ciolacu e constrîns azi să facă rost de o parte din banii din PNRR, altminteri deficitul se duce pe copcă, inflația și dobînzile prind aripi, ca în reclamele cu Redbull, iar România ajunge cel mai iubit client din toate timpurile al băncilor străine. Și, fiindcă banii ăia cer reforma pensiilor, majoritatea PNL-PSD s-a milogit de magistrați să accepte cîteva cedări mărunte. Dar magistrații s-au făcut foc și pară. Au intrat într-un fel de grevă, au amenințat cu Justiția, au atacat legea la Curtea Constituțională.
Magistrații pot ieși azi la pensie la 50 de ani, deși taman aia e vîrsta la care discernămîntul capătă maturitate și experiența devine o valoare juridică. Și, pentru ca ei să nu răstoarne masa, „reforma“ le păstrează acest privilegiu încă cinci ani de acum încolo. Cît despre celelalte încercări de a le mai diminua din pensiile astronomice, au fost lăsate baltă și reprogramate pentru anul 2043. Colac peste pupăză, nici măcar așa, magistrații nu sînt de acord să lase acest milimetru de la ei și, prin Înalta Curte, au sesizat CCR.
Din punct de vedere politic, social și moral, aceste gesturi sînt reacționare, subversive, iresponsabile și indică un sfidător egoism de clan. Puterea noastră a ajuns mai mică decît celelalte puteri, zicea un judecător zilele trecute, enervat de dezbaterile despre pensiile speciale. Iar asta arată o conștiință arogantă a puterii, o putere judecătorească pe care magistrații contează și care s-a transformat, dintr-o valoare independentă, într-o armă politică și un instrument de muls bugetul public.
Sigur că la pensii speciale intră și alții, mai ales parlamentarii și capii unor instituții de forță, dar raportul preț-calitate e mult mai mare în cazul magistraților. Dacă măcar munca lor ar fi avut un standard minimal, dacă lumea ar fi putut percepe Justiția și altfel decît un hău în care te scufunzi fără speranță și în care îți poți pierde dreptatea, banii, casa, timpul și viața, ar fi existat, poate, un schimb acceptabil. Poate că magistrații din lumea civilizată își merită salariul fiindcă livrează încredere în actul de justiție. Poate că în statele bogate, magistrații își merită pensia, fiindcă o încasează la bătrînețe, nu în floarea vîrstei. Dar în România, țară înapoiată și săracă, primesc toate astea fără să dea mare lucru înapoi.
Șefii sistemului judiciar, mulți dintre ei colaboratori ai regimului comunist și ai fostei Securități, sînt răsplătiți azi regește de statul român pentru merite care-ți ridică părul în cap. Între miile de dosare și sentințe din ultimii douăzeci de ani se găsesc oameni arestați degeaba, nevinovați băgați la pușcărie, achitați după ani de anchetă, traumatizați definitiv, cu averile și afacerile distruse, cu carierele spulberate, morți în timpul proceselor sau în închisoare. Sigur, prin comparație statistică poate nu sînt mulți, dar tragedia are nevoie de o singură nedreptate. Iar această nedreptate e stigmatul drept și incontestabil pe care magistrații epocii Băsescu și Iohannis l-au dobîndit pe merit și îl monetizează acum cu vîrf și îndesat.
Grav mi se pare ca romanii accepta si aplauda folosirea sistemului judiciar ca pe-o maciuca de palit „dusmanii”, precum si calitatea precara a sistemului. Aproape toti cunoscutii mei, indiferent de nivelul de studii sau de situatia financiara, au atitudinea aia de „lasa, da-l dracu’, ca ceva-ceva tot a facut el, nevinovat nu-l legau”.
Mi se pare cu atat mai bizara atitudinea asta cu cat majoritatea romanilor declara cu seninatate cat de des dau spaga, injura „militienii” si controlorii cand ii amendeaza si se bucura ori de cate ori au ocazia sa dea si ei o teapa, oricat de mica.
Problema majora consta in faptul ca si-au facut o casta care se autoprotejeaza in detrimentul celorlalti cetateni. Casta si-a creat si obtinut privilegii absurde pe care acum se bate sa le pastreze constienta de faptul ca niciun om politic nu o sa indrazneasca sa se opuna in mod serios la aceste privilegii. Sub aceasta umbrela se ascund si politicienii cu propriile avantaje si celelalte institutii de forta care au fost obisnuite sa fie protejate pe principiul ciocoismului.
Toata lumea a tipat ca profesorii trebuie sa primeasca salarii mari dar sa se instituie criterii de performanta. Cand vine vorba de magistrati nimeni nu pune accent pe performanta reala a acestora reflectata in spatiul public ca beneficiu public.
Faptul ca sunt incarcati cu dosare nu este un argument ci este o problema de administrare a sistemului si a modului defectuos in care se face justitie, toate instantele din lume avand aceasta problema.
Concluzia este ca poti intra intr-o profesie sa devi ciocoi sau pentru ca ai vocatie. Acum ciocoii sunt la putere.
Exceptional, asa este, in loc sa se creeze o justitie dreapta si o a treia putere in stat, s- a nascut un monstru legat subteran de celelalte puteri din stat si organele de forta.
Pensiile speciale si pensionarea la 50 de ani sunt niste abuzuri nerusinate insa mult mai putin nocive decat raul create de o justitie cu sabloane relative si de multe ori greu de asociat cu legile ei fundamentale.
Pensie la 50 de ani pentru ca dupa 50 ,,discernămîntul capătă maturitate și experiența devine o valoare juridică”. Sa-si mai faca cineva iluzii ca ,,putearea judecatoreasca” ar mai fi o putere ar insemna analfabetism functional. ,,Lupta pentru pensii speciale” e inca o fumigena menita sa tina populimena ocupata. Din cand in cand pun in discutie ,,pensiile nesimtite” ca apoi sa scoata ,,barbatele” pe sticla sa arate ,,justitiabililor” ca-s ,,puternice” de se iau la tranta ,,cu sistemul”. ,,Sariti e-n pericol democratia”! recita-n cor themis-ele zi de zi. Apoi, dupa ce ,,subiectul se raceste” ,,se leaga iar’ la ochi” si incep sa ,,judece”. ,,Care democratie?”