„O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin Georgescu năucitoarea pildă a lupului tînăr, contemporan cu dacii.
„Și, spune povestea, în momentul în care a sărit, Dumnezeu i-a hotărît să nască. Și a născut puiul de lup atunci. Și puiul de lup a căzut exact în mijlocul oilor, a unei turme de oi. Și căzînd acolo, cînd a deschis ochii, ce a văzut? Oile. Și a crescut alături de oi. A mîncat iarbă, a crescut, s-a dezvoltat împreună cu ele și-a devenit ditamai lupul tînăr. Și într-un rînd, a dat tîrcoale un lup bătrîn. Îi era foame. Și cînd să se repeadă pe turmă, a văzut un lup tînăr în mijlocul oilor. Și nu-i venea să creadă: măi, ce se-ntîmplă aici? Era exact cu ele, mergea cu ele. A atacat turma, dar direct pe el. Lupul cel tînăr a fugit, cel bătrîn l-a prins. Și cel tînăr zice: iartă-mă, lasă-mi viața! Cruță-mi viața! Și ăsta i-a zis: băi, tu ești prost? Vino cu mine. Nu-ți fac nimic, dar vino cu mine. Și l-a dus la marginea apei. Zice: ia uită-te, ia uită-te-n apă! Nu se uitase pînă atunci. Și cînd și-a văzut fața în apă, atuncea urletul demnității a ieșit din el. Și a știut cine este.“
Tînărul lup și-a regăsit natura crudă și sîngeroasă, așa cum și-au regăsit-o pe-a lor Taurul Ferdinand și Lambert, leul oiță în copilăria lui Călin Georgescu. Filmulețele Disney, destinate copiilor de pînă la 10 ani, explicau cu umor temperamentul speciilor dure, învățînd școlarii să măsoare corect distanța dintre sentimente. Călin Georgescu n-avea cum să rateze aceste capodopere, chiar dacă lupii lui au fost furați dintr-o fabulă indiană cu tigri. Iar ceea ce șochează în povestea lui nu e nici plagiatul, nici impostura, nici exprimarea primitivă, ci încrederea oarbă în propria mistificare.
Ei bine, povestea celor doi lupi îi desenează cu precizie clinică perimetrul de deraiere. E un portret mai bine făcut chiar decît declarațiile despre împărțirea Ucrainei între vecini și preluarea teritoriilor unui stat cu care avem tratate, în urma distrugerii lui prin invazie militară neprovocată și ilegală. Între țicneală, prostie și iresponsabilitate nu mai există acum diferențe.
Nu e greu de explicat de ce, cu toate astea, Călin Georgescu place unei părți a electoratului și de ce anumite triste figuri din politică îi trag clopotele. Frustrarea poate explica multe.
Dar e de neînțeles susținerea prostească pe care i-o arată oameni din media cu un nivel de inteligență decent. Jurnaliști și realizatori TV cu o viață respectabilă în presă, care au văzut și au cîntărit în cariera lor mulți georgești, sînt azi de nerecunoscut. Îi arată o loialitate pe cît de stridentă, pe atît de stînjenitoare.
În noiembrie, Călin Georgescu a fost o adopție electorală explozivă, colectivă și surprinzătoare, a produs o zdruncinătură necesară – poate – clasei politice. Ca rachetă de semnalizare a avut, să zicem, un rol la urma urmei bun.
Dar asta cîtă vreme nu se știa despre el mai nimic. Azi e celebru. I se cunosc trecutul și minciunile, nivelul lamentabil al cunoștințelor generale, habarnismul politic, atracția pentru bazaconiile conspiraționiste și pseudoștiință, delirul protocronist, șarlatania, infantilismul, admirația legionară, putinismul și gafele cu bătaie internațională. Cu toate astea, cum ziceam, sînt oameni de presă, cu vechime și cu pricepere demonstrată, care îi pupă orbește turul pantalonilor, ca și cînd și-au pierdut mințile.
Nu e vorba aici de suveranism, ci de om. Nu e vorba despre patrie, despre naționalism, despre doctrină sau simpatie politică. E vorba despre un individ cu defecte de fabricație și de funcționare, despre un ins incapabil să vadă realitatea, inapt să înțeleagă lumea și contextul, despre un personaj blocat într-o mistică rudimentară, capabil să provoace pagube interne și internaționale în orice fază s-ar afla, fie președinte, fie candidat la președinție. Un om care-și trage concluziile politice dintr-o păcăleală cu animale.
Mi-l imaginez fără greutate umblînd cu ilustrația poveștii la el, celebra carte poștală înfățișînd doi lupi, scoțînd-o pe la mese, la întîlnirile cu jurnaliștii fascinați de aura lui, și întrebîndu-i:
– Ce vezi aici?
– Doi lupi.
– Ha, ha, în cur să mă pupi!
mirobolanta compunere ; prostii majoritari in orice societate il recunosc ca pe unul de al lor, lup la lup…;
media il promoveaza mai abitir ca tiktok, nenumaratele ore de program vid si inutil trebuie umplute cu orice tampenii care hranesc audienta,vezi parabola de mai jos:
Un indian bătrân își învăța nepotul: „În fiecare dintre noi trăiesc doi lupi. Unul întruchipează răul: ura, lăcomia, invidia, minciuna; altul întruchipează binele: iubirea, mila, încrederea, dreptatea. Lupii aceștia se află într-o vrajbă neîncetată”. „Și care învinge?” – întreabă nepotul. „Cel pe care-l hrănești!”
Tu iti dai seama cat de imatur erai acum 20 de ani, cand l-ai votat pe Basescu? Iti dai seama ce minte de copilas naiv aveai cu 10 ani in urma, cand l-ai votat pe Iohannis? Tu realizezi prin ce evolutie fantastica ai trecut pana ai ajuns la intelepciunea actuala, cand stii cu mare precizie ca Georgescu nu trebuie votat? De tine, naivul din urma cu unul-doua decenii imi aduce aminte doar gandirea asta a ta, precisa, extrem de fixa. Daca iar gresesti?
Acum nu mai greseste, acum s-a desteptat, e pe bani!
Cred ca in acest Univers ,fiecare dintre noi avem codul nostru unic de identificare cu spiritul infinit.Dar, pana si Universul are scapari , de aceea exista printre noi, oameni carora nu li s-a facut mentenanta circumvolutiunilor si o iau asa, de-anboulea , tinandu-se dupa unul cu coif de celofan care le zice ca e bine sa te sinucizi.Duca-se, dar , din pacate , aici nu e Jame s town , mai suntem si noi, astia ” cu toate tiglele pe casa”.