Domesticirea Rusiei

Priviți harta. Rusia arată ca un bivol tolănit în ogradă, în timp ce restul animalelor de curte se înghesuie spre margini ca să-i facă loc. În sud, spre Asia, oile, caprele și măgarii, iar la vest păsăretul european. Rusia sforăie, se întinde și, din cînd în cînd, trage un vînt. Atunci se pornește un val de cotcodăceli îngrijorate, care se stinge repede, cu un summit G7 sau o reuniune NATO.

Această uriașă risipă de teritoriu pe care o exprimă Rusia nu a primit încă o soluție. Occidentul încă nu are un proiect logic și proporțional cu toată această mare de pămînt, pe care, e limpede, Rusia o subutilizează. De altfel, meritele istorice ale Rusiei asupra uriașei Siberii, adică asupra a 75% din suprafața federației, sînt subțiri. Țarii nici n-au dus războaie adevărate pentru acele nesfîrșite întinderi și nici n-au clădit cine știe ce civilizație pe cuprinsul celor 12 milioane de kilometri pătrați de tundră și taiga. Dreptul imperiului și apoi al Uniunii Sovietice asupra terenului subpopulat a venit cumva de la sine, mai degrabă prin dezinteresul și slaba densitate a locuitorilor, ușor de supus cu mici corpuri expediționare, decît prin efortul obsesiv de cucerire. Între 1549, cînd cetele de streliți ale lui Ivan cel Groaznic au început să înainteze spre est, și 1699, cînd exploratorii lui Petru cel Mare au cartografiat Kamceatka, o mare parte din triburile siberiene băteau taigaua luînd urma prăzii în tradiția vînătorilor-culegători din neolitic. Rușii s-au confruntat cu bașkiri, ciuvași, mongoli, koriaci, buretini sau yakuți, atît de rari și de înapoiați încît războaiele de cucerire au fost mai mult călătorii de documentare.

Prin comparație, în Europa s-au dus războaie sîngeroase, sute de ani la rînd, pentru petice de pămînt care pot încăpea toate la un loc într-un mic crîng siberian sau într-un lac din Kamceatka.

Cu abia 150 de milioane de oameni risipiți pe o optime din uscatul planetei, Rusia nu știe și nu poate să administreze un exces geografic care-i strică toate ambițiile de progres. Imensitatea și bogăția Siberiei îi obligă pe ruși de trei secole să se creadă imperiu și să se limiteze la exportul de resurse. Rusia stă pe loc și uneori regresează tocmai pentru că e atît de mare și de bogată. Gestiunea unui asemenea capital natural o împinge mereu spre formule politice totalitare, care blochează deschiderea socială și progresul economiei. Jocul ei politic solitar, hrănit azi de complexele noului țar și de iluzia grandorii, arată marile dificultăți de management și prăpastia în care se poate prăbuși.

Rusia bîjbîie în continuare în căutarea unui destin adus la zi. De aceea, ar trebui integrată în lumea europeană și cuplată la procesele și mecanismele modernității. După ce Putin va dispărea, după ce războiul va înceta, iar crimele din Ucraina vor fi pedepsite, Rusia merită un proiect geopolitic mai bun. Vocația europeană a lumii slave care se întinde de la Donbas la Ural nu mai trebuie pusă la îndoială: aici ar fi motorul cultural al integrării. Apoi, infinitul teritoriu de pînă la Pacific ar fi rezervația de resurse. Alipită unui proiect politic și economic european incluziv – chiar militar –, Rusia ar completa Occidentul creștin cu ceea ce-i lipsește mai mult: spațiu, resurse și securitate.

E drept, în sălbăticia ei politică și naturală, Rusia ar înghiți cu noduri pilula amară a democrației, dar, cu răbdare și cu vodcă, rușii au demonstrat că pot înghiți orice, chiar și cele mai păguboase dictaturi. Statul de drept, libertățile și drepturile cetățeanului – tot ce pare acum absurd în Rusia lui Putin – pot fi acceptate pe durata unui proces inteligent de domesticire. Poate că Rusia are nevoie de forme democratice noi, proporționale cu imensitatea, dar asta n-ar fi tocmai o problemă, căci democrația occidentală însăși caută azi formule „adaptative“.

Mica densitate a popoarelor din Federația Rusă, imensitatea teritoriului și, mai ales, tentațiile subsolului siberian pun statele suprapopulate din sud, China și India, în situația de agresor natural. Acesta e încă un argument strategic pentru un viitor rusesc alături de Europa. Un pașaport european și chiar nord-atlantic ar pune la adăpost frontierele Rusiei de șocul apropiatelor crize demografice și de resurse.

În calea acestui viitor, oricît de rezonabil, stă, însă, Putin. Iar înlăturarea lui costă mai puțin la Moscova și mult mai mult în Ucraina. Întrebarea care se pune este: ar reuși o lovitură de stat a elitei să răscumpere complicitatea la crimele de război, așa încît apropiații lui Putin să fie motivați să-l dea jos? Domesticirea Rusiei începe cu acest răspuns.