De foarte mulți ani, pe la televiziunile din România s-a târâit un individ lipsit de voce, lipsit de talent, dar înzestrat cu maxim tupeu și capabil să mânuiască măiastru insulta, răcnetul, calomnia și șantajul. I-a mers. A devenit vedetă, megastar, personaj care contează mai ales printre politicienii fricoși.
Broscoiul cu nume de așezământ bisericesc a orăcăit atâta vreme în fața camerei fără să-și primească binemeritata palmă peste bot, încât a ajuns să se creadă invincibil. Broscoiul nu s-a urât niciodată pe sine însuși (ba chiar uneori dădea semne că și-ar iubi ego-ul excesiv, mai ales în solitudine), dar a ajuns la un moment dat să se pupe singur, cu frenezie, în speranța că se va transforma din broscoi în prinț. Ar fi fost încununarea unei cariere bogate, începută în Ardealul natal.
Batracianul nostru a fost implicat, în tinerețe, în scandalul de șantaj al trustului Gazeta. Chemat la audieri de procurorii din Cluj, ființa a intrat în parchet ca suspect și a ieșit martor. Na, așa sunt ăștia, reușesc să cadă mereu în picioare.
Ajuns la București, s-a apucat să fure de pe Internet investigațiile unor ziariști și să le prezinte pe post drept marile lui dezvăluiri. Se spune chiar că un politician de la vârful unui partid, aflat pe atunci la guvernare, ar fi fost abordat de către batracian cu o propunere de nerefuzat: să decarteze niște bani, vreo 12-20.000, ca să nu devină subiect al emisiunii de „dezvăluiri“. Politicianul, ceva mai strâns la pungă și nu chiar foarte temător, l-a întrebat dacă are și altceva decât ce copiază de pe Google. Că dacă n-are, nu e interesat de protecție, pentru că informațiile alea oricum au devenit publice și de acolo nu prea le mai șterge nimeni. Cum batracianul nu avea nimic în plus, a rămas cu buzele umflate și cu niște mii de euro care nu-i aparțineau mai puțin în cont.
Când lucrezi pe nișă, cum lucra broscoiul, vine o vreme în care nu mai ai de unde să-ți alimentezi suplimentar conturile. Iar dacă amenințările și șantajul nu mai produc, trebuie să te bazezi, ca oricine lucrează în televiziune, pe audiență. Or, audiență n-a făcut batracianul niciodată.
Când, într-un târziu, i s-a terminat contractul, iar patronatul n-a mai vrut să i-l prelungească, broscoiul a intrat de urgență în politică, punându-se sub pulpana lui Bode. Nu era de multă vreme membru al PNL, că Silviu Mănăstire – căci el este batracianul – se și visa pe cai mari. De fapt, ajunsese pe unul destul de rapid, devenind secretar general adjunct al partidului, în subordinea directă a protectorului său. Mare om, rapidă ascensiune. Se și vedea uns cu sânge de brătian într-o ceremonie inițiatică. de acolo, doar cerul îi era limita.
Și pentru că nu mai putea orăcăi la televizor, seară de seară, Mănăstire s-a apucat să orăcăie prin partid, amenințându-și colegii. Nu i-a și bătut până acum, pentru că partea asta și-o consumă acasă, bătându-și gagicile. Îi e și mai ușor așa, decât să încerce un caft parte-n parte cu bărbați. Dacă și-o ia? De ce să riște?
Silviu Mănăstire este un exemplu foarte clar de individ care nu avea ce căuta nici în presă și nici în politică. Dar a existat și în presă, și în politică, sfidând bunul-simț și, pe alocuri, rațiunea. Dacă în urma scandalurilor din ultimele săptămâni Mănăstire va fi sacrificat de Bode, care are griji mai importante, precum plagiatul, nu trebuie să fim îngrijorați pentru soarta lui. Va mai orăcăi de câteva ori, va face impresie și va găsi rapid o altă bandă organizată în care să-și facă mendrele și din care să-și tragă resursele.
