Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Epoca șobolanilor

De zece ani, românii votează șobolani. Președinți, miniștri, parlamentari care se ascund în întuneric și rod articulațiile statului. Oameni care fug de lumină, de rațiune, de școală, de confruntare, de responsabilitate. În galeriile subterane ale funcției publice ei răspîndesc ciuma prostiei și a indolenței, bacilul hoției și lașității individuale. Trăiesc în colonii clădite pe complicitate, sînt progeniturile păroase și copleșitoare ale imposturii.

Pe cît de slabă le e mintea, pe atît de ascuțit le e mirosul. Miros banii, pe care îi fură și-i depozitează în galerii de familie. Dar cel mai bine miros pericolul. Atunci cînd îl detectează, dispar. Fug de el așa cum fug șobolanii de vermorel. E un viscol, au dispărut. La o inundație stau ascunși două zile, la o grevă trei. O degradare a rating-ului de țară îi face nevăzuți cu săptămînile. Cînd e să răspundă la întrebări, surzesc. Acum, de cînd cu scandalul alegerilor anulate, au plecat de trei luni în călătorie spre centrul Pămîntului.

Dar cel mai tare au fugit de ideea pericolului rusesc. L-au negat, s-au ferit să-l privească, l-au acoperit cu pătura străvezie a articolului 5, l-au camuflat sub parteneriatul strategic. Cum le atrăgea cineva atenția, cum chițăiau ceva despre umbrela NATO, furișîndu-se apoi spre hambarele cu provizii. Ani la rînd au ronțăit rezerva de încredere a națiunii, au dat gata capacitățile militare, au tîrît în irelevanță politica alianțelor locale. Muți, lași, incapabili, au blocat orice încercare de a construi securitatea țării, au sufocat cu perna orice tentativă de trezire a armatei, a societății, a conștiinței pericolului. Li s-a spus de sute de ori, de mii de ori. Pe canale publice, pe canale oficiale, pe canale private, pe canale internaționale. Dar canalele lor preferate erau, de fapt, canalizări, înfundate de zoi personale, de mizeria de clan, de fapte încadrabile la abuz în serviciu, la subminare a economiei și a capacității naționale de apărare, la trădare.

Și iată-ne, astăzi, mulțumită șobolanilor, membri ai unei alianțe nord-atlantice care nu mai e invincibilă și săritoare, ci pretinde facturi pe care nu le putem achita. Iată-ne privind cu inima strînsă la capriciile sîngeroase ale lui Putin, ultima dragoste a regimului Trump. Iată-ne răsfoind presa conservatoare din SUA care cere evacuarea trupelor americane din baza de la Kogălniceanu. Iată-ne tremurînd ca un iepure lipsit de apărare, proaspăt jupuit și așezat în tavă, gata să fie băgat în cuptor, la banchetul prieteniei ruso-americane.

Guzganul cel mai vinovat e Iohannis. El și-a săpat galeriile de fugă în abisul sinecurii de lux. Din acele străfunduri ale disprețului a perfecționat tehnica nimicului. A lăsat politica externă în seama unor servitori limitați și a dat armata pe mîna unor generali inepți. La rîndul lui, fostul premier Ciucă a fost căpetenia armatei nouă ani: cinci ani șef al Statului Major, doi ani ministru al Apărării și aproape doi premier. În mandatele lui, armata a fost jefuită nu doar de programe, ci și de bani. Bugetele de înzestrare au mers în cheltuieli politice, în campanii electorale, în tablourile generalului Zisu, în vilele șefilor serviciului secret al armatei. Din fondurile operative i s-au cumpărat costume de schi lui Iohannis. Gheruțele de șobolan suprem s-au lăfăit în clăparii de ultimă generație, în timp ce soldații umblă și azi cu bocanci de dinaintea Potopului, în ton cu restul ținutei și cu armamentul.

Marcel Ciolacu s-a ferit de repornirea industriei naționale de apărare așa cum se feresc rozătoarele de grîul otrăvit. A aruncat priviri înfricoșate din buza găurii, a pipăit aerul cu mustățile, apoi s-a furișat la loc, fericit că a scăpat din capcana întinsă de patriotism. Pe Ciolacu l-a speriat ministrul Tîlvăr, iar pe Tîlvăr l-au prostit șobolanii de casă ai ministerului. Lui Tîlvăr, de altfel, îi mijesc perii speciei foșgăitoare sub gulerul de fiu de securist. Și așa se face că azi România e împiedicată să-și modernizeze armata de un profesor de engleză legendat, membru recunoscut al coloniei subterane.

Toată puterea politică stă acum la fereală. Speră, ca întotdeauna, să treacă cumva urgia, să se rezolve necazul de la sine. Bolojan e atît de interimar, încît a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării abia la o lună și jumătate după ce securitatea națională a României se dizolva în declarațiile lui Donald Trump, ca o aspirină efervescentă. Cu aparența lui de exemplar dintr-o specie mai fără păr, Bolojan a creat așteptări. Mulți au sperat că ultimul șobolan de la Cotroceni a fost Iohannis. În zadar.

Epoca șobolanilor ne apasă. În aceste zile, compania strategică de apărare Romaero e pregătită să fie lichidată, deși poate deveni centrul de excelență pentru mentenanța aeronavelor F16 din tot flancul estic. Opt fabrici de armament pentru forțele terestre zac în pragul insolvenței, deși au memorandumuri semnate cu mari producători internaționali pentru producția echipamentelor de standard NATO în România. Pînă și o amărîtă de investiție la UPS Dragomirești, care ar dubla stocurile de proiectile cu un buget ridicol de mic, așteaptă de trei luni semnătura unui ministru care nu se dă găsit.

Rozătoarele pe care le-am votat se pitesc sub cuvintele mari ale Europei. Planuri grandioase destinate altora, altor industrii, altor economii, altor armate, sînt acum noua umbrelă de vorbe. Colonia liderilor politici se pune la adăpost cu discursurile de la Bruxelles, fără să înțeleagă diferența dintre marea întîrziere birocratică și urgența românească. Șobolanii noștri pîndesc din bezna propriei minți, din adîncul lașității lor patentate, să vadă ce se mai întîmplă, fără să miște o gheruță. La urma urmei, dacă s-o scufunda corabia, ei știu s-o părăsească.

 

6.519 vizualizări

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

23 comentarii

  1. #1

    Excelent!!! 👏👏👏
    Nu vor avea unde să mai fugă…dacă ne apropiem de linia frontului, ei vor fi judecați pentru trădare națională! Acestea sunt documente pe care nu vor putea să le ronțăie.

  2. #4

    Iata-ne tremurand ca un iepure, pentru ca la miezul noptii te bucurai ca o iepuroaica pentru ca a anulat Iohannis alegerile. Ai scris una dintre cel mai jalnice mizerii, pe la 12 noaptea. Si toti, tu, Chistovarian, Mihai Radu, domnul scriitor intelectual (am uitat cum il cheama, dar pe nevasta-sa tin minte ca o cheama Dana) ati dat recital. Pentru ce? Ce ati obtinut? Slava Zelenski!

  3. #6

    Daca Trump il iubeste pe Putin, cum s explica preponderenta armelor americane in oastea lui Zelea? „Obama v-a trimis paruri, eu v-am dat Javeline”, spunea Trump lui Zelea, de fata cu planeta, acum doua saptamani.

    Dar cine a slujit la matrosul artial Basescu si la paltonar-in-chef Iohannis vrea sa mai vada un handicapa cu capsa pusa, pe spatele celei mai proaste situatii demgrafice din ultimul secol. Daca acum ar fi bagati in razboi cele cateva zeci de mii de tineri albi din tara asta, visul lui taica Soros se va fi impinit.

  4. #7

    Ne ducem pe pl pe mâinile unor nimeni

  5. #8

    Pentru „paul S”
    Ce te asteptai sa faca editorialistii de la Catavencii? Nu a fost normal sa ceara si sa se bucure ca neamtul a anulat alegerile!
    Nu este mai normal sa fim vecini cu Zelenski in loc sa fim trasi in avalansa noului URSS?
    Pana la urma, cei de la Catavencii fac ceva, scriu despre ceva si o fac bine. Poate sunt platiti de cineva sau poate ca au constiinta. De ce ii citesc eu? Fiindca sunt unii din putinii care mai spun adevarul, cum o fi el. Spun adevarule despre idiotii care ne conduc. Fara limite si fara simpatizari.
    Cum am spus, ei fac ceva, tu ce faci, sau noi ce facem pentru ca lucrurile sa se miste undeva?

    • #9

      Aveți perfectă dreptate. E un comentariu pe lângă, sau mai degrabă un ”argument” (cu indulgență) ad hominem. Probabil că era mult mai simplu să capitulăm în avans. ROUEXIT din toate, că ne-am luat țara înapoi. Băi boilor care v-o tot luați (înapoi) din 2004, văd că tot voi sunteți ăia mânioși. Nu v-ați gândit că voi sunteți cauza? Nu. Că nu v-a explicat nimeni pe tictac.

      • #10

        „Băi boilor ” este ceea ce ti-a mai rămas din cei 7 ani de-acasă? Nu ai dreptul sa spui asa ceva chiar daca te consideri „proeuropean”. Asa te consideri, nu? In plus nu cred ca autorii de la Catavenci au neaparata nevoie de avocati de ocazie…Pot raspunde chiar ei oricui. N-a fost nicio placere…

        • #11

          Nu credeți ca după 20 de ani de disonanta oricine își pierde răbdarea? Piromanii gălăgioși țipa la victime și tot ei se simt lezați?

          • #12

            Ai dreptate, boule!

          • #13

            Mai Carlane, unde ai mai invaat tu rumuneste ?. Cred ca fosta sec. lui nea Nicu te-a facut dr. In prostologie

    • #14

      Excelent!

  6. #15

    Armata romana v-a luat-o inainte. A inceput sa predea limba rusa. E musai sa stim la o adica sa spunem in rusa la nevoie „Boss, iti dau o fata?”

  7. #16

    ….pur si simplu nu te (mai) cred. Pentru ca tot ceea ce vrei tu sa fie posibll, inainte de orice (…. ORICE!!), e nevoie de patriotism. Si ce s-a intimplat cind in pofida resemnarii totale, a abandonului oricarei sperante de indreptare ,de nicaieri (….si totusi dintre noi) a aparut imaginea de neimaginat a ceea ce putem numi Ultimul Patriot? Asa că…

  8. #17

    In ultima vreme mă încearcă un gând: daca in US s-a cățărat la conducere o gașcă de nebuni și incompetenți, noi ce speranță sa mai avem de la ai noștri?

  9. #18

    Excelent!

  10. #19

    Domnule Buscu, romanii voteaza sobolani de 35 de ani incoace cel putin nu de 10 ani. Cei care au stat dupa perdele in ’89 tot sobolani sunt. Au stat cuminti pana a trecut Craciunul dar nu au stat degeaba. Au inventat procedurile de stabilire a calitatii de revolutionar si in 3 luni toti cei de dupa perdele aveau patalama la mana in care este scris negru pe alb ca au iesit din canalizarile oraselor numai si numai ca sa infrunte tancurile pentru a aduce romanilor libertatea. Si democratia. Au intrat in partide tot prin canalizarea de la sediului acestora. Au intrat in Guvern si Parlament pentru ca si aceste institutii au canalizare. Asa ca sobolanii in conducerea Romaniai este datata de la momentul in care s-a instalat prima canalizare nu doar de 10 ani.

  11. #20

    De la amenintarea ( evident rusa) cu nuclearele ( s-a fasait intre timp) acu ‘ o traim pe-aia cu invazia ( de la „noile „granitze” cu rusii, vezi Doamne, deja stabilite ). E mare nevoie de frica pentru a nu pune intrebari despre aberantul buget al apararii ( „ca daca ne…rusii”) vs altele, „nesemnificative”, de care depinde viata nostra de zi cu zi ( cu si fara rusi): educatie, sanatate, sosele, crestere retributii, etc. Buget impus de marii fabricanti de armament ( e cazu’ sa eliminam USA si sa cumparam doar de la ai nostri), grijulii cu apararea nostra( de parca ar si depinde…)

  12. #21

    Excelent articol! Si inspaimantator…. Ati tras semnale de alarma de multe ori, dar degeaba. Sa vedem ce sobolani apar din canalizari dupa alegerile din luna mai.

  13. #22

    off .. sobolanii la care va referiti sunt nimic altceva decat interpusii securistilor ce conduc/ jefuiesc Romania de cand l-au mitraliat pe ‘al Batran.
    nu poti cere unui sobolan vreo initiativa

  14. #23

    În calitate de Col. rez. licențiat în drept și drept internațional pentru a opri pe acești „șobolani” de a mai vinde țara, de trăda Romania(prin federalizarea țării) și de a săraci continuu pe români vor trebui făcute următoarele reforme:
    1) Pentru a cunoaște și stopa corupția de până acum,cat și a ELIMINA TOTAL dictatura partidelor PSD-PNL-UDMR și USR ce este neconstituționala, totalitară și generalizată(va trebui să fie scoasă în afara UDMR din toate instituțiile statului întrucât EA nu este înscrisă legal, nici ca uniune și, nici ca partid la Tribunalul București pe Legea nr. 14/2015 a partidelor și să se formeze un GUVERN de UNIUNE NAȚIONALĂ.
    2) Pentru a se RESTABILI DEMOCRAȚIA din GUVERNUL de UNIUNE NAȚIONALĂ
    vor trebui să facă parte toate partidele politice ce au fost votate, legal de către români la ultimele alegeri parlamentare (PSD-PNL-USR(fără UDMR) și AUR-POT și SOS(FUNCȚIILE guvernamentale, cât și PREMIERUL să fie ocupate în funcție de procentele cu care românii i-au votat.
    3) Partidele POLITICE din Noul GUVERN de UNIUNE Naționala trebuie să voteze în Parlament REVIZUIREA CONSITUTIEI (prin eliberarea din funcție a celor nouă judecători de la Curtea Constituțională) și formarea
    LEGI in P

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.