Gongul care anunță nebunia

Poate că spre sfîrșitul regimului Iohannis găsim curajul să vorbim și despre forme de nebunie la vîrful statului. Încet-încet, pe măsură ce despoții își pierd puterea de a-ți face rău, adevărul își face curaj și se lasă tipărit. Nu e deocamdată cazul, dar să lăsăm povestea să-și dea cu părerea.

Un magistrat cunoscut, care a condus DNA și a fost judecător la Curtea Constituțională – Daniel Morar –, relatează un episod paralizant, încadrabil undeva între grotesc și psihiatrie. Cică odată, cînd ceruse o audiență la președintele țării și aștepta în camera unde fusese introdus, înainte să-și facă apariția Iohannis s-a auzit un gong preluat de instalația de sunet a încăperii. Iohannis se lăsa anunțat ca împărații chinezi din filmele cu bătaie și ca spectacolele de teatru. Își atribuia solemnitate cu instrumente kitsch.

E cea mai înfricoșătoare dezvăluire a cărții, de departe mai importantă ca întîlnirile procurorilor-șefi, judecătorilor și capilor SRI cu turnătorul Băsescu, istorisite de Morar. Căci delirul de grandoare al unui profesor de provincie a fost politică de stat opt ani bătuți pe muchie, și continuă să fie.

Un ins mediocru, o monumentală nulitate politică s-a înveșmîntat în ritualuri feudale, de la suficiența și aroganța bazate pe nimic la muțenia tîmpă, nerușinata încălcare a legii și sfidarea prin minciună. Iohannis, copilul politic al SRI, făcut cu o societate care și-a înghițit prezervativul, s-a cocoțat în copacul închipuirii, călcînd pe spinările îndoite ale instituțiilor și oamenilor care ar fi trebuit să-l dea jos.

Ce anunța, la urma urmei, gongul de la Cotroceni? Ce urma să intre pe ușa somptuoasă, meșterită de tîmplarii lui Ceaușescu? Un ins implicat în adopții dubioase de copii? Un complice la atribuirea ilegală a unei case? Un pîrît care s-a sustras plății dispuse de instanță, care a refuzat plata către stat a unei sume de șase cifre? Un candidat la președinție cu dosarele mutate chiar înainte de alegeri la instanțe favorabile? Un președinte care a fost spălat de acuzații în momentul în care a ieșit cîștigător? Un despot care și-a ferit nevasta de ancheta penală, strivind autoritatea instituțiilor statului, dar care și-a lichidat dușmanii politici exact cu aceleași instituții? Un șef de stat care n-a făcut nimic pentru stat, care și-a neglijat atribuțiile de politică externă și internă? Un primar care a retrocedat ilegal proprietăți ale statului român către organizația unde era președinte? Un girant, tăinuitor și profitor al protocoalelor între magistrați și servicii secrete? Un ins cu vederi limitate, incapabil să se adreseze deschis națiunii măcar o dată, incapabil să propună o perspectivă strategică, incapabil să facă față unui interviu nearanjat, incapabil s-o înfrunte pe Viorica Dăncilă înainte să-l facă SRI președinte? Un președinte cu apucături de despot care vrea să controleze tot, dar care nu a produs o singură idee valoroasă în politică și care a ținut pe loc dezvoltarea economiei și a societății? Un habarnist infatuat care a respins, a blocat și a ținut pe loc sute de proiecte de investiții și de dezvoltare fără să dea altă explicație decît „nu“? Un fost cadru didactic care a dus bugetul Educației în sinucigașul abis de 2%?

Ce merite să răsplătească gongul? Învrăjbirea românilor? Creșterea bugetelor Serviciilor? Obsesia de a avea un guvern personal? Numirea unor incapabili în funcția de premier? Infestarea unui partid istoric cu loaze și politruci? Mania de a citi din prompter sau de a începe week-end-ul de joi? Plăcerea de a primi cadouri plătite din fondurile operative ale Serviciilor? Patetica minciună care s-a dovedit a fi „România educată“?

E ceva mai mult decît fudulia prostului. E nevoie ca cineva să răsfoiască public tratatul de psihiatrie. Puterea tîmpește, e adevărat, și vedem la tot pasul pacienți loviți de patologia grandorii. Dar Iohannis are un avans considerabil. Depășește maniile mici, sare peste țicneala baronilor de rînd, peste isteria de limbaj, iese din îngîmfarea de șef de partid și de ministru cu vilă la Monaco, costume Brioni, statuie în circumscripția județeană și amantă videochatistă pusă în funcții publice.

Iohannis a venit cu merite de acasă, cu o formă de delir de sine la cheie, păstrat în sipetul unei muțenii cu valoare de simptom, pe care lumea a luat-o drept cumpătarea unui ins care nu vrea să risipească vorbele.

De-aia zic, pe măsură ce va trece timpul, Iohannis nu va mai fi președinte și ANAF sau SRI nu vor mai veni să te calce doar fiindcă ai păreri care-l deranjează pe domnul președinte. Iar atunci se va găsi, poate, și medicul care să ne explice de ce am mai stat noi încă doi ani după un gong care, de fapt, era un clopot.