Hexistențial

Pînă să se stabilească rolul copacului în afacerea Hexi Pharma sînt altele de stabilit. Ceea ce s-a petrecut înainte de izbitură e o poveste mafiotă, așa că ceea ce s-a petrecut după are aparența unui final corespunzător.

Criminalistica e la mare trecere zilele astea, iar cele opt milioane de detectivi cu abonament la cablu, care figurează în ultimul recensămînt, sînt în dreptul lor să vorbească despre conspirație și asasinat.

Cînd spui „mafie” nu spui doar „gangsteri”, „omerta” și „lupara”. Mafia funcționează pe bază de protecție, de complicitate și de acoperire. Mafia e un principiu de organizare ramificat în structurile statului și nu o ceată de derbedei care jefuiesc și fug cu banii. Mafia merge pe reguli și proceduri, are departamente, piață și acționariat și, obligatoriu, are licență de funcționare.

Cine eliberează aceste licențe? Cine, mai bine zis, are puterea să asigure imunitate unor sisteme de stors bani din activități criminale?

Hexi Pharma nu putea să vîndă apă chioară către spitale prin 12 000 de contracte vreme de 10 ani, fără ca cineva s-o aresteze și s-o bage la pușcărie. Parchetul, la rîndul său, nu putea să-l lase neurmărit pe capul acestei rețele de ucis pacienți, mai ales cînd el era martorul cheie al cazului, șeful operativ al transferurilor de bani și deținătorul listei de complici. Serviciile, la rîndul lor, nu puteau lăsa doar în seama parchetului o speță care ține de omor în masă, deci de siguranța națională. Condrea putea fi pus sub filaj și ascultare în doi timpi și trei mișcări, cu mandat de la judecător.

Nimeni însă nu l-a supravegheat pe nazistul anului, nicio instituție abilitată nu s-a obosit să-l păstreze în stare folosibilă, ca și cînd trebuia lăsat să-și rezolve singur cazul.

În schimb, un cor dezagreabil, în care se disting vocea președintelui, a unor parlamentari agățați și a cîtorva publicații, au sărit să disculpe SRI. Serviciile nu pot fi implicate aici, zice corul, fiindcă nu sînt niște „servicii monstruoase, sîngeroase, gata oricînd de cea mai atroce crimă împotriva propriilor cetățeni”.

Ei bine, tocmai asta sînt și trebuie să fie serviciile. Dacă n-ar fi așa, ar trebui să fim cu toții îngrijorați. În fond, dacă ar fi nemonstruoase și nesîngeroase, n-ar mai avea vreo noimă să fie secrete. Secretul e pătura de impunitate sub care serviciile sînt eficiente. La adăpostul acestui secret, la fel ca la adăpostul întunericului, serviciile fac ceea ce nu poate fi făcut la lumină. Serviciile nu iau în dezbatere morala. Misiunea și tehnica lor de luptă sînt dincolo de etică. Ele sînt secrete ca să poată minți, fura, falsifica, tortura și ucide în folosul siguranței naționale. Binele așteaptă la final. Pe parcurs, e săvîrșită crima, iar asta e ecuația de bază a serviciului secret. Nu există alta. Cu cît e mai „monstruos” și mai „sîngeros” un serviciu secret, cu atît el își poate îndeplini mai bine funcția de vigilență, prevenire și contraatac. Cu cît e mai blînd, mai transparent și mai legalist, cu atît e mai bun de transformat în unitate de jandarmi.

Pledoaria tîmpă în favoarea serviciului cu față umană e mai inadecvată decît obsesia generală pentru conspirații. Dacă un mafiot cu ramificații s-a ciocnit de un arbore în preziua reținerii lui la parchet, e decent să presupui că serviciile sînt așa cum trebuie să fie.

La urma urmei, serviciile secrete au misiuni de succes atunci cînd nu afli niciodată despre ele.